Tatiana Stepa nu mai e… a murit!


Copilăria ne moare încet, dar sigur, odată cu durerea mută ce poartă chipul trecutului. Rând pe rând, copacii fără pădure, rămăşiţe ale unei biete cifre doi sinucise, dispar în caruselul sinistru al vieţii. Iar noi vom continua să mergem mai departe, pentru o vreme, mereu mai singuri şi mai uituci, mereu mai săraci…

Astăzi am aflat cu stupoare, deşi aşteptam de mult vestea, că Tatiana Stepa nu mai este. La ora 8, ca şi când s-ar fi deşteptat pentru a muri, cel mai trist dintre artiştii pe nedrept loviţi de soartă s-a stins cutremurător ca o lacrimă uscată pe obrazul lumii… Vocea cea mai dramatică a Cenaclului copilăriei unora dintre noi, artista care a acceptat până la capăt lecţia umilinţei, ridicând de fiecare dată cu demnitate mănuşa, se va mai auzi doar de pe discurile vechi de acasă, din când în când şi din ce în ce mai rar prin emisiunile vreunui nostalgic sau pe vremelnicul „youtube”.  Dând piept cu nedreptatea şi luând singurătatea ca pe-un drog, femeia cu inimă de fată s-a stins uşor şi candid, ca o lumânare lăsată să biruiască întunericul de una singură, neavând altă finalitate decât cea lăsată de la începutul lumii.

Tatiana m-a impresionat prin curajul de a lupta cu viaţa, dincolo de durerea dusă până la limita suportabilului uman şi prin seninătatea care te face să cânţi şi să stai drept în faţa morţii. Este artistul care a lucrat 11 ani în mină cu aceleaşi mâini cu care a ciupit sensibil corzile de la chitară, de la cea mai fragedă vârstă. De 5 ani bolnavă de cancer, nu a dat înapoi şi a continuat să ofere un exemplu de luptă pentru fiul rămas în urmă, pentru care a considerat că merită să suporte calvarul…

A luptat cu comunismul şi s-a numărat printre câştigători… A plătit cu sănătatea, păstrând cicatrici ce nu s-au mai şters niciodată. A luptat cu necunoscutul şi s-a transformat dintr-o necunoscută într-unul dintre cei mai iubiţi artişti… A plătit cu nopţi şi zile de muncă şi singurătate. A luptat cu viaţa şi a învins-o, cântând dramele şi amărăciunea întregii tagme de nefericiţi… A plătit cu căsnicia şi durerea femeiască dusă până la sublim. A luptat şi cu moartea, dar într-un târziu a trebuit să se recunoască înfrântă… A plătit cu tot!

Şi Doamne, ce mult ar fi contat să-L cunoască pe Cel ce a învins moartea şi păcatul!… Mă înfioară ca şi când aceasta ar fi singura dramă cu adevărat demnă de a fi luată în seamă după o viaţă scurtă şi grea, care îşi merita odihna. Mă doare nedreptatea tristeţii din versul artistei parcă uitate de fericire. Sunt trist şi nu vreau să îmi spună nimeni că nu ar trebui…

O sa-mi fie dor de trecutul meu şi de vocea ei, care purta în sine o parte din propria-mi durere adolescentă. Am să vărs o lacrimă de câte ori o voi reasculta, intonând dramatic versuri dedicate suferinţei. Iar noi, românii, suntem de astăzi, mai săraci!

Adio Tatiana… adica rămâi!

Ultima apariţie TV, ultima reprezentaţie înainte să cadă cortina, pentru ultima oară, peste pleoapele artistei:

Anunțuri

8 Responses to Tatiana Stepa nu mai e… a murit!

  1. Sibilla spune:

    Dumnezeu s-o hodinească-n pace !
    Ne-a lăsat averea ei… :
    http://folkblog.ro/2009/08/07/tatiana-stepa-va-las-cantecele-mele/

    Tatiana Stepa – Cântec pentru prieteni

    Vă las toate ce-au fost bune,
    Dar şi cele ce n-au fost,
    Vă las tot ce nu pot spune
    Nu mai are niciun rost.

    Vă las dragostea pierdută
    Şi tot chinul de apoi,
    Gura mea nu mai sărută,
    Vă las dorul meu de voi.

    R: Dar vă las şi bucuria
    Şi tot cerul meu de stele
    Vă las singura avere,
    Vă las cântecele mele.

    Vă las drumul către lună
    Şi copacii mei stingheri,
    Vă las lupta mea nebună
    Pentru viaţa până ieri.

    Vă las lacrima cu care
    Am dormit la căpătâi,
    Vă las nopţile amare
    Şi lumina mea dintâi.

    R: Dar vă las şi bucuria
    Şi tot cerul meu de stele,
    Vă las singura avere,
    Vă las cântecele mele.

    Vă las gândul de pe urmă
    Să vă apere mereu,
    Vă las iarba, cerul, marea,
    Vă las tot ce am fost eu.

    Vă las sufletul în palme,
    Azvârliţi-l printre fragi
    Şi iertaţi-mi voi povara,
    Toţi cei care mi-aţi fost dragi.

    R: Căci vă las şi bucuria
    Şi tot cerul meu de stele,
    Vă las singura avere,
    Vă las cântecele mele.

    S-o omagiem fredonându-i cântecele !
    respecte,
    Sibilla

  2. romantik spune:

    Plangem dupa Tatiana Stepa. Ma asociez cu gandurile tale frumoase. Pacat ca a mai cazut o stea… 😦

  3. CAMY spune:

    SUNT TRISTA,FOARTE TRISTA SI IMI CURG LACRIMI.MI-A INCANTAT ADOLESCENTA! DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA!

  4. Claudya spune:

    Sunt trista si nu pot sa accept faptul ca cele mai frumoase cantece ale adolescentei mele si nu numai nu le voi mai auzi decat ca pe o amintire dureroasa care scartaie asemeni copacilor Tatianei Stepa. Ador toate cantecele pe care ea le-a cantat pentru ca facea asta intr-un fel dureros si sfasietor as putea spune…Cat a fost in viata ascultam melodiile ei si ma gandeam: „Doamne, cum poate canta femeia asta!!!” si zambeam satisfacuta ca puteam sa mai ascult si eu muzica, nu zgomot…Acum, ascult melodiile cantate de ea si de multe ori ma fac sa plang…Uneori, plangeam si inainte sa nu mai fie in viata aceasta minunata doamna a muzicii folck, dar acum plang si pentru esenta melodiei si pentru ca nu vreau sa accept ca un om atat de tanar, care mai avea atatea de oferit, nu mai este…Chiar daca toti o plang si o regreta, trebuie sa se consoleze cu ideea ca acolo unde este va fi mult mai linistita si fericita! Acum nu o sa mai poata canta durerea femeiasca si nu vor mai foshni alaturi de buzele ei copacii lui Paunescu, dar se va bucura de o viata lipsita de griji si neajunsuri, asha cum pana acum nu a avut parte…Am ascultat pana acum melodiile ei si le vom asculta cu tot atata placere si de acum inainte si pentru asta nu-i putem spune Tatianei „Adio!” ci doar: „Pe curand…”

    • martzian spune:

      Apropo, stii ca dupa ani de zile de munca si de suferinta nu a avut nici macar o locuinta proprie? Suntem un popor care nu isi respecta valorile…

      Ma bucur ca m-ai vizitat, surioara, multumesc. Te mai astept pe aici.

  5. adrian spune:

    Un talent enorm si o viata zdrobita. A trait cu discretie si a plecat la fel. Pietrele (mai ales cele pretioase) trec si apa (plina de mormoloci manelisti) ramane. Ce sentiment ciudat sa vezi cum ceea ce ai admirat trece ca fumul!

    In timp ce scriu aceste randuri cartierul rasuna de manele si lupt cu mine insumi ca sa imi infranez (prea) multele ganduri incorecte politic… Tatiana Stepa a murit intr-o saracie crunta si bandele de derbedei (multi dintre ei subiecte de drept penal)care ne poleaza fonic (si moral) tara isi construiesc megapalate si poarta lanturi de aur echivalente cu greutatea lor corporala…
    Nu ma impac deloc cu acel „ce este stramb nu se poate indrepta”, desi Eclesiastul este una din cartile mele preferate. Nu ma impac, desi stiu ca exprima o realitate…
    Nu suntem un popor care (doar) nu-si respecta valorile, suntem mai mult decat atat: un popor care scuipa pe valorile sale! Macar daca si le-ar ignora…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: