O zi printre nuferi, ţestoase şi moldoveni dotaţi cu bonuri de masă…


DSC04564

Astăzi am fost la Băile Felix cu Dana, soţia mea, şi cu părinţii. Cu mama şi cu soţul ei, adică. Am vrut să le arătăm atracţia turistică de referinţă pentru zona în care ne-am mutat de ceva vreme. Din traseu nu putea lipsi, normal, rezervaţia de nuferi. Este şi locul în care eu mă regăsesc cel mai mult. Spre bucuria comună, o parte dintre plantele acvatice, au înflorit. Mai mult, într-unul dintre bazine se bălăcesc nestingherite broaşte… ţestoase. Nu avem nici un dubiu că a fost ideea celor care se ocupă de administrarea rezervaţiei şi îi felicităm pentru asta.

Cu toată bunăvoinţa, nu pot a nu observa gunoaie şi resturi menajere, din loc în loc, plutind printre nuferi… Mă indignez şi dau din cap cu tristeţe, sperând naiv că ai mei nu le vor vedea, de dragul unei zile colorate până la capăt. Totuşi, după o vreme, Domnul Traian, soţul mamei, remarcă cu voce tare dezastrul, invocând lipsa de civilizaţie a conaţionalilor noştri. Cădem cu toţii de acord că autorii nu pot fi dintre localnici.

Evenimentul cel trist mă face mai atent şi mai conectat la mulţimea pestriţă de turişti. Îmi sare în ochi un grup care aruncă în apă cu mâncare. Broscuţele se strâng fericite, ca pentru festin. Grupul de turişti moldoveni, trădaţi de accent şi regionalisme, discută cu foc, manifestându-se zgomotos.

„Da poati căă… nu aviem voii să li dăm să manâncii!”, spune una dintre fete, uitându-se scrutător în jur.

Ceilalţi râd, crud şi iritant pentru toţi cei de faţă, audienţă mută şi complice prin lipsa totală de reacţie.

„Mai bini nu li dai pânii. Aruncă-lii bonuri di masă şî îşi iau ieli ci vor…”, răspunde hâtru unul dintre reprezentanţii sexului tare.

DSC04575

Toată lumea e fericită şi râde… O glumă bună, în opinia comună, care face uitată crima care abia ne-a indignat. Mai că aş râde şi eu, dacă nu aş înţelege că natura stricată a răpit din frumuseţea zilei dedicată celor dragi ai mei. Nu pot să zic mai nimic; nu este momentul să distrug şi restul zilei pentru familia la care ţin atât de mult. Arunc o privire care spune multe, dau din cap cu dezaprobare şi mă asigur că sunt văzut de cei doi. Plecând, văd cu coada ochiului cum eroul din neamul meu şi al lui Ştefan îşi aruncă ţigara, plictisit, la broscuţe. Bonurile de masă le mai trebuie, e păcat să le irosească…

Aş vrea să nu se creadă că aş avea cumva ceva cu cei veniţi din zona aceea la care am făcut referinţă.Nu mi-e ruşine să o recunosc: la rându-mi sunt la origine moldovean. Nu pot face ca acela care, întrebat de prieteni dacă e ţigan, a răspuns sec: „eu nu… tata a fost!”. Ai mei se trag din zona aceea frumoasă şi săracă, atât de iubită dar şi de luată la mişto. Uneori mă mai confrunt cu ironia din bancurile prietenilor, dar nu mă mai deranjează de mult. Fiecare pădure are propriile uscături, iar Moldova noastră a dat de-a lungul anilor, deopotrivă, genii şi cretini. Oamenii simplii, printre care se numără şi subsemnatul, nu pot decât să ia atitudine, atunci când se poate. Şi astăzi atât s-a putut : să privesc, să oftez şi să scriu. Doar, vă rog, pe toţi cei ce citiţi, să nu faceţi la fel, chiar dacă nu există plăcuţe care să menţioneze că nu e voie.

În rest, pentru ce a mai rămas din azi… tac.

Anunțuri

One Response to O zi printre nuferi, ţestoase şi moldoveni dotaţi cu bonuri de masă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: