Vă recomand cu tărie cartea „Născut din nou” scrisă de fostul consilier special al preşedintelui Nixon, „Omul de ordine al Preşedintelui”, cum a mai fost el cunoscut. Cartea este o puternică mărturie a modului în care Dumnezeu poate schimba viaţa unui om, care, după ce ajunge în culmile puterii, are parte de o prăbuşire cutremurătoare.
Charles Colson ajunge în închisoare în timpul scandalului provocat de Afacerea Watergate; se converteşte şi devine unul dintre cei mai influenţi lideri creştini din Statele Unite; simţind pe propria-i piele realitatea dură din închisoare, înfiinţează în 1976 organizaţia „Prison Fellowship — Misiune creştină pentru închisori“, cea mai mare organizaţie de acest gen din lume avînd filiale în 83 de ţări, inclusiv în România.
„În momentul întâlnirii cu Hristos m-am trezit, eu, cel mai dur dintre durii lui Nixon, omul său de ordine, plângând într-o maşină„… CHARLES COLSON