Incestul… este biblic?


Foto: leffortcamerounais.com

Cel puţin în câteva situaţii am avut ocazia să discut cu prieteni, cu rude apropiate ori cu oameni din toate păturile sociale, analfabeţi sau educaţi în cele mai înalte şcoli, pe această temă. Paradoxal, incestul este interzis de Scriptură, dar, aşa cum bine au observat interlocutorii mei, el a avut loc cu „binecuvântarea” lui Dumnezeu, în primele zile ale pământului. De cele mai multe ori, oamenii sunt sincer interesaţi, intrigaţi de aparenta contradicţie. Sunt însă şi situaţii dramatice, în care rude apropiate se aventurează în relaţii nepermise, în ciuda faptului că în intimitatea propriei conştiinţe ştiu că este greşit. Aceştia vor căuta să se scuze în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră, dar mai ales înaintea propriei conştiinţe…

Unii o spun cu mândrie. Este „Evrica” lor. Citeşti o îngăduinţă superioară în atitudinea jubilantă de „te-am prins!”, în aşteptarea tensionată cu care te provoacă la discuţie. Cum se face, zic ei, că atunci se putea şi acum nu? Oamenii nu se puteau înmulţi dacă nu se căsătoreau cu surorile lor! Ce să înţelegem de aici? Că Dumnezeu se contrazice? Este incestul păcat sau nu? Dacă este acum, de ce nu a fost valabil şi atunci? „Omenirea s-a născut din incest” spune cu mândrie un „nenea”, care nu ştiu daca şi tânjeşte sau ar accepta o astfel de relaţie. Aşa să fie? Sunt de acord că, până la un puct, acesta este modul s-au înmulţit oamenii. Dar de născut, omenirea s-a născut prin voinţa şi acţiunea directă  a Creatorului.

Pentru a trata problema incestului, eu aş porni de la definiţia păcatului. Ce este păcatul? Verbul “a păcătui” în limba greacă, în care a fost scris Noul Testament, se poate traduce cu „a greşi ţinta, a se abate”. Prin urmare păcătos este acela care greşeşte ţinta, iar păcatul este abaterea de la voia lui Dumnezeu, încălcarea poruncilor Lui. Ceea ce Dumnezeu îngăduie, nu este păcat. Ceea ce El nu permite este păcat…

Simplificat, ca să înţelegem cu toţii: a fost o vreme când incestul NU era păcat. Nu era interzis de Dumnezeu. Nu trebuie să fii geniu ca să nu întrebi de ce. A venit însă şi un moment în care tot El a spus: STOP. Deşi nu este normal să-L punem la îndoială şi să întrebăm de ce, nu este greu să identificăm câteva motive.

Pentru cei care încă se mai îndoiesc, îi rog să citească Leviticul, capitolul 18. Este clar, este direct. Incestul, odată cu darea poruncii lui Dumnezeu ESTE păcat. Ca să traducem, incestul se referă la relaţiile amoroase, căsătoriile şi relaţiile sexuale cu părinţii, surori sau fraţi de la ambii părinţi sau de la unul singur, surori sau fraţi vitrege, unchi şi mătuşi ori partenerii lor de căsătorie, nepoţi, nurori sau gineri, cumnaţi sau cumnate. Mă gândesc cu groază la zecile de comunităţi din ţara noastră, în special rurale şi de etnie roma, în care incestul este ridicat la rang de virtute, chiar încurajat. Am lucrat cu astfel de oameni şi am observat că au fost surprinşi să afle că sunt în afara voii lui Dumnezeu în această privinţă. Nu că în rest ar fi diferit.

Întorcându-ma la incest, subiectul discuţiei noaste de astăzi. De ce oare s-o fi răzgândit Dumnezeu? Îi place Lui, oare, să facă la fel ca unii dintre şefii noştri, care azi cer una şi mâine alta? Am învăţat un lucru. Din practică şi din cărţi, dar şi din propriile greşeli ori din greşelile familiei mele: TOATE poruncile lui Dumnezeu au în vedere binele nostru. Tot ce ne-a interzis El a avut un motiv care vizează bunăstarea sau sănătatea umană, şi mă refer la aspectele spirituale, emoţionale, sociale, fizice, etc. Am fost şocat să realizez asta şi am început să îl iubesc mai mult pe Tata de atunci. A arătat că, încă înainte de a fi Rege şi Domn, ne-a abordat cu o inimă de părinte. Ne iubeşte şi asta se vede în practică.

Specialiştii deja au demonstrat (există tone de cărţi, articole studii sau.. Google) efectele negative ale incestului. Mă refer la relaţiile sexuale interzise. Tulburări genetice şi psihice grave precum şi o sensibilitate crescută în faţa bolilor pot afecta  extrem de negativ viaţa nefericiţilor rezultaţi în urma unei astfel de relaţii. La asta se adaugă efecte sociale şi spirituale pe măsură. Noţiunea de familie, instituţie lăsată de Dumnezeu, este pusă în pericol şi degradată atunci când omul alege să nu respecte perceptele divine cu privire la incest. Mai cred şi că, în urma intrării păcatului în lume, omenirea a intrat într-un constant proces de degradare, care ne-a afectat şi la nivel fizic, genetic, etc. Sunt specialişti care deja au demonstrat relaţia directă între faptele antisociale, păcat în traducerea creştină şi atrofierea unor anumite părţi ale scoarţi cerebrale, spre exemplu.

Din păcate, societatea în care trăim este din ce în ce mai permisivă la această plagă cu efecte în masă. Noul Cod Penal din ţara noastră, care ar trebui să intre în vigoare în 2010, dezincriminează relaţiile incestuoase între adulţi, dacă sunt consimţite. Pentru că aşa este modelul european şi cel american ne vom conforma. Mergem cu turma. Ce este de zis? Ce este de făcut? Este simplu: dacă dorim binecuvântarea lui Dumnezeu şi evitarea efectelor negative enumerate mai sus, vom alege să trăim curat. Vom încuraja şi pe alţii să facă la fel. Ne vom învăţa copiii de mici cum să trăiască în temere şi ascultare de El. Vom spune un NU hotărât incestului şi păcatului în general.

Vom fi sfinţi, aşa cum ne-a poruncit Isus!…

 

Anunțuri

10 Responses to Incestul… este biblic?

  1. Mirel spune:

    Incestul nu este biblic.
    Nici nu a fost vreodata. Trebuie sa citim Biblia cu atentie si sa nu ne lansam in intrebari nebune. Nu spun crede si nu cerceta, dar o atitudine gresita ne poate duce pe o cale la fel de gresita.
    Felicitari pentru blog si pentru curajul de a aborda subiecte atat de delicate… Pentru unii cred ca is si fierbinti.

  2. adi spune:

    Cel mai dramatic mi s-a parut cum isi argumenta un tata fapta. Cu un verset din Biblie care spune ceva de genul „vei sadi o vie si vei manca din rodul ei”. Cata murdarie in mintea acestui om! Te cutremura dincolo de revolta o asa interpretare.

    • martzian spune:

      Vezi tu, din nefericire, cei la care ma refer eu cu denumirea de „interlocutori” nu intra neaparat intr-o astfel de discutie pentu a-si argumenta propriile practici. Daca, de exemplu, ar auzi ca intre copiii lor s-ar intampla asa ceva ar lua-o razna… Ei raspandesc neghina si mizerie doar pentru un punct de vedere pseudo-prointelectual si /sau de dragul provocarii unei dispute. Inconstient, dezacordul lor cu Dumnezeu nu vine de aici, pentru ca nici nu au facut eforturi mari pentru a afla adevarul, iar identificarea aparentelor dezacorduri are mai degraba are scopul de a se scuze in fata propriei constiinte.De la incest, daca sunt multumiti cu argumentele pe care le oferim, vor trece mai departe, la un alt paradox, la o alta nedumerire, indepartandu-se de la esenta.

      Nu neg ca sunt si oameni sincer interesati. Si, cu riscul de a fi catalogat pe nedrept in fel si chip, pot spune ca inteleg cum se ajunge la o parte dintre dramele similare cu cea la care faci tu referinta, desi nu sunt de acord cu ele.

  3. neaos spune:

    Da relatiile dintre cumnati de ce ar fi interzise? Ma refer atunci cand nu mai au soti in viata…

  4. martzian spune:

    neaos: tu ce crezi?

  5. …am facut sex cu tata de mica. Acum am 19 ani si acest lucru se intampla tot mai rar ce este drept. Pentru ca mama mea a murit de cand eram mica, si el nu s-a mai insurat. Acuma din dragoste fiindca este tatal meu si tin la el, o mai fac cu el uneori, nu ca inainte, ci mai rar, mult mai rar, dar o fac… Este tata…

    • martzian spune:

      Daniela, îmi pare tare rău să aflu prin ce ai trecut! Pot doar să îmi închipui durerea ta ca și copil – pe care, probabil că o porți și acum.

      Sfatul meu este să iei o decizie fermă și imediată de a pune capăt relației acesteia nepotrivite. Ea este un păcat înaintea lui Dumnezeu, dar și împotriva legilor Statului. Îți poate afecta viitorul, chiar ruina viața…

      Te sfătuiesc și să iei legătura cu un specialist, cu un consilier (psiholog) pentru a primi ajutor în această problemă, chiar dacă ai impresia că nu este nevoie. Dacă dorești mai multe informații, te rog să îmi scrii la adresa de email din marginea paginii și te pun în legătură cu soția mea.

      O seară faină!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: