Doamna şi vagabondul


Astăzi m-am trezit bine dispus. Nu mă împac de obicei cu dimineţile devreme, mi se pare că îmi fură un drept al meu. Mai degrabă sunt omul lucrului până noaptea târziu. Dar astăzi a fost altfel. Imediat ce am deschis ochii am realizat cât sunt de binecuvântat: m-am trezit într-o căsuţă primitoare, lângă o soţie aşa cum i-aş dori oricui să aibă şi având un Dumnezeu extraordinar, care mă iubeşte şi îmi dă motive să trăiesc veşnic.

Am urmărit ceva ştiri, doar atât cât să nu mă dreprime, am servit micul dejun, nu am uitat de duşul obligatoriu pentru oricine se respectă, dar îi respectă şi pe cei din jur. Am avut timp şi să mă rog. La plecare, a trebuit să recunosc încă o dată că sunt un om… binecuvântat.

Adi, colegul care ştie să fie şi prieten, a venit cu o precizie de ceasornic să ne ia din faţa blocului. Doamne, am zis, mulţumesc! Unii se trezesc cu noaptea în cap şi merg până li se umflă picioarele ca să ajungă la muncă. Noi suntem purtaţi pe sus… Matizul cu număr SML mi s-a părut primitor. Muzică bună răsună în difuzoare, semn că Adi are de gând să ne resfeţe, făcându-ne dimineaţa încă mai frumoasă decât este. Mulţumesc din nou Domnului.

În drumul spre birou, de cele mai multe ori, ca un ritual, ne oprim la magazinul din satul unde avem sediul. Nu e mare, dar are multe bunătăţi de unde să alegem. Dana cumpără cafea. Din ce în ce mai bine pentru subsemnatul. În timp ce încep să cred naiv că lume e frumoasă şi verde, întorc ochii şi mă uit pe geam. Nu pe al meu, ca de obicei, ci pe al lui Adi… Inima care iubeşte omul, pentru că aşa a făcut-o Dumnezeu să fie, nu mă lasă să nu observ ce se întâmplă. La un tomberon, în faţa unei case nou renovate, un sărman caută umil de mâncare. Printre resturile de pâine şi de alte alimente, care de care mai vechi, găseşte şi ceva hăinuţe. Nu sunt cine ştie ce, dar el le probează: vine iarna!

După câteva secunde, doar, observ cum doamna casei iese la poartă. Duce cu sine gunoiul. Omul nostru aşteaptă cu capul plecat, privind pe furiş şi cu jind la punga plină. Doamna cu capot roz pufos îl zăreşte şi înţelege ce se întâmplă. Cu o bunăvoinţă superioară şi aparentă bunătate îi arată ce duce în pungă. Omul alege ceva. Un gând mă izbeşte violent: pentru ea e gunoi, pentru el e … mâncare! Pentru o doamnă sunt haine vechi, pentru un sărman sunt haine de iarnă. Doamna îi arată şi o geantă care tronează în tomberon. O scoate şi îi indică cu gesturi largi că e bună. Bună… pentru el. Pentru ea e gunoi!

Un nod mi se aşează stăpân în gât, dându-mi senzaţia că mă sufoc. Îmi aduc aminte, brusc, de toate binecuvântările dinastă dimineaţă. Mă gândesc şi la ce am aruncat astăzi şi ieri. Gunoi pentru mine. Pentru omul de afară, flămând şi dezbrăcat… mâncare! Mi-e ruşine. Nu vreau să plâng aici. Nu acum. Voi purta lacrimile cu mine până unde vor putea să cadă în linişte. Probabil că de astăzi voi fi mai mulţumitor. Nu avem multe, nu suntem bogaţi. Dar, în ochii unora suntem „domni” şi se râvneşte după un puţin ca al nostru. Hotărăsc să fiu mai pregătit să văd, să observ, să mă implic. Şi să dau. Să plâng cu cei ce plâng.

Doamna se grăbeşte să intre în casă. E octombrie şi e rece. Înăuntru e cald şi e bine. „Vagabondul”, aşa cum l-ar numi civilizaţii, pleacă şi el, la fel de umil. La fel de slab, dar cu misiunea îndeplinită… Pentru o clipă lumea s-a oprit. O doamnă şi un vagabond au fost împreună, fiecare purtând cu sine o perspectivă diferită de 6 şi 9. Gunoi sau mâncare, cârpe sau îmbrăcăminte, sărac sau bogat, lacrimă sau zâmbet. Dumnezeu îi iubeşte pe amândoi. Şi fără El sunt egal de săraci. Inima mea însă, merge mai mult cu sărmanul cel trist.

Doamne, ai milă de el! Şi de mine…  

 

Anunțuri

One Response to Doamna şi vagabondul

  1. adi spune:

    E dimineata. Ma hotarasc cu greu sa cobor din pat, era bine de tot inauntru, la odihna… Ma spal, ma-mbrac, imi beau cafeaua pregatita de Gloria. Ea este deja la lucru… Cobor in fata blocului, urc in masina, dau tura sa-mi iau colegii – prietenii, o luam catre birou. La magazinul din sat, oprim. Asteptam in masina, il vedem pe bietul om alegand in tomberon, apoi pe doamna in capot de casa, ducand gunoiul. Se intalnesc. Discuta. Noi nu-i auzim, dar presupunem ce vorbesc. Doamna-i zice „ia-l, e bun, merge si ala!” sau „uite-aici, ceva ce-a ramas de aseara!”… Imi exprim parerea de rau ca nu avem aparatul foto, sa luam un „instantaneu”, un cliseu, la propriu! Apoi plecam.

    Abia acum, dupa ce am citit ce-ai scris, ma gandesc ca am fost martori doar a unui episod, dureros de real, ce se repeta de mii de ori, in fiecare dimineata, in jurul nostru. La doi sau doua sute de pasi, dar undeva pe aproape. Mai conteaza ca e cerul senin si avem 25 de grade in octombrie, la amiaza? Cat de mult rece si intuneric exista in viata atatora!… Da, intr-adevar, o alaturare inspirata: doamna (noi toti) si vagabondul (ei, ceilalti).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: