Un simplu om…


O mare parte din inima mea a rămas în Bucureşti, pe străzile ca o nemernică junglă de asfalt, ce ţine ostatici sute de trişti şi de singuri. Mi-e dor de ei şi cel mai tare mă doare faptul că astăzi trebuie să am încredere în alţii pentru a-i iubi, pentru a le fi fraţi şi familii, pentru a le oferi un umăr pe care să plângă ori un sandwich atunci când le e foame. Cred că inima lui Dumnezeu va continua să bată pentru ei, asemeni inimii mele şi Îi mulţumesc pentru tot patosul cu care m-a învăţat să îi iubesc, deşi sunt doar un simplu om.

Încheiem anul. E al doilea de când am plecat de acasă, de când nu mai suntem printre voi. Dumnezeu ne-a adus în alt colţ de ţară pentru a ne arăta alţi trişti şi alţi singuri ce au nevoie de iubire, ori de un sandwich. Asta nu înseamnă că v-am uitat, dragii mei prieteni trişti de acasă. Mi-am reamintit de voi, ascultând piesa pe care Pocăiţii au cântat-o şi la Centrul nostru drag, astăzi topit sub şenile de excavatoare. Am revăzut scurţii ani în care am bătut cu piciorul şi cu viaţa fiecare stradă din oraş pentru a vă fi aproape. Şi acum, mi-e un dor cumplit de fiecare dintre voi, deşi v-am lăsat în grija lui… Dumnezeu!

Nu uitaţi ce v-am învăţat: El e singura voastră şansă!

Video: Pocăiţii, Un simplu om.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: