Am întânit, nu o dată, situaţii dramatice printre familiile aşa-zis tradiţionale de creştini evanghelici, în care părinţii se zbat cu disperare pentru a-şi creşte cei „10+” copii. Uneori, sătui de refuzul sau de impotenţa financiară a bisericii din care fac parte, apelează la diferite organizaţii, cu fruntea plecată a umilinţă, cerând de pomană. De cele mai multe ori îşi cresc pruncii într-un mod spartan, pentru a nu-i scăpa din mână, fără însă a avea un timp de calitate petrecut în mod constant cu fiecare dintre ei. Cei mari, atunci când vârsta le permite, se implică în creşterea şi educarea celor mai mici, dar şi în activităţile gospodăreşti, lasând copilăria la o parte cu mult înaintea celorlalţi copii de aceeaşi vârstă.
Rezultatele nedorite nu întârzie să apară, ridicând, fie şi involuntar, întrebarea: „asta o fi intenţionat Dumnezeu pentru ei?”. Drama din vieţile micuţilor, ce o vor purta cu ei întreaga viaţă ca pe o ştampilă, dar şi zbaterea spasmodică a părinţilor, de multe ori şi repercusiunile spirituale, toate acestea indică spre un NU categoric. Care o fi atunci calea prin care astfel de lucruri să nu se mai întâmple?
Pe blogul „Cuplul Creştin” puteţi citi despre compatibilitatea dintre planning-ul familial şi învăţăturile Sfintei Scripturi, într-o serie de articole intitulate „Planning familial în lumina Scripturii„, inspirate din scrierile pastorului John Piper.
Pentru răspunsul la întrebări cum ar fi: „este controlul sarcinilor în acord cu învăţătura conform căreia copiii sunt un dar de la Domnul?”, „nu ar trebui să îl lăsăm pe Dumnezeu să stabilească mărimea familiilor noastre?”, „nu cumva controlul sarcinilor indică lipsa unei credinţe veritabile în Dumnezeu?”, „nu ar trebui ca planning-ul familial natural să fie de preferat contracepţiei artificiale”, dar şi pentru multe alte informaţii utile cuplului creştin, vizitaţi blogul „Cuplul Creştin„
la martzianu' 