A fost odată… Bundi


L-am cunoscut pe strada Shakespeare din Oradea, în urmă cu doi ani. Locuia… la ţevile de pe aleea cu pricina, pe lângă conductele de apă caldă, aruncate sinistru pe marginea drumului. S-a prezentat simplu: “Bundi”. Nu am reţinut din prima, ca un uituc ocupat ce mă aflu. Bundi nu s-a supărat. S-a prezentat şi a doua şi a treia oară. Multă vreme nu am ştiut de unde şi până unde toată lumea îl strigă… Bundi, până în ziua în care un coleg cu multă experienţă în lumea pestriţă a oamenilor săraci şi trişti din Bihor, mi-a spus tragicomica poveste: Bundi… de la bunda pe care obişnuia să o poarte, indiferent de anotimp, în urmă cu ceva ani şi de care s-a descotorosit înainte ca noi să ajungem să o cunoaştem.

Bundi… un suflet mare ca o cicatrice pe faţa lumii civilizate, ascuns în spatele unui zâmbet larg şi al unui umor inconfundabil. Niciodată nu a uitat să ne zâmbească, oricât ar fi fost de singur, de trist, de înfometat. Am încercat să îl învăţăm ceva engleză, atâta câtă să ştie să strige după maşină, de câte ori ne opream sau plecam de la ţevile ce îi serveau de dormitor şi sufragerie, în fiecare zi de joi.

“Ai laav iuuu”, răsuna inconfundabil salutul lui Bundi la despărţire… Uneori le mai încurca, fără însă a reuşi să ne supere, lundu-şi „guud baii” chiar înainte ca noi să reuşim a coborî pentru a-i oferi pacheţelul cu mâncare, cu săpun sau cu alte mici atenţii.

Uneori, atunci când avea impresia că nu îl aude nimeni, Bundi mă trăgea la o parte, ca să îmi spună la ureche… secrete; mici pentru noi toţi, mari şi importante pentru inimioara lui plină de frig, realităţi, speranţe şi gânduri. Uşor – uşor am ajuns să îl cunosc, să îl înţeleg… să mă doară.

O viaţă… ce viaţă! A pornit prin lume trist şi cu şansa a doua, a terminat necunoscut şi umil. Puţini ştiu că în spatele aparenţelor veşnic în nevoie de pantofi sau de haine se afla… omul Bundi, în lipsă şi nevoie de prieteni şi de Dumnezeu…

Am avut onoarea să îl cunosc pe Bundi, cel mai complex om simplu şi cel mai trist om zâmbitor din câţi am întâlnit vreodată. Acum eu însumi sunt mai sărac şi mai singur fără el, alături de o lume întreagă ce i-a fost străină şi nepăsătoare…

Înainte de a părăsi oraşul acesta frumos şi trist am aflat că Bundi nu mai este! Zâmbetul lui larg şi sincer a îngheţat pentru totdeauna, făcând ca totul să pară şi mai sărac în jur.

Adio, prietene drag!…

Anunțuri

2 Responses to A fost odată… Bundi

  1. Aditza spune:

    Frumos da trist. Am sperat sa nu fie poveste adevarata da pozele spun altceva. Pare ca is mai multi care stau acolo, asa e? Cine, ce, face pentru ei?

  2. […] A fost odată… Bundi Thu Sep 09, 2010 0:19 am L-am cunoscut pe strada Shakespeare din Oradea, în urmă cu doi ani. Locuia… la ţevile de pe aleea cu pricina, pe lângă conductele de apă caldă, aruncate sinistru pe marginea drumului. S-a prezentat simplu: “Bundi”. Nu am reţinut din prima, ca un uituc ocupat ce mă aflu. Bundi nu s-a supărat. S-a prezentat şi a […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: