Rușine și povară – salariul minim pe economie


De multe aș putea fi acuzat, dar nu de lipsă de imparțialitate în ceea ce privește relațiile de muncă. Am fost, în egală măsură, și angajat și angajator. Înțeleg frustrările și așteptările ambelor tabere. Iar, în virusata (de criză) Românie a zilelor noastre, și una și cealaltă au de suferit. Acum sunt PFA. Mai echidistant nici că mă pot situa, pentru a judeca fără a înclina balanța. Îmi plătesc taxele cu vârf și îndesat, până la ultima centimă, și îmi sunt cel mai corect angajator.

Citeam nu de mult raportul unei foste ”șefe”, care nu are nici o vină că e șefă sub un șef mai mare, om cu greutate, talent și bani. Normal, nu voi spune care și unde. Cine știe, însă, cunoaște… Dinstinsa doamnă se plânge cu foc și contradicție, în același paragraf și în două puncte, că:

  1. Salariul minim pe economie este prea mic pentru cheltuielile de 3 ori mai mari, iar opțiunile nu sunt prea multe.
  2. Statul a crescut acest salariu pe economie, punând mare povară pe bietul angajator, care își plătește astfel policalificații și experimentații profesioniști (aici nu e deloc ironie, ci doar rușine față de o astfel de realitate).

Nu știu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă roade, tot în două puncte, faptul că:

  1. Organizația distinsei, care în principiu ajută cazurile sociale, își plătește angajații parcă pentru a perpetua sărăcia și a genera disperarea dând naștere, implicit, la noi generații de viitori beneficiari ori de imigranți înspre țările care ne consideră a fi cetățeni ”de mâna a doua”.
  2. Se vor găsi, ca și în trecut, soluții aparent legale, astfel încât cei ce plătesc din greu să fie tot amărăștenii de profesioniști, nu potenţial sărăcita organizație.

Mă abțin de la a le scrie cu bătaie directă pe obraz distinșilor șefi, pentru care salariul minim înseamnă doar cifre, nu oameni, deși așa am simțit într-o primă fază… Spun doar atât, la adresa dumnealor: o faptă bună, lăudabilă în esență, nu poate justifica nedreptatea față de cei din propria echipă, milionari în bănuți și plătiți cu minimumul pe economie, oameni care, la amenințarea vântului de vest, fac orice pentru a se ține cu dinții de amărâtul de salar, renunțând inclusiv la demnitatea ori la drepturile legale pe care (încă) le mai au…

Iar doamna poate să stea fără grijă: la termenii în care se discută despre noul cod al muncii, vor putea să le pună mai bine pumnul în gură ăstora care insistă să își plătească facturile, să mănânce în fiecare zi, ori să aibă bani de căldură iarna. Iar astea nu vor apărea niciodată într-un raport lăcrimos către cei ce fac ca lucrurile să se miște…

Cum ar spune defunctul poet Păunescu: ”Hoții cică ne ajută, Mama mamii lor de hoți!”…

foto: newschannel.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: