Frumoasa și (uneori) paralela lume a copilăriei…


Și a fost, ieri, o nouă ocazie de a mă reîntâlni cu copiii din Ferentari, la grupa de școală duminicală organizată special pentru ei de către biserica noastră.

Și ei au venit, la fel de entuziaști și de plini de viață ca întotdeauna, purtând, în buzunarele minții, o lume specială, puțin ciudată și paralelă pentru noi, adulții care își fac anevoios loc acolo, pentru a-i înțelege și pentru a-i iubi. Și iarăși a fost ”fun”, agitație, vacarm și energie cât pentru o navetă spațială! Iar noi ne-am dorit, încă o dată, să fim pentru a doua oară copii, fie și din dorința egoistă de a ține pasul cu distracția…

Din fiecare astfel de lecție aș putea scrie câte o carte, atât de multe detalii se strâng, fără a plictisi pe nimeni, niciodată. Nu am s-o fac de data aceasta, deși mă tentează exercițiul. O să mă opresc doar la momentul culminant, în care mi-am primit porția de șoc pentru ziua în curs și în care am fost repus cu picioarele pe pământul… copilăriei.

În timpul lecției a avut loc un mic accident. Una dintre fetițele ce veneau pentru prima oară la program a avut o mică… scăpare. Ca  mai mereu în lumea lor frumoasă și (uneori) crudă, copiii au taxat-o gălăgios. Scaunul stătea mărturie a evenimentului nefericit. La fel și pantalonașii copilei, care și-a pierdut dintr-o dată zâmbetul fermecător. Ca adulți și învățători responsabili ce ne aflam am scos fetița cât am putut mai bine din gura micuților judecători, reamintindu-le, totodată, celor noi, că, dacă ne lovesc nevoile fiziologice, trebuie doar să ridicăm două degețele pentru a fi conduși acolo unde se face pipi fără ca nimeni să râdă de noi…

Și astfel incidentul a fost dat uitării… Cel puțin în ceea ce mă privește. Lecția a mers mai departe, cu jocuri, concursuri, cântecele dar și cu eternul perpetuum mobile al energiei și entuziasmului de nestăpânit. La sfârșit, lansez și întrebarea cheie, pentru a verifica ce au înțeles micuții noștri prieteni din lecția celor ”10 porunci”, focalizată pe dorința noastră ca ei să observe cum regulile și legile lui Dumnezeu ne sunt date doar pentru a ne face bine în viață.

Deci, copii, ce am învățat noi astăzi (well, recunosc, și săptămâna trecută, pentru ca toți să poată ține pasul…) cu privire la poruncile pe care ni le dă Dumnezeu?”

Spre încântarea mea nemascată, unul dintre cei câțiva copii noi sare și ridică două degețele, agitându-se ca un pepsi pe cale să explodeze. Uimit de atâta dorință de a răspunde, îl numesc, încercând cu disperare să nu îi încurc numele. Și răspunsul nu întârzie să apară, aducând liniștea peste sală și peste inima mea, reamintindu-mi de lumea frumoasă și (uneori) paralelă a copilăriei:

„Auziți, domnu’, pot să merg să mă piș?”…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: