Un suflet de câine și câinele care urlă…


Foto: personal.psu.edu

Urlă întruna… Nu de azi, nu de ieri, ci încă de duminică seara, atunci când am ajuns, frânți dar teferi, în biroul ReMa (partenerul maghiar al Every Generation Ministies) din Budapesta. Pentru cei mai mulți, care cu siguranță nu au de unde să știe, mă refer la câinele vecinilor de imobil din Bartók Bélla út # 25.

Bietul animal, trist și uitat de cei dragi pentru propria-i existență, probabil că și-a infectat bojocii de atâta jale izvorâtă din singurătate. Urlă ziua, urlă noaptea, geme și rage cât îl țin puterile, doar-doar se va găsi cineva care să reinventeze mila și omenia sau… dragostea de câine.

La început am avut o abordare clasică, aceea caragialistic – românească, cea de genul : ”Bubico, mânca-te-ar hingherii!”. Îmi venea să mă duc să îi crăp capul cu ceva cât mai tare, în lipsa unei lopeți adecvate operațiunii.

Nu știu dacă ați avut ocazia să auziți până acum un astfel de concert. Vă asigur: este unic, nu prin faptul că sunetele sunt atât de triste, ieșind parcă din spatele porților închise ale iadului – de unde vor răzbate doar plânsul și scrâșnirea dinților, ci pentru că pare a nu avea nici sfârșit nici început. L-am găsit aici (urletul) și aici îl vom lăsa la plecare, asta în cazul în care bietul animal nu va intra într-o fază fatală a depresiei. Este întruchiparea cea mai plastică a disperării, singurății și nefericirii câinești…

Ieri dimineață am abordat, în cadrul sesiunii destinate studiului biblic (n.m. parte a trainingului de două săptămâni pentru care am venit aici) studiul „Call to ministry / Call to prayer„. Mi-a revenit onoarea să țin acest mesaj, care parcă a avut, mai mult ca niciodată, o rezonanță aparte pentru propria-mi conștiință și existență. Din viața unor oameni ca Moise, Ghedeon, Isus sau apostolul Pavel, am învățat că, atunci când Dumnezeu ne cheamă în lucrare, ne cheamă de fapt la o viață continuă de rugăciune. Am avut și ocazia de a privi înapoi, la momentul propriei chemări, atunci când mi-am deschis ușa putrezită a inimii pentru a-L primi pe Hristos, eveniment ce m-a transformat radical și iremediabil…

În timp ce meditam, înainte de culcare, la mesajul ce m-a urmărit toată ziua, conversând tăcut cu Dumnezeul ce mă iubește atât de mult, l-am auzit din nou…. La fel de trist, la fel de disperat, purtându-și urletul ca pe o cruce inutilă și apăsătoare… Da, despre el este vorba, despre câinele vecinului… câinos, prin modul în care se raportează la bietul animal de companie.

Atunci Dumnezeu mi-a vorbit din nou și am înțeles mai clar ca niciodată:

Fără acel moment, în care trist și beat, am strigat către El să mă scape, să mă scoată din noroiul și închisoarea propriei vieți, sufletul meu ar fi urlat și astăzi, la fel de trist și de singur ca acest câine, așteptând, în lipsa răgușelii și a izbăvirii, să moară neîmpăcat și singur. Am plâns, cu tristețe și cu milă pentru bietul vecin necuvântător dar și cu recunoștință pentru Dumnezeul care a gonit urletul și singurătatea din inima mea…

În timp ce scriu ultimele slove pe ziua de azi, câinele trist, ce brusc a devenit al meu – deși nu-l voi avea niciodată, a adormit, probabil, pentru că nu se mai aude nimic. E liniște în corul sinistru al sufletelor din acest colț frumos și pierdut de o întreagă lume, ignorantă și la fel de apăsată. Va începe din nou, peste puțină vreme, să își plângă amarul, să-și urle plânsul fără început și fără de coadă, să strige către izbăvirea care se vede tot mai puțin…

Noapte bună, prieten drag și singur, dormi în pace!

Anunțuri

3 Responses to Un suflet de câine și câinele care urlă…

  1. alina spune:

    Ma ce vrajeala ai si tu pe tine………

    • martzian spune:

      draga alina, poate imi spui si de ce crezi asta… mi-am permis sa iti cenzurez celalalt comentariu, cel de pe Guestbook, din doua motive: 1. aici se vorbeste frumos (critica e acceptata, jignirile nu) si 2. ai probleme majore legate de gramatica – sunt sigur insa ca ele vin, cel mai probabil, din graba si din manie, mai degraba decat din nestiinta..

      • Ioan spune:

        Dragá frate Martzian! Iar eu cred cá, cum o cheamá, alina, trebuie sá se cáiascá de pácate, adicá, sá se pocáiascá! Nu trebuie sá o scuzi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: