Walker polițist texan la Poliția Română


foto: rtv.net

Era o sâmbătă frumoasă (o știți cu toții) – sâmbăta trecută. Mă întorceam de la serviciul soției, unde avusesem un timp superb ca voluntar. Da, mai sunt voluntari în România, nu au trecut cu toții granițele!

Ete fleoșc, proștii ”râde”…

Trec de pasajul Mărășești, apoi de fostul restaurant Budapesta. La un moment dat simt că mașina se balansează sub mine. Mă dezmeticesc repede. Unul dintre sutele de bolizi care au transformat capitala într-o permanentă pistă de curse auto aproape că m-a aruncat în decor. Nu am prins nici marca nici numărul stafiei de metal. Mi-a rămas, însă, imprimat pe timpan, refrenul de care nu mai scapi, nicidecum, atunci când ai ghinionul să locuiești în zona asta ciudată ce cuprinde Rahova și Ferentari.

”mare mare mare șukărime
eu mor de tine și tu mori de mine
da numai numai cu tine vreau să îmi fac soarta
că nu mă vor alta nici mama nici tata.”

Trebuie să menționez că nu știu versurile pe de rost. Mi le-a dat amicul ”Goagăl”…

La doi pași de experiența aproape paranormală văd o mașină de poliție, cu radar pe ea. Arunc o privire pe bord: ”40Km/oră”. Mă felicit, mulțumit, și mă gândesc, cu o încântare deloc inferioară, că derbedeul de bani gata care ne pune viețile în pericol va fi urecheat cum se cuvine.

La rondul de la Parcul Carol, însă, surpriză! ”Băiatul de băiat” a fost lăsat să treacă, cu stafia lui cu tot. În schimb, ”organul number one” îmi sare disperat în fața mașinii, mai-mai să îl lovesc. Opresc, realizând, cu descumpănire, că nu port centura de siguranță. Mai pot observa, cu coada ochiului, cum ”organul number two” stă cu fundul rezemat de bolidul marca ”Dacia Logan” cu care ar fi trebuit să purceadă în urmărirea mahărului speed-ist. Probabil că nu au benzină, ca de obicei, așa că domnul în cauză se folosește de degetul mic pentru a-și face curățenie generală în cavitatea nazală. Dau actele, din portbagaj că le uitasem în geantă. ”Walker polițist texan”, alias ”organul number one”, se învârte legănat pe lângă mine, după ce mă întreabă, inițial arogant și pe un ton aproape suburban: de ce nu porti ”dom’le” centura?

”Organul number one” se retrage, ca să mă pedepsească exemplar pentru încălcarea obrăznicie a legii. Mă ignoră atunci când îl întreb, cu subiect și predicat, pe ce criterii sunt mai pericol public decât tovarășul de trafic de mai devreme, care a fost ignorat cu îngăduință.

În timp de aștept spășit și resemnat, mai apare un „gipan” – e drept, cu viteză redusă, dar fără centură de siguranță la șofer. Trece ca prin brânză, fără probleme. ”Organul number two” îl privește cu admirație. ”Bă ce mașină!” La acest moment mucii nu mai reprezinta o problemă majoră pentru cavitatea nazală a omului legii, așa că acesta iese, legănat și arogant, la vânătoare de șoferi indisciplinați (sau nu). Victima – un alt contribuabil liniștit. Ăsta, săracu’, nu avea nici viteză dar purta și centura de siguranță. Nu prea are ce-i face așa că îl cheamă la mașină să îi pună fiola. Omul protestează că e târziu și se grăbește, dar nu are cu cine vorbi…

Se întoarce și Walker polițist texan, ”organul number one”, responsabil cu instaurarea liniștii și regulilor pe drumurile publice. Nu pot să nu mă crucesc de timpul scandalos de lung în care s-a chinuit să stoarcă o mână de cuvinte pe procesul verbal. Semnez, că deh, am greșit și e normal să plătesc. Walker îmi aruncă mulțumit și arogant, în timp ce îmi întoarce spatele imens și plin de șunculiță: ”Ai grijă domle! O seară bună...”

Ultima uimire se leagă de scrisul jenant, la un nivel mult sub studiile pe care se presupune că omul legii le-a terminat. Dar, na, sfârșit de tură, oboseală și mult stres conferit de selectarea vinovaților și a grațiaților – în funcție de poziție socială, mașină sau babac baștan. Îmi este greu, totuși, să nu mă mir atunci când aflu că am condus fără a purta centura de siguranță în zona ”Porcu Corol”…

Inițial nu am vrut să scriu nimic despre evenimentul neplăcut, care mi-a adus 70 de lei amendă și două puncte de penalizare. M-am răzgândit ieri, când pe lângă noi a trecut Cristian Ciocan, călare pe un motor de fițe, cu o cămașă albă, descheiată la primii câțiva nasturi și fără nici un echipament de siguranță. Ne-a zâmbit din mers, protocolar și îngăduitor, conștient de propria-i notorietate publica. M-am întrebat, logic și retoric, ce ar face ”milițienii” mei dragi dacă l-ar întâlni astfel?…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: