Are logică credința în Dumnezeu?


jesuschrist.lds.org

Foto: jesuschrist.lds.org

Un anonim, bine ascuns sub nickname-ul UnSimpluAteu, a solicitat, parte a unei lungi serii de aroganțe:

”Vreau un motiv logic să cred în dumnezeu!” (neapărat, orice ”ateu” care se respectă trebuie să scrie numele lui Dumnezeu cu literă mică)

Am învățat că puțini dintre ateii de pe net sunt cu adevărat atei. Unii sunt puștani, alții oameni simpli. Cei mai mulți au aceeași dorință tainică: să afle dacă, cumva, Dumnezeu chiar există. Inima lor strigă ca urmare a acestei nevoi, fără a se pricepe să o afirme altfel decât prin jigniri, aroganță, provocări sau prin a se ascunde în spatele ”științei”.

Una dintre principalele probleme care se ridică atunci când se discută existența lui Dumnezeu este: „Cine l-a creat pe Dumnezeu?”. Putem încerca să ne apropiem de răspunsul acestei întrebări dacă ne uităm către cer, către spațiul cosmic și ne intrebăm simplu: „are acesta un capăt, o limită?” Normal, nimeni nu știe că ar avea… Bănuiala e că răspunsul celor mai mulți ar fi „NU„. Dacă, însă, ar exista un perete mare pe care să scrie „sfârșitul spațiului cosmic„, atunci, logic, ne-am întreba: „ce este în spatele acestui perete„? Dincolo de mister, omul nu are dovada faptului că universul este limitat și totuși nu pare a-l deranja această inconstanță cu principiile științei moderne. Spunem despre Dumnezeu că nu are început și nici sfârșit, la fel cum spunem despre univers că nu are un punct în care începe și unul în care se termină, doar prin credință.

Știința nu poate contrazice existența lui Dumnezeu. Pur și simplu nu are dovezile necesare. Ar fi și absurd să încercăm folosirea dovezilor fizice, materiale, pentru a demonstra o entitate imaterială, transcendentă și imanentă – o eroare gravă de categorie. Dacă vreți un exemplu, e ca și când am spune că ideile cuiva sunt roz sau că mașina lui este vie. Le fel, veți spune poate că ”nici religia nu ne oferă prea multe dovezi ale existenței lui. Este just, tocmai de aceea se numește credință, însă faptul că nu există dovezi suficiente în favoarea a ceva nu îi anulează acestuia automat existența. Adevărul acesta îi va face pe cei sinceri – dar care nu cred – să fie doar agnostici, nu și atei. Una este să spui „nu există Dumnezeu” și alta este sa recunoști „nu știu daca El există„. Aceasta din urmă este o poziție de plecare corectă – în căutarea adevărului. Mergând mai departe cu raționamentul, știinta are suficiente motive impotriva ideii unui univers etern. Vezi ecoul radiației de fond, principiile termodinamicii, mișcarea galaxiilor, etc. Marele agnostic Stephen Hawking afirmă cu tărie: „Aproape toată lumea crede că universul și însuși timpul au avut un început.”

Prin urmare, undeva, cândva, a existat un inceput!

Un motiv logic care te ajută să crezi poate veni chiar din cunoașterea temeinică a ceea ce știința afirmă. Unii dintre cei mai mari  reprezentanți ai acesteia – întemeietori sau dezvoltatori ai multora dintre disciplinele studiate de noi astăzi – sunt creaționisti.

”Cum mă poate ajuta cunoașterea aceasta să cred mai mult în Dumnezeu”, vei intreba?

Reducând totul la esență, vom descoperi că avem nevoie de CREDINȚĂ pentru oricare dintre cele două puncte majore de vedere cu privire la apariția universului și a vieții. Teoria creației îți va zice să ai credință în Dumnezeu, o ființa eternă, supranaturală, inteligentă, atotputernică. Evoluția îți va spune să crezi în NIMICUL din care a aparut, treptat, tot ceea ce există astăzi. Unii îți vor spune că „s-a demonstrat” faptul că din nimic poate apărea ceva. Aceștia habar nu au despre ce este vorba – pentru că nu au citit decât capetele de afiș. Nimicul nu are spațiu, nu este vid, nu este materie, nu are energie. Nimicul este… nimic! Din nimic nu știm să poată apărea ceva. Ce și cum poate apărea din acest nimic, potrivit principiului științific cauză – efect? Nimic. Prin urmare, totul se reduce la a avea credință în Dumnezeul creator sau la o credință în nimic, creator printr-o veșnică loterie cosmică și care încalcă înseși legile fizicii – așa cum o știm noi astăzi.

Dincolo de cele scrise și de faptul că avem multe motive logice, științifice, istorice, arheologice, etc care să ajute necredinței noastre, nu exista dovadă mai bună pentru a crede într-un Dumnezeu imanent (nu doar transcendent) și care pretinde că ne cheamă la o relație de dragoste decât propria experiență, căutarea acestuia cu sinceritate. ”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi” ne spune El în Biblie (Ieremia 29:13) ”dacă Mă veţi căuta cu toată inima”. Dacă Dumnezeu există și este cine se pretinde a fi, El îți va și răspunde. Rugăciunea este modalitatea prin care poți să o faci. Ea exact asta înseamnă – comunicare directă cu Dumnezeu. Întreabă-L direct și sincer: „Exiști?” și cere-I să te convingă de realitatea asta, fiind gata să plătești prețul. Pentru că adevărul acesta are un preț. Nu vei mai fi niciodată la fel după acesta. El te va face liber, îți va oferi totul și îți va cere totul. E cam la fel cu povestea păpușii de sare, una dintre preferatele mele, cu care vreau sa închei:

O păpușă de sare, după o lungă călătorie în ținuturi uscate, a ajuns la țărmul marii și a descoperit ceva ce nu mai văzuse niciodată, ceva ce nu era în stare sa inteleagă. Era frumos, era fascinant și avea o atracție specială. Ea, micuța păpușă de sare, stătea pe un sol uscat, solid, și iată ca în fața ei se întindea un alt sol mișcător, periculos, zgomotos, straniu și necunoscut. Păpușa a întrebat:
– Cine ești tu?
– Eu sunt Marea, a răpuns gigantul.
Păpușa a întrebat din nou:
– Dar ce este Marea?
Marea a răspuns:
– Sunt eu.
– Nu înțeleg, a spus păpușa, și tare aș vrea sa stiu. Cum să fac?
Marea a răspuns:
– Atinge-mă!
Atunci păpușa a întins timidă piciorul, a atins apa și a avut impresia ciudată ca începe să cunoască ce este marea. Și-a retras piciorul și a văzut că degetele îi disparusera. A strigat înspăimântată:
– Vai! Dar ce s-a întamplat cu degetele mele? Ce mi-ai facut?
Marea a zis:
– Ai plătit un preț ca să mă poți înțelege.
Treptat-treptat, marea dizlocă fragmente din papușa de sare, iar aceasta înaintă tot mai departe în mare. Cu fiecare pas avea impresia ca înțelege mai bine, fără a fi în stare să spună totuși ce este marea…
– Ce este marea?, se tot întreba.
În cele din urmă un val a făcut sa dispară ce mai rămăsese din ea și papușa a zis:
– Marea.. sunt eu!

Fă primul pas către Dumnezeu și vei avea surpriza să descoperi că El a existat dintotdeauna. Nu e un moș cu barbă, pictat pe peretele bisericilor, nici o idee teoretică, ci o Persoană reală. Dacă vrei să îl înțelegi mai bine pe Dumnezeu, mai fă un pas. O să te coste – la capitolul mândrie, poate și imagine în fața celor ce te credeau „mai puternic„. Dar ce contează opinia unora atât de mici în fața cunoașterii Unuia infinit mai mare? Vino și întreabă-L, la fel cum a-i face-o cu mine, dacă există și cere-I să îți arate clar lucrul asta. Pe masură ce vei fi gata sa te rogi, să îl inviți pe acest Dumnezeu să intre în viața ta, să citesti cuvintele Lui pentru a-L cunoaște – nu prentru a-L combate, lucrurile vor face sens, până într-acolo încat vei experimenta o intimitate cum nu credeai că se poate. Și vei primi aceeași dragoste, pace și bucurie care mie mi-au schimbat viața.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: