Dacă toți ne tragem din Adam și Eva, de ce există mai multe rase de oameni?


Human_race_jpg

Imagine: Wikipedia

Aceasta este una dintre întrebările favorite ale celor care își petrec cea mai mare parte a vieții pentru a demonstra că creștinismul este doar un basm. Sper din toată inima ca niciunul dintre cititorii Martzianului să nu fi plecat urechea la bancurile lor, permițând să le fie afectată credința. Cum vom răspunde la o astfel de provocare?

În primul rând aș evidenția faptul că nicăieri în Biblie nu se vorbește despre rase de oameni. Se face referire la o singură rasă, rasa umană! Iar împărțirea biblică este pe “limbi, familii, popoare, etc.” Cei răscumpărați la sfârșit nu sunt, de asemenea, descriși după o rasă din care fac parte:

După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;” (Apocalipsa 7:9)

Concepul de ”rasă” de oameni este de origine evoluționistă și el a generat multe atitudini profund greșite, înrădăcinate în clasificarea greșită a oamenilor pe criterii de superioritate. Din fericire, culoarea pielii și forma feței nu sunt elemente suficiente pentru ca, din punct de vedere științific, să putem vorbi despre rase de oameni – ce pot fi clasificate și ordonate în funcție de superioritatea ori inferioritatea lor.

Biblia ne învață că noi avem rădăcini comune, într-un om creat de Dumnezeu. De asemenea, că suntem răspândiți pe suprafața globului la porunca Lui!

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor” (Fapte 17:26)

Nu puteam începe altfel decât cu faptul că toți oamenii sunt la fel! Cei din Africa nu ne sunt inferiori pentru că sunt mai negri, la fel cum cei din țările asiatice nu ne sunt superiori pentru că au ochii mai focusați… Prea multe așazise ”studii” au afirmat, fără să poată demonstra vreodată, că o anume rasă este inferioară – fiind link-ul cel mai apropiat de maimuță! Și prea multă suferință le-a fosr cauzată unora care, în afară de culoarea pielii, nu diferă cu nimic de noi. Repet, nici o broșură, cât de mică, dintre tonele de publicații pe această temă nu a avut o bază științifică, ele doar justificând rasismul de care autorii se făceau vinovați – în primul rând înaintea lui Dumnezeu.

Este important de știut și faptul că, din punct de vedere științific, diferențierile cunoscute de noi din cărțile de anatomie ca ”rase” NU sunt imposibile, ba din contră, aș zice. Genetica modernă este tot mai mult uimită să descopere că umanitatea are rădăcini comune, într-un cuplu descendent comun (Adam cu cromozomul Y și Eva mitocondrială, e drept, între care nu s-a putut încă face legătura) fiecare descoperire fiind o nouă oportunitate de ajustare a celor crezute până atunci .

Dar să ne întoarcem la diferențele ”rasiale” incriminate și să le luăm pe rând, pentru a clarifica ce și cum.

Apropo de diferențele de culoare a pielii, ele sunt absolut posibile din punct de vedere genetic, dacă oamenii din care am originat cu toții au fost heterozigoți (AaBb – două gene dominante și două recesive). Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să populeze întreg pământul (vezi Geneza 9-11), prin urmare credem că i-a și echipat genetic pentru aceasta. Nenumărate situații au fost observate în care diferențele au fost notabile chiar și de la o generație la alta. Credem că diferențele de culoare nu sunt altceva decât simple recombinări genetice ale factorilor inițiali care să permită dezvoltarea caracteristicilor diferite ale familiilor care s-au înmulțit și au populat pământul, avându-se în vedere mediul în care ele au ajuns. Selecția naturală a permis apoi potrivirea trăsăturilor la mediu.

Dacă ne referim și la morfologia feței, nu ”evoluția diferită” este explicația pentru aceasta. Desigur, factorii ce țin de zona în care oamenii au locuit sunt importanți. Vorbim de climă, alimentație, etc. Există însă și factori mai puțin aleatorii, care fac posibilă apariția de modificări craniofaciale – atenție, PE TERMEN SCURT! Putem enumera plasticitatea sau selecția. Există studii serioase, care nu pot fi acuzate de partizanat cu o teorie sau alta și care relevă acest lucru. Pentru un astfel de exemplu, dați click AICI.

Închei cu o observație. Nimic din lumea academică nu poate demonstra cu probe faptul că Dumnezeu nu există sau că Biblia este o simplă poveste.

Pe măsură ce știința avansează, Biblia continuă să își demonstreze infailibilitatea!

Anunțuri

One Response to Dacă toți ne tragem din Adam și Eva, de ce există mai multe rase de oameni?

  1. Johanna spune:

    Lucrurile sunt de ambele „tabere” gri. Eu totusi inclin sa cred mai degraba ca exista un creator inteligent decat evolutie haos si viata din nimic. Multumesc pentru articol, ma ajuta oarecum sa imi raspund la una dintre multele intrebari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: