D’ale Bucureștilor (6): Nesimțita de pe strada Antiaeriană (true story)


pageAm văzut-o de departe… Nesimțită și despuiată, își aștepta clienții ca pentru îmbrățișarea fatală a capului spart și a oaselor fracturate. Probabil că a fost acoperită cândva, dar acum nu mai păstrează decența asta. Mă refer, desigur, la o banală gură de canal!

Dar mai bine să vă spun cum a fost…

Ieri am ieșit la plimbare. Ca de obicei, Dana a ales ruta cea mai lungă iar eu… am avut ideile cele mai proaste! Ne-am echipat corespunzător, unul cu bermude și alta cu poșetă, ne-am luat copiii de împrumut și am bătut drumul de la Sebastian și până la Cora Alexandriei, aia de lângă Depou. Trei kilometri mari și lați în total, verificați de către mandeacu Google Maps.

Nu este scopul meu de azi să vă spun ce am găsit acolo. Dar nu mă pot abține să nu vă informez (așa e profesional, să nu mă înțelegeți greșit) despre faptul că afară au băgat mici la metru cu doar 13 lei! Au și bere la metru, dar sunt sigur că pentru cei mai mulți dintre voi, copii cuminți, asta nu este deloc o informație valoroasă.

După căscatul de rigoare al ochilor (la vânătoare de reduceri) și după scanarea rafturilor (într-o căutare mai veche după ceva anume) am luat-o ușor către casă. Nu de alta, dar urma să înceapă iarăși corul din stomac, protest vocal și necugetat care mă face de cacao, în stilul consacrat al politicienilor autohtoni.  Eram convins că dușmanul urmărea de mult să-mi taxeze decizia eroică și aproape fermă de a mă abține (pentru a câta oară în ultimele 24 de ore?) de la ispită.

Acum vine și partea cu ideea mea, aia de vă ziceam că fu proastă. N-am ce face și zic: ”hai, mă, să mai schimbăm traseul!” și uite așa ne-a mâncat prin zona aia unde apar hemoroizii să intrăm pe strada Antiaeriană. Pentru amatorii de senzații tari, acesta este locul perfect…

Nu mă voi lega de prea multe; acesta este un blog și nu un roman, iar eu sunt un martzian și nu un maestru al condeiului. Nu vă voi spune nici cât de tare mirosea a caca, din loc în loc. Și nici despre cum mai arată ruina a ceea ce a fost o dată frumoasa Piață 13 Septembrie. Dacă vă interesează, mergeți și lămuriți-vă singuri!

Dar, pentru că sunteți doar câțiva ăia de mă citiți și parcă nu aș vrea să rămân singur pe aici, m-am gândit că e bine să știți de capcana de lângă gardul ansamblului rezidențial (despre care am impresia că se construiește pentru angajații Ministerului Apărării). Asta în cazul că veți avea și voi aceeași mâncărime nefastă și o veți lua vreodată la pas pe acolo. Având în vedere cum arată, deschizătura asta primitoare și camuflată merită ocolită, mai ales dacă ai aflat de existența ei.

Cei care mă cunosc, știu că sunt expert în canale, prin prisma anilor de lucru pe stradă. Nu, nu la Drumuri și Poduri, ci cu oamenii care locuiesc acolo – nu ne-ar fi rușine să ne fie că încă se mai întâmplă asta în România lui 2014! Nu am nici o fascinație pentru ele, dar, din defect profesional, nu scapă niciunul scanării martziene Așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că ăsta (canalul, nu martzianul) are o particularitate, pe lângă faptul că nu adăpostește locatari și că pute ca o budă de la țară. Are în jur de 4 metri adâncime, fiind parcă făcut special ca să se asigure că cel ce pică acolo are toate șansele unei nopți de vis (urât).

Nevasta nu mi-a căzut în el (ce bine, un primar cu un dușman mai puțin!) dar nici mult nu mai avea, mai ales că, atunci când vorbește cu Garagancea, o uită Dumnezeu și merge doar cu nasul pe sus.

”Aeriana de pe Antiaeriană!”…

Nu au căzut nici copiii (neapărat cu trei de ”i”), că doar nu eram prost să îi las… Dar, după ce ne-am pozat cu nesimțita, am văzut că un amețit se îndrepta fix către locul pe care acum îl urăsc cel mai mult din tot Bucureștiul. În timp ce ne uitam la el, omul începu să își facă freza. Am impresia vagă că se uita mai mult la fete decât la mine, deși nu sunt sigur! Oricum, ambele variante sunt de neacceptat.

Vorbii cât putui de tare, ca să audă și ăla că e un canal deschis. Într-un final se prinde și se oprește din pieptănat cu degetele crăpate și pline de moloz, ocolind milimetric năpasta. Ne depășește, roșu ca fundul e maimuță și o ia la pas, fericit că a scăpat de la (aproape) binemeritata răsplată pentru gânduri urâte și pentru priviri aruncate altundeva decât pe unde mergi.

În fine, am făcut cu 700 de metri în plus dar, într-un final, a meritat. Am  avut ocazia unică de a vizita obiectivele mai puțin pângărite de turiștii din orașul nostru, am imortalizat nesimțita de pe Aeriană (care nu are bunul simț de a se acoperi singură, așteptând ca cei plătiți din bani publici pentru asta să o facă) și am salvat un țăran dornic și cu ochii mari de la a da cu mucii de beton, la 4 metri sub pământ.

Cam atât. A, să nu uit: la cine să mai semnalez capcana, ca să mă asigur că nu voi mai scrie despre ea? Vreau răspuns doar de la cunoscători.

Vă pup, pa pa!

Anunțuri

6 Responses to D’ale Bucureștilor (6): Nesimțita de pe strada Antiaeriană (true story)

  1. bobby spune:

    Ha ha ha ha ha! Nu esti pe treaba ta… Ai un stil de a scrie care merita mai mult decat un simplu blog. Kutgw.

  2. Marius spune:

    Parcarea e gratuita, sau totul are un pret…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: