Este adevărat că noul iPhone 6 Plus se îndoaie dacă îl ții în buzunarul de la spate?

foto: cnet.com

Citeam ieri, cu consternare, faptul că un device abia apărut pe piață și care a generat o adevărată isterie la nivel mondial ar prezenta o eroare de fabricație nepermisă, mai ales dacă ne gândim la brandul cu pretenții al producătorului și la prețul actual de achiziție (în jur de 5000 de lei la o simplă căutare). Este vorba de noul iPhone 6 Plus, de care mulți utilizatori se plâng deja că s-ar îndoi atunci când este purtat în buzunarul de la spate, datorită aluminiului subțire din care este confecționată carcasa.

Ca să fie și mai clar la ce mă refer, puteți să dați clic AICI, AICI sau AICI (mulțumesc Ciprian Khlud) și să urmăriți demonstrația de mai jos. Se pare că vocile celor care confirmă sunt tot mai numeroase și mai dezamăgite. Spre exemplu, un user de pe MacRumors a relatat că a pățit-o după doar 16 ore în care l-a avut asupra sa, în buzunarul de la spate!

D’ale Bucureștilor (8): Semne care ar fi trebuit să dispară…

Facem pași mari către a ieși din 2014, dar Bucureștiul încă mai poartă semnele triste ale unei lumi de mult apuse – deși cancerul ei pare a nu fi ieșit încă din faza de recuperare… Nu pot să cred că, la 25 de ani de la Revoluție, Capitala încă mai are indicatoare care ne ajută să găsim drumul către ”Casa de copii”, ca o ștampilă de care nu vom scăpa niciodată, orice am face! „Casa de copii nu e acasă”, remember?

Ce-ar fi să scăpăm de ele? (Da, poza e actuală, dar așa ar fi trebuit să arate azi,  în opinia Martzianului, ultima imagine făcută înainte de a se fi dat semnul jos).

D’ale Bucureștilor (7): Las-o, bă, că merge-așa… Părerea mea!

În dulcele stil autohton, drumul de acces dinspre strada Sebastian către noul Carrefour Vulcan a fost finalizat lăsându-se în urmă ”mici” imperfecțiuni care denotă lipsa respectului față de cetățean.

Dacă nu ai mașină și te încumeți pe jos, atunci când îți vine proasta inspirație să virezi către  trotuar sau spre Kaufland, vei avea supriza să dai din trecerea de pietoni direct într-o capcană cu noroi! Și, având în vedere valul de mașini, nervii întinși la maxim ai șoferilor, degetele ridicate și urările de bine care mai toate se încheie cu ”mătii”… pățești cam ce am pățit noi azi.

Mulțumim, Dorele!

Drama cățelului rănit, copiii străzii și reacțiile unora la ice bucket challenge

Pe vremea când lucram cu copiii străzii obișnuiam să organizăm patrule de noapte. De cu seara și până dimineața formam echipe de câte doi și băteam în lung și în lat orașul ăsta mare și trist, pentru a descoperi nou veniții, pe cei aflați la prima noapte pe stradă. Experiența ne-a arătat că aveam infinit mai multe șanse de a-i reintegra în familiile lor sau în centrele de unde fugiseră, dacă reușeam să îi găsim încă din prima seară. Întâia experiență la canal a fost, pentru mulți dintre cei care sunt încă acolo, după mulți ani, coșmarul care le-a schimbat iremediabil viața.

Nu cred că vă puteți închipui ce simte un copil violat, cum se maturizează și cum îmbătrânește urât și hidos în câteva ore, născându-se singur și trist pentru un calvar ce se va repeta obsesiv în imaginațiile fiecărei zi ale unui sfârșitul de viață care pare tot mai obositor și tot mai departe. Nu cred că sunteți prea mulți cei care știți neputința ce o simte adultul care vede cum brațul său, ce ar fi vrut să ofere curaj și îmbrățișare stârnește repulsie și teamă în copilul care plânge cu mâna la fund în pe treptele din fața gării… Ce umilință, ce neputință, câtă ură și chin! Am trecut pe acolo, e drept, ca profesionist, și singurul lucru care m-a ținut întreg la minte, printre miile de lacrimi și neputințe a fost credința în Dumnezeu și refugiul ocazional în frumoasa și fascinanta lume a copilăriei…

Hei, să nu mă acuzați pe mine că sunt dur! Să nu vă plângeți că imaginea zugrăvită de Martzian mai sus vă șochează. Realitatea este cu mult mai înfricoșătoare și nu o voi reda aici, pentru că nu îmi permit să vă stric buna dispoziție sau educația. prin simpla descriere a acesteia.