Replica unui bărbat nașpa pentru o femeie mișto…

Pentru că uneori nu am somn, am rămas să mai bântui oleacă pe net. Asta și mulțumită faptului că jumătatea mea cea mai bună nu este acasă, să mă beștelească pentru că nu îmi respect orele de odihnă. Parcă o aud șoptind, cu o clătinare din cap (moment în care sar ca în pruncie, când ne prindea bunica furând din cozonaci – în timpul postului):

”Bubu, nu mi se pare normal…”

Da, nu e normal și doamna mea are tot dreptul să mă dojenească. Acum însă am o scuză – una care ține! Astăzi nu sunt acasă și prin urmare somnul se lipește mai greu de mine. Deși toți mă știu acasă și fizic sunt în casa pe care o numim acasă, eu tot nu mă simt acasă. De ce? Pentru că acasă este pentru Martzian doar acolo unde este și ea (iar ea lucrează în ture și iese dimineață). Trebuie să mă credeți pe cuvânt, sau să alegeți să iubiți la fel pentru a înțelege…

În fine… Ca să nu ruinez ce a mai rămas din această noapte, voi scurta relatarea, care astăzi nu mă lasă să adorm tăcut. Chiar la momentul stingerii, mi-a sărit în ochi un articol ”catchy”: ”Nu cred în bărbații însurați”, scris, evident, de către o doamnă. Ce curios însurat ar putea să nu dea click pe un link titlul ăsta? Well, not me, baby! Așa am aflat că supărarea domniei sale este că, pentru prietenele  ”singure, divorțate și mișto”, categorie din care a făcut parte pentru o vreme, nu se mai găsesc bărbați la fel de ”mișto”. Se pare că toți ar avea defecte ascunse, demne de expunere și demascare publică!

Citez:

”După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă.”

Am o problemă…

… cu cei care, deși citesc zilnic tone de tâmpenii pe net, au uitat să deschidă o carte.

… cu profesorii care eșuează la propria materie.

… cu cei care, deși absolvenți de liceu sau de studii înalte, încă nu au decis că e timpul să învețe când e cu ”i”, când e cu ”ii” sau cu ”iii”, când e cu cratimă și când e fără, etc.

… cu familiile care, deși au promis ”la bine și la rău”, sunt gata doar pentru atunci când este bine.

… cu cei care te contrazic chiar și atunci când sunt ei înșiși conștienți de faptul că habar nu au.

… cu cei care îți oferă sfaturi fără să le ceri și mai ales, pe care ei înșiși nu le urmează.

… cu nutriționiștii grași.

… cu medicii care fumează.

… cu vecinii care bat în țeavă de fiecare dată atunci când dai televizorul mai tare, deși toată săptămâna au deranjat.

… cu polițiștii de la rutieră care parchează neregulamentar, vorbesc la telefon în timp ce conduc, nu dau prioritate, șamd.

… cu părinții care încearcă să își trăiască viața prin copii, forțându-i să le urmeze proprile visuri eșuate.

… cu soții care nu-i spun ”te iubesc” celei trecute pe numele lor în buletin.

… cu bărbații care agresează femei.

… cu creștinii care își învață Biblia pe de rost și refuză, conștient sau mai puțin conștient, să o trăiască.

Am mai multe astfel de probleme și la unele încă mă decid cum și cât ar trebui să mă afecteze. Acestea sunt doar câteva, în ordinea în care mi-au venit pe tastatură, nu neapărat în cea a importanței.

Voi cu cine aveți o problemă?

Harul este gratuit, dar nu și ieftin!…

”Noi am avut de suferit de pe urma predicării unui har ieftin. Harul este gratuit, dar nu este ieftin. Oamenii vor accepta orice este gratuit, dar nu sunt interesați de ucenicie. Ei îl vor primi pe Hristos ca Salvator, dar nu și ca Domn” (Vance Havner)

Odată intrați în lumea bună a celor ce îl au ca Tată pe Dumnezeu, am început să facem cursuri de limbi străine. Cei mai mulți dintre noi vor începe a se deprinde, mai greu sau mai ușor, cu ”creștineza”, o limbă care, nu o dată, pune bariere triste între noi – ”cei puțini și buni”, și ei – ”cei mulți și răi”.

În ciuda faptului că nu toți termenii noștri sunt de lemn, o problemă cu care ne confruntăm este devalorizarea unor concepte pomenite în limbajul cotidian, parcă prea ușor și prea des. Dacă, în primele zile ale aventurii noastre cu Dumnezeu, ne înfiorăm și la gândul că unii, atât de adânc pierduți într-o lume a păcatului, ar putea avea șansa unui nou început, pe măsură ce anii trec… ne pierdem dragostea dintâi; dar nu-i lăsăm locul gol, ci îl umplem cu o invenție personală, cu un surogat trist.

Despre cum se mai lasă unii prostiți…

La îndemnul lui Alin Cristea, aș vrea să ”îl bag în seamă” pe bietul om care s-a chinuit să scrie următorul articol:

http://yanush.wordpress.com/2014/10/09/protestantismul-drumul-spre-iad-al-crestinismului

Mărturisesc faptul că la început am avut o pornire omenească, aceea a ”face mișto”, cum se spune pe la noi prin Rahova. Sunt atâtea tâmpenii scrise negru pe alb acolo, încât mi-a fost greu să mă abțin. Cu toate acestea, voi alege calea mai puțin ușoară, aceea a unui răspuns pertinent și argumentat, atât cât ne poate permite timpul și nivelul audienței.

Pentru moment mă voi opri doar la lucrul care sare în ochi la o primă lectură superficială, cel mai caraghios, care arată cât de serioasă poate fi autoritatea unei astfel de disertații pe marginea ”protestantismului”. Este vorba de unul dintre ”atributele” asociate cu acesta, respingerea închinării la icoane. Este și punctul în care autorul își informează audiența că cele 10 porunci se găsesc în… Decameron?

Mă adresez distinsului teolog de ocazie, ca de la un simplu credincios, iubitor al adevărului:

Stimate domn, îmi permit să vă aduc o serie de corecții, la un exemplu concret pe care l-ați oferit. Ele vor releva cât de important este să citim textul biblic și să-l înțelegem, în loc de a accepta pe nemestecate pretențiile unuia sau altuia, fie ei și parte a clerului religios.

Să vedem ce ați spus în articolul dumneavoastră (pun imagine și nu text pentru a evita ulterioarele negări și acuze):

Jurnal: De la Martzian pentru Martzian (1)

Mi-e greu să scriu anumite texte. De ce? Pentru că ele fac referire la oameni dragi inimii mele,  care se regăsesc printre cuvinte. Sau fac referire la situații concrete, care lasă o urmă adâncă în inima mea, asemeni unei șenile de tanc ce îi refuză pământului dreptul la o prea curândă nivelare. Și, cu toate acestea, o fac pentru ei, dar mai ales pentru mine…

Nu am fost niciodată atât de tâmpit încât să le spun: ”Costele, la tine mă refer, mă!” De cele mai multe ori, cei care le pătrund semnificațiile și îmi cunosc muza sunt puțini, foarte puțini. Cu toate acestea, sunt și mai puțini cei care știu să aprecieze valoarea cuvântului izvorât din inima fotografiată a celui care scrie. Puțini au ajuns până atât de departe încât să știe că vorbele gurii, oricât  de meșteșugite ar fi, nu vor reuși niciodată să redea în forma cea mai pură ceea ce se întâmplă acolo, așa cum o fac slovele așternute pe hârtie – fie ea și sub forma ingrată a unui surogat electronic.

What is the secret of unconditional love?

The cruel reality is that, too often, people’s actions say to us:

„I’ll love you unconditionally (only) if you unconditionally love me back.”

Still, there is no way around but to offer it without really expecting something in return.

Don’t look for the author. This one is mine.

Foto: 121clicks.com/

Un autor american susține că Isus nu a fost îngropat. Este adevărat?

Nici nu știam, până azi, că există site-ul ”Biblia pentru sceptici”… E drept că avem atât de multe lecturi recomandabile încât nu ne permitem să pierdem vremea cu zonele gri ale internetului. Însă mi-a sărit în ochi (din nou, au, ochiul!) o întrebare de pe forumul tpu.ro, care sună cam așa:

Nu am avut nici un dubiu că este vorba despre ”amicul” Ehrman atunci când se face referire la un autor care debitează o asemenea prostie. Am considerat totuși că este de datoria mea să ofer câteva lămuriri, făcând referire strict la articol. Bine știm că exemplele din maculaturile ilustrului rătăcit american sunt mai multe și,  de ce nu, ar putea fi și ele abordate pe viitor.

Răspunsul martzianului:

”Dumnezeu este credincios”. Cum adică?

Ultima fiță printre obsesiile ”ateiste” ale internetului pornește de la faptul că partenerii creștini de discuție fac referire adesea la Dumnezeu ca fiind ”credincios”. Prin urmare, în lipsa efortului de a gândi, ideea este preluată copilărește și folosită pentru a ”demonstra” un nou aparent paradox.

Fiți atenți ce am găsit la userul ”Inferno” de pe tpu.ro:

Întrebare: 1. În cine crede Dumnezeu? 
2. Cum poate fi omniscient din moment ce crede și nu știe?

Sunt sigur că cei mai mulți vor considera ”enigma” lui Inferno (ce nickname și-a ales și ăsta!) o copilărie cu iz idiot prin forțarea logicii, nu prin calitățile intelectuale ale respectivului tânăr, care, vă asigur, poate mai mult decât atât. Nici eu nu aș fi pierdut vremea, obosindu-mă să răspund unei provocări fără zeamă, dacă nu aș fi observat creștini incapabili să răspundă și reacții fascinate, de genul: