Pentru că uneori nu am somn, am rămas să mai bântui oleacă pe net. Asta și mulțumită faptului că jumătatea mea cea mai bună nu este acasă, să mă beștelească pentru că nu îmi respect orele de odihnă. Parcă o aud șoptind, cu o clătinare din cap (moment în care sar ca în pruncie, când ne prindea bunica furând din cozonaci – în timpul postului):
”Bubu, nu mi se pare normal…”
Da, nu e normal și doamna mea are tot dreptul să mă dojenească. Acum însă am o scuză – una care ține! Astăzi nu sunt acasă și prin urmare somnul se lipește mai greu de mine. Deși toți mă știu acasă și fizic sunt în casa pe care o numim acasă, eu tot nu mă simt acasă. De ce? Pentru că acasă este pentru Martzian doar acolo unde este și ea (iar ea lucrează în ture și iese dimineață). Trebuie să mă credeți pe cuvânt, sau să alegeți să iubiți la fel pentru a înțelege…
În fine… Ca să nu ruinez ce a mai rămas din această noapte, voi scurta relatarea, care astăzi nu mă lasă să adorm tăcut. Chiar la momentul stingerii, mi-a sărit în ochi un articol ”catchy”: ”Nu cred în bărbații însurați”, scris, evident, de către o doamnă. Ce curios însurat ar putea să nu dea click pe un link titlul ăsta? Well, not me, baby! Așa am aflat că supărarea domniei sale este că, pentru prietenele ”singure, divorțate și mișto”, categorie din care a făcut parte pentru o vreme, nu se mai găsesc bărbați la fel de ”mișto”. Se pare că toți ar avea defecte ascunse, demne de expunere și demascare publică!
Citez:
”După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă.”
Vă las pe dumneavoastră să descoperiți problemele pe care toți bărbații le au, conform cu opinia autoarei. O să vă rog doar să nu vă înfierbântați prea tare, chiar și dacă veți decide, asemeni mie, că merită exprimat un punct de vedere sau o replică. S-au stârnit deja destule pasiuni pe tema asta.
I-am lăsat doamnei (pe facebook, unde altundeva?) un mesaj din partea mea, unul dintre bărbații nici mișto, nici superbi, dar însurați definitiv și iremediabil, interesat doar de fericirea femeii cu care a ales să își împartă bunele și relele (și cu care s-a căsătorit, apropo, după fatidica vârstă de 30 de ani).
Îl voi reda și în cele ce urmează:
Bărbații „superbi” sunt, de regulă, doar în reviste. Și aceea este o imagine întreținută artificial, pentru o vreme. Rareori bărbatul care te va face fericită va arăta ca DiCaprio în tinerețe (iertați-ne că nu suntem cu toții atleți, modele sau staruri de cinema!). Și, de regulă, este acela care nu te va readuce, o dată la câțiva ani, la statutul de „divorțată” – fie ea și superbă sau „mișto”. El te va iubi toată viata, așa cum voi face eu cu soția mea (deși nu sunt nici „mișto” și nici „superb”).
Poate că însăși definiția pentru „mișto” o înțelegem diferit. Alergând după himere și visuri adolescentine cu prinți pe cai albi putem trece în grabă pe lângă oamenii buni, care merită atenția noastră. Nu voi comenta tendința de generalizare, pentru că mi-o pot explica. Probabil că, în momentele mai puțin aprinse, nici dumneavoastră nu veți crede tot ce ați scris. În ciuda pasiunilor pe care le ridică, articolul pare mai degrabă un un strigăt de disperare, o formă de refulare a propriilor nerealizări.
Vă doresc… un bărbat ”mișto”, care să vă facă fericită, stimată autoare de articol!…
Foto: sudocrem.co.uk
la martzianu' 