Un român în țigănie – sau cum să îți (re)cunoști frații pierduți


Uneori mă mai întâlnesc, prin cartier, cu vorbitori de limbi străine. Nu, nu sunt maghiari; nici nu prea auzi ungurește la București… Ăștia de care vă povestesc sunt peste tot și mă uimesc prin modul în care, în ciuda tuturor vitregiilor de peste veacuri, și-au păstrat limbă, obiceiuri, chiar portul pe alocuri.

Unii dintre ei sunt bogați. Îi știm, îi vedem printre noi. ”E ăia care are” mașini, ghiuluri, lanțuri, euro și dușmani mulți, care ”moare” de ciudă că nu ”are valoarea lor”. Cu ei mă văd mai rar și nu pentru că i-aș ocoli. Eu mă întâlnesc mai mult cu oamenii simpli, cu cei din păturile de jos…

Mă fascinează graiul lor dulce și aspru în același timp, deși, de cele mai multe ori, vorbesc țigănește (ptiu, mânca-ți-aș, că mi-a scăpat!) doar ca să nu înțelegem noi ce spun. Nu păstrez resentimente, nici nu mă roade că se feresc de noi. Au și de cine… Nu m-am supărat nici atunci când fetele din Tileagd au strigat după mine, în cor, cu ani de zile în urmă, când am început să îi descopăr așa cum sunt:

”Gadjo, baro, dilo” (Român mare și prost)

Le-am răspuns, pentru a fi relevant cultural, pe înțelesul lor, în glumă și fără patimă:

”Baro dilo e tac’tu!”…

Nici ele nu s-au supărat, mai ales că tac’su era prietenul meu. Au plecat chicotind, nu înainte să le aud zicând:

”Aoleo, fă, domnu’ Maic vorbește țigănește!”

Am învățat că dincolo de masca asta dură a lor, sunt oameni. Oameni simpli, oameni frumoși, oameni triști, oameni care duc în spate, adesea, câte un trecut demn de orice telenovelă sau show. După ce reușesc să te cunoască mai bine (și scapi netâlhărit câteva săptămâni) te vor iubi, te vor primi ca pe un frate. Țiganii știu să fie ospitalieri. Intri în comunitățile lor și nu pleci fără să te oprești la cel puțin 20 de case, unde (trebuie să) mănânci friptură, salam, parizer, cârnați, etc. până ți se apleacă. Și da, să bei câte o cafea pe la fiecare, ca să îți arate că ești bine primit.

Am învățat că țiganii au copii frumoși. Ei înșiși sunt o nație frumoasă. Nu vă lăsați păcăliți să credeți altceva! Nu confundați ce face stilul de trai din trupul nostru cu ceea ce am putea deveni în condiții ideale. Și sunt deștepți, foarte deștepți, creativi, talentați, mai ales dacă îi antrenezi de mici. Știu o fetiță care a început școala la 13 ani. Abia atunci a avut șansa… Și făcea câte doi ani într-unul – că putea, nu de alta.

Mai vreți? Țiganii au muzica în sânge! Desigur, nu toți pot să cânte corect. Dar toți VOR să o facă. Pică geamurile în bisericile și pe la nunțile lor. Nicăieri nu m-am simțit mai rușinat cu lipsa de entuziasm cu care cânt decât între pruncii ăștia care mai că te înghit, așa de tare deschid gura.

Nu în ultimul rând, țiganii sunt vulcanici. Acum te cerți cu ei și răcnesc până li se umflă venele, te amenință ”pe tine și pe familia ta”, pentru ca, la câteva ore distanță, să vină spășiți să îți spună:

”Iartă-mă, mânca-ți-aș ….. ta. Am fost prost.”

Lucrul cel mai trist pe care l-am auzit a fost de la un tată care mi-a spus:

”Noi ne trimitem copiii la școală. E curați, e îngrijiți, că vrem să ajungă oameni mari. Eu nu știu carte, am avut viață grea. Da’ am o supărare mare în suflet… Știți, domnu’ Maic, cum mă simt când văd copiii românilor că nu beau dintr-o cană din care au băut țiganii, chiar dacă e spălată? Ăștia mici vine acasă plângând, că e dați la o parte…”

Se pot spune multe despre țigani. Îi putem numi rromi, deși celor mai mulți nu le va plăcea. Dar voi mai adăuga un ultim lucru, cu siguranță și cel mai important:

Țiganii sunt iubiți de Dumnezeu! Îți place sau nu, El îi iubește la fel de mult ca pe tine, ca pe englezi, ca pe americani. Hristos a murit și pentru țigani. Asta îi face frații noștri, vrednici de a fi iubiți, chiar și când nu ne ”place ce face”. Uneori, dacă le întindem o mână, putem vedea cum totul se schimbă, pas cu pas. Schimbarea e grea, necesită timp. Dar am învățat că e mai ușor pentru ei să se schimbe decât e pentru noi să îi iubim…

Închei cu urarea pe care o fac peste tot pe unde merg între frații ăștia ai mei, iubiți de Domnul și uitați de noi:

”O Dell te zurarăl tume thai te arakhăl tume!” (Dumnezeu să vă întărească și să vă păzească!)

Anunțuri

2 Responses to Un român în țigănie – sau cum să îți (re)cunoști frații pierduți

  1. Vasile Bold spune:

    Martzian, am plîns, am rîs, am visat că sunt cu tine în „țigănie”. Mulțumesc pentru ce faci, ești o inspirație pentru fiecare dintre noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: