Pe soseaua Sălaj, fără nici un fel de jenă, iese dintr-o curte un ditamai camionul, plin cu toate cele, gata să ne facă praf – pe mine cu Suzi și autobuzul care venea din sens opus. Șoferul vinovat se sperie, se scarpină în cap, răcnind ”văleu”, ca în filmele cu proști, gâfâind și trăgând de volan ca de o piatră de moară. Eu îmi pun moaca de director, aia pe care nu am mai folosit-o de multișor, și mă pregătesc să îi strig câteva, ca să mă țină minte… Nu am vreme, însă, că nefericitul scoate capul pe geam și îmi strigă, cu mâna ridicată ca pentru Cuba:
” – Scuze, moșule, iartă-mă, mânca-ți-aș!”
Apuc să văd și numele firmei la care lucrează: „DOREL TRANS”. Eee, asta schimbă datele problemei!
”Ești scuzat, mânca-ți-aș! Nu aș vrea să mă pun rău cu… Dorel.”
la martzianu' 