Eu nu sunt infatuat!

22 martie 2019

Mare tărăboi și mare supărare zilele acestea, după ce, la o dezbatere publică, Președintele Klaus Iohannis a făcut un comentariu nepotrivit, spunând, despre cei care au promovat Referendumul, că sunt niște infatuați cărora românii le-au dat cu flit. Și de aici a pornit o întreagă revoltă pe rețelele de socializare. Sute de cunoscuți și-au afișat, în ton cu trend-ul existent, #șîeu #suntinfatuat la profil, și au început să strige, indignați, că sunt insultați de aceste cuvinte. Găsesc cu cale să clarific poziția subsemnatului.

„Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu”, se spune înainte de fraza despre care vorbim și nu este corect că se elimină acest pasaj important din discursul domniei sale, astfel că se ia doar partea care transformă totul într-o monstruoasă răfuială cu alegătorii creștini. Din nefericire, ce spune Președintele are și un sâmbure de adevăr – cu toate că domnia sa face păcatul de ne pune pe toți în aceeași oală. Este drept, unii chiar au procedat astfel – nu puțini. Foarte mulți dintre cei care au promovat referendumul au uitat că este un vot pentru ceva și nu unul împotriva cuiva. Așa s-a ajuns la manifestări regretabile și care nu au nimic în comun cu spiritul principiilor și valorilor promovate.

Eu nu sunt infatuat! Iar asta nu mă pune în tabăra celor care nu au ca valoare căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu. Dar asta mă exclude din tabăra celor care, creștini fiind, au militat pentru valorile lor folosindu-se de aceleași metode ca ”ceilalți”, de manipulare, de atac la persoană, de insulte și vulgarități, etc. Eu sunt creștin. Nu sunt cel mai bun dintre toți. Ba mai mult, trebuie să știți că am multe lacune. Mai am mult de avansat pe cale și nu mi-e rușine. Fiecare cu nivelul lui de maturitate spirituală. Însă un lucru mă caracterizează: pot să urăsc păcatul și să iubesc oamenii, în același timp și în ciuda faptului că sunt diferiți sau că fac lucruri cu care nu sunt de acord. Și mai știu că, pentru a ajunge la inima celor pe care vrem să îi câștigăm, o putem face doar construind ziduri și nu poduri.

Știu, am mai spus asta. Și o voi mai face. Noi suntem chemați să fim sare și lumină, să aducem echilibru în societate, nu să ne plasăm, mereu, pe o poziție războinică. Să fim oamenii păcii, nu promotorii dezbinării.

Încerc eu oare să îl apăr pe Iohannis? Nu! Iohannis este băiat mare, se poate apăra și singur. A greșit în cele afirmate? Desigur, big time, după părerea mea și a multora. Sunt sigur că și domnia sa a înțeles asta și că, dacă ar putea, ar șterge cu buretele cele spuse. Dar e nevoie să înțelegem tot ce a vrut să spună, să clarificăm contextul și să nu demonizăm un om folosindu-ne de o singură frază, chiar și una care sună atât de urât…

PS: dacă vă întrebați de ce mă pronunț tocmai acum, când se (mai) liniștesc apele… well, vă spun și că eu nu sunt nici la modă. Nu mă dau cu valul. Am învățat, greșind, că e mai bine să gândești înainte să deschizi gura.


Jocul marilor mici și cel al micilor mari…

15 noiembrie 2014

mom shoes

Priveam zilele trecute la copii cum se joacă. Fetițele încalță pantofii mamei. Își iau poșetă și se dau cu ruj, se transformă de la un minut la altul în doamna învățătoare, în doamna asistentă sau într-o mămică iubitoare. Băieților le place să se dea șoferi sau polițiști, luptători de comando sau meseriași care repară diferite lucruri prin casă. Adesea pot fi văzuți împreună, jucându-se cu rândul de-a mama și de-a tata, de-a părinții și copiii, etc.

Privind la joaca  copiilor, aparent inutilă pentru mintea nesuferit de pragmatică a adultului, m-am dus cu gândul la noi, cei ”care suntem”. O, cât de des creștinii imaturi și iresponsabili se joacă de-a biserica! De câte ori nu fac din lucrurile serioase un simulacru, o maimuțăreală ieftină și pe care nu sunt dispuși să o ducă până la capăt! Ne facem că ne pasă, ne facem că iubim, ne facem a duce un trai sfânt, trișăm și nu dăm socoteală, una vorbind și alta trăind. Mai rău, luăm pauză de la pocăință ori de la lecțiile Tatei și schimbăm rolurile sau regulile jocului atunci când ne taie capul… Cel mai trist este că, atunci când totul este la iveală, alegem calea tristă a mizeriei ascunse sub preș, negarea și eliminarea celor incomozi.

Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica, am înțeles marea deosebire dintre ei: copiii iau totul mult mai în serios! Copiii au învățat să se bucure de jocul lor.

Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica am înțeles marea asemănare dintre ei: și unii și alții vor da socoteală pentru neascultarea din timpul jocului. Tata îi pedepsește pentru îi iubește…

Mi-ar placea să pot spune mai multe pe tema asta, să privesc mai mult și mai de aproape. Dar nu pot: privitul doare, uneori…

De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5:12; NTR)


Replica unui bărbat nașpa pentru o femeie mișto…

29 octombrie 2014

man_2_

Pentru că uneori nu am somn, am rămas să mai bântui oleacă pe net. Asta și mulțumită faptului că jumătatea mea cea mai bună nu este acasă, să mă beștelească pentru că nu îmi respect orele de odihnă. Parcă o aud șoptind, cu o clătinare din cap (moment în care sar ca în pruncie, când ne prindea bunica furând din cozonaci – în timpul postului):

”Bubu, nu mi se pare normal…”

Da, nu e normal și doamna mea are tot dreptul să mă dojenească. Acum însă am o scuză – una care ține! Astăzi nu sunt acasă și prin urmare somnul se lipește mai greu de mine. Deși toți mă știu acasă și fizic sunt în casa pe care o numim acasă, eu tot nu mă simt acasă. De ce? Pentru că acasă este pentru Martzian doar acolo unde este și ea (iar ea lucrează în ture și iese dimineață). Trebuie să mă credeți pe cuvânt, sau să alegeți să iubiți la fel pentru a înțelege…

În fine… Ca să nu ruinez ce a mai rămas din această noapte, voi scurta relatarea, care astăzi nu mă lasă să adorm tăcut. Chiar la momentul stingerii, mi-a sărit în ochi un articol ”catchy”: ”Nu cred în bărbații însurați”, scris, evident, de către o doamnă. Ce curios însurat ar putea să nu dea click pe un link titlul ăsta? Well, not me, baby! Așa am aflat că supărarea domniei sale este că, pentru prietenele  ”singure, divorțate și mișto”, categorie din care a făcut parte pentru o vreme, nu se mai găsesc bărbați la fel de ”mișto”. Se pare că toți ar avea defecte ascunse, demne de expunere și demascare publică!

Citez:

După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă.

Citește mai departe…


Am o problemă…

27 octombrie 2014

… cu cei care, deși citesc zilnic tone de tâmpenii pe net, au uitat să deschidă o carte.

… cu profesorii care eșuează la propria materie.

… cu cei care, deși absolvenți de liceu sau de studii înalte, încă nu au decis că e timpul să învețe când e cu ”i”, când e cu ”ii” sau cu ”iii”, când e cu cratimă și când e fără, etc.

… cu familiile care, deși au promis ”la bine și la rău”, sunt gata doar pentru atunci când este bine.

… cu cei care te contrazic chiar și atunci când sunt ei înșiși conștienți de faptul că habar nu au.

… cu cei care îți oferă sfaturi fără să le ceri și mai ales, pe care ei înșiși nu le urmează.

… cu nutriționiștii grași.

… cu medicii care fumează.

… cu vecinii care bat în țeavă de fiecare dată atunci când dai televizorul mai tare, deși toată săptămâna au deranjat.

… cu polițiștii de la rutieră care parchează neregulamentar, vorbesc la telefon în timp ce conduc, nu dau prioritate, șamd.

… cu părinții care încearcă să își trăiască viața prin copii, forțându-i să le urmeze proprile visuri eșuate.

… cu soții care nu-i spun ”te iubesc” celei trecute pe numele lor în buletin.

… cu bărbații care agresează femei.

… cu creștinii care își învață Biblia pe de rost și refuză, conștient sau mai puțin conștient, să o trăiască.

Am mai multe astfel de probleme și la unele încă mă decid cum și cât ar trebui să mă afecteze. Acestea sunt doar câteva, în ordinea în care mi-au venit pe tastatură, nu neapărat în cea a importanței.

Voi cu cine aveți o problemă?


”Lăsați țiganii să vină la Mine!”…

16 aprilie 2013

DSC03960

Ce tot avem, mă, cu țiganii? Sau cu rromii, cum sunt ei mai nou denumiți? De ce trebuie să ne blocăm în mentalitatea cu care ne-am născut, în care suntem  ”noi” și ”ei”, două entități de neamestecat – ca apa și uleiul? De ce să nu fim doar ”NOI”, parte a aceleiași umanități tot mai urâțite de păcat dar și tot mai expuse la alternativa mântuirii?

Nu-mi pot scoate din minte refrenul nedemn cu care am crescut cei mai mulți dintre noi, cei din generația cu cheia de gât. Îl auzeai în cele mai multe dintre casele de ”români”, pe la colțuri, prin parcuri, cel mai adesea între copii dornici de joacă și părinți iubitori și fermi doar câteodată:

Nu ai voie să te joci cu ei!”, ne ziceau părinții.

De ce?”, răspundeam noi, cei mici.

Nu ai voie”, răsuna începutul amenințărilor.

Da’de ce?”, mai încercam noi,  cu o notă mai aproape de supunere.

Sunt țigani!”, răsuna judecata crudă și care îți dădea fiori pe șira spinării.

Citește mai departe…


Despre copiii pe care îi întâlnim…

8 noiembrie 2010

Foto: sxc.hu

Every child you encounter is a divine appointment.”            Wess Stafford, President of Compassion International


Doamne, cât este ceasul?

6 august 2010

„Dacă Dumnezeu îți dăruiește un ceas, îl vei onora tu mai mult, oare, întrebându-L cât este ceasul, sau te vei uita pur și simplu la el?” A.W.TOZER

Multe dintre principiile aflate permanent în discuție în mediile creștine sunt cât se poate de clar prezentate în Sfânta Scriptură. Nu este nevoie să cerem o lumină specială, să așteptăm călăuzire specifică. Ele ne îndeamnă, pur și simplu, la acțiune. Și totuși, nu o dată, omul a căutat să-și liniștească propria conștiință, căutând dovezi chiar și împotriva a ceea ce nu poate fi pus la îndoială. Tocmai de aceea, vei găsi încă grupuri și grupulețe dezbătând fierbinte dacă este greșit sau nu să furi materiale de pe internet, să circuli fără bilet, să divorțezi (de acord, cu motive serioase, dar totuși…), să eviți plata taxelor către fisc.

Lista nu se poate opri aici, dar poate deveni periculos de lungă. Principiile Lui, atât de sănătoase și de bune pentru făptura umană, sunt și greu de digerat. La fel de greu, uneori, precum sunt de înghițit legumele și cerealele din castronul copiilor ce visează la ciocolată, la înghețată ori la burgeri… Cunoașterea și acceptarea fermă a Scripturii, însă, poate face diferența în viața noastră. Ne va oferi mereu cadrul și soluția de a ieși dintr-o situație sau din alta, pe baza… principiilor. Nu întotdeauna ne va oferi calea cea mai simplă, nici cea mai ușoară. Putem însă ști, cu certitudine, că va fi cea mai bună.

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 TIM.3:16-17

Am… ceasul. Cum aflu cât indică, atâta timp cât stă pe mâna mea și îmi aparține?

Haideți să îl consultăm zilnic, oridecâteori ne trebuie să știm ce să facem!


Pace în mijlocul furtunii

27 iulie 2010

Uneori simțim că jegul și viața ni se amestecă trist. Neputincioși, ne aplecăm, alunecând spre ultima redută ce ne mai poate apăra în fața furiei dezlănțuite a semenilor, spre propriile gânduri ce par a fi străine. Toxinele tristeții se eliberează brut prin furtuna lacrimilor, semn al neputinței și al dorinței de supraviețuire. Cine, unde, când, cum?… de ce? ne întreabă sinuos neuronii obosiți de atâta justificare. Ne închidem în spatele gratiilor din proprii ochi, așteptând izbăvirea…

Citește restul articolului…


Munca și stabilirea corectă a priorităților

22 iulie 2010

Familia noastră a înțeles, nu cu mulți ani în urmă, importanța stabilirii unui set foarte strict de priorități și principii, care să ajute bunei funcționări a vieții, în toate aspectele ei: fizice, psihice, spirituale, economice, familiale, etc.

L-am așezat pe Dumnezeu pe primul loc. Relația cu El va trebui să primeze peste orice altceva. Familia a fost și ea așezată la loc de cinste, înainte chiar de prieteni, lucrare, loc de muncă, etc. Am decis că, asumându-ne riscul de a genera, uneori, nemulțumiri, ne vom ține de prioritățile acestea, cu sfințenie.

Citește restul articolului…


Nu judecaţi, ca sa nu fiţi judecaţi…

27 iunie 2010

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura„. MATEI 7:1-2

Una dintre molimele care crează cel mai mare dezastru în vieţile celor din jurul nostru este… judecata. Biserica este locul în care te-ai aştepta cel mai puţin să o regăseşti. Aici, în adunarea imperfecţilor şi a păcătoşilor iertaţi, ai zice că întotdeauna se va găsi toleranţă, răbdare, îngăduinţă şi o abordare înţeleaptă. Nu mă refer, desigur, la a nu spune păcatului pe nume sau la a nu acţiona cu fermitate în a-l combate, dar, din păcate, ne este atât de lesne să fim toleranţi, îngăduitori, răbdători, doar cu propriile neascultări şi abateri. Judecata aproape că mi-a ucis entuziasmul şi dorinţa din primele zile în care l-am cunoscut pe Hristos. Mi-am jurat atunci că o voi combate pentru întreg restul vieţii…

Slujirea ultimilor ani mi-a oferit harul şi onoarea de a cunoaşte tot felul de oameni. De la simplii şi nebăgaţii în seamă „boschetari” şi până la oameni cu statură socială, intelectuală sau spirituală foarte înaltă, am luat câte puţin parte la viaţa fiecăruia; le-am împărtăşit bucuriile şi le-am ascultat durerile. Slăbiciunea şi robia păcatului a fost elementul comun tuturor acestor suflete, atât de multe, dar mai ales, atât de diferite. … Citeşte mai departe


Nu călcaţi sângele în picioare!

6 iunie 2010

Astăzi am celebrat cu toţii Cina Domnului, la Biserică. A fost frumos; a fost unic şi înălţător. Am rămas, însă, sub puternica impresie a unui detaliu pe care nu-l voi uita prea curând: atunci când întreaga congregaţie urma să se împărtăşească cu vinul ce reprezintă sângele lui Hristos, undeva, în spatele sălii, cineva şi-a scăpat paharul.

Nimic nou, nimic grav… Doar că sunetul acela, creat de rostogolirea aproape ostentativă a micuțului obiect pe podea, m-a dus cu gândul la milioanele de situaţii în care, din neatenţie sau din vină, adevăratul sânge al lui Hristos nu a mai ajuns la cei ce au atâta nevoie de el! De câte ori, cu o viaţă murdărită de păcat şi de răzvrătire, oamenii nu l-au făcut zadanic, câlcându-l în picioare!

Cu gândul la chemarea tristă a cântării bătrâneşti „Nu călcaţi sângele în picioare”, la ai mei dragi ce se sting în nelegiurile lor, la toate zilele în care eu însumi mi-am scăpat paharul, am plâns…

Mulţumim Doamne, pentru sângele Tău, care se varsă pentru iertarea păcatelor! Şi ne iartă rătăcirile ce golesc paharul împărtăşaniei…

Foto: voxvocis.us


Căderea nebinevenită a unui guvern neperformant

13 octombrie 2009

Nu sunt turmentat… Nici nu mai ştiu cum este să te simţi astfel, de mai bine de 12 ani. Sunt doar cetăţean… afectat. Peste mine, peste noi, peste o scurtă vreme, vin alegerile. Iar eu, ca un bun român ce mă aflu, ar trebui să mă pregătesc de vot. Dar, mai ales după mascarada de libidinism politic de astăzi (dacă îmi este permis să inventez un cuvânt care să descrie mai bine situaţia, cu jenă, ruşine şi miloane de scuze), mă văd nevoit să întreb, ca şi cum aş fi rescris de mâna lui Caragiale:

„EU.. cu cine votez?”

„Guvernul Boc a căzut din funcţie. 254 de parlamentari au votat pentru moţiune, PDL acuză UDMR de trădare…”

Citeşte restul articolului…


Doamna şi vagabondul

6 octombrie 2009

Astăzi m-am trezit bine dispus. Nu mă împac de obicei cu dimineţile devreme, mi se pare că îmi fură un drept al meu. Mai degrabă sunt omul lucrului până noaptea târziu. Dar astăzi a fost altfel. Imediat ce am deschis ochii am realizat cât sunt de binecuvântat: m-am trezit într-o căsuţă primitoare, lângă o soţie aşa cum i-aş dori oricui să aibă şi având un Dumnezeu extraordinar, care mă iubeşte şi îmi dă motive să trăiesc veşnic.

Am urmărit ceva ştiri, doar atât cât să nu mă dreprime, am servit micul dejun, nu am uitat de duşul obligatoriu pentru oricine se respectă, dar îi respectă şi pe cei din jur. Am avut timp şi să mă rog. La plecare, a trebuit să recunosc încă o dată că sunt un om… binecuvântat. Citeşte restul articolului…


Provocări ale liderului creştin

4 octombrie 2009

Trăim într-o lume nebună; de la o vreme încoace, mai exact de când a intrat păcatul în lume, este şi ne-bună. Adică nu mai este ceea ce ar trebui să fie. Şi pe măsură ce trăim vremurile de pe urmă, degradarea este tot mai evidentă. Lumea piere odată cu păcatul în care omenirea se încăpăţânează să existe ca rob. Iar noi, creştinii, ar trebui să fim lumini, să oferim exemple, indicatoare către cer. Ar trebui!…

Mă apropii cu paşi mari de al treisprezecelea an de lucrare. Nu e mult, veţi spune, iar eu mă voi declara de acord. Cu toate acestea pot spune că, în tot acest răstimp, am trăit şi am experimentat multe. Am pornit de la a avea o inimă de slujitor. Îmi place să cred, că, pe măsură ce am ajuns să şi conduc, am crescut în… slujire. Pentru că liderul adevărat nu depăşeşte niciodată acest nivel, ci doar îl aprofundează. Citeşte restul articolului…


Lacrimi pentru tatăl învins

25 septembrie 2009

Apropiaţii ştiu: tata nu mai e… Mă refer la tatăl meu pământesc. Nu mai este de câţiva ani buni. Dispariţia lui m-a înspăimântat şi m-a bântuit peste ani. Cancerul de plămâni nu iartă. Bătrâneţea nici ea. Noi suntem făcuţi din pământ şi sortiţi să ne întoarcem acolo. Un gând nemernic nu mi-a dat pace: unde eşti, tată?…

Bunicii ne mor, părinţii la fel, uneori ne mor şi copiii. Viaţa dă impresia că începe doar ca să fie parte a aceluiaşi sinistru ciclu. Un lucru nu trebuie să uităm: dincolo de moarte, mai este ceva. Nu se încheie totul. Şi ajungem să stăm faţă în faţă cu Creatorul cerului şi al pământului, cu Dumnezeu. El ne va întreba cum ne-am trăit viaţa, ce-am făcut cu ea. Vom da socoteală. Cei care au primit încă de aici, de pe pământ, darul său mântuitor, nu vor avea motive să plece capul. Vor fi primiţi cu bucurie şi entuziasm. Îmi este greu să-mi închipui tristeţea şi deznădejdea celorlalţi… Citeşte restul articolului…


Cel mai scurt verset din Biblie

18 septembrie 2009

V-aţi întrebat vreodată care este cel mai scurt verset din Sfânta Scriptură?  Ei bine, nu are rost să vă apucaţi să răsfoiţi… Iar dacă nu vreţi să aflaţi direct de la mine, măcar citiţi de-a fir a păr, toată Biblia, nu mergeţi la întâmplare. Veţi găsi comori aşa cum niciodată nu v-aţi fi imaginat, iar viaţa voastră nu va mai fi la fel după aceea.

Isus plângea”. Ioan 11:35. Scurt. La obiect. Emoţionant. Teribil. Este pasajul în care Domnul Isus plânge la mormântul lui Lazăr. Biblia spune că Duhul i s-a înfiorat când a văzut-o pe Maria şi pe iudeii care veniseră cu ea… plângând. Deşi ştia ce are să se întâmple, că Lazăr va fi înviat, Isus plânge! Dumnezeul cerului şi al pământului, Alfa şi Omega, Creatorul tuturor… plânge, demonstrând că umanitatea poartă în ea chipul iubitor al lui Dumnezeu. Plânge durerea şi necredinţa celor pe care îi va iubi până la moarte, şi  încă moarte de cruce. Citeşte restul articolului


Străin la mine acasă

14 septembrie 2009

Am descoperit că nu ştiu ce se află în propriul calculator! De curiozitate, am încercat să fac un mic inventar al materialelor strânse, voluntar sau nu, de-a lungul timpului, şi am avut impresia că sunt un intrus în intimitatea altcuiva. Voi împărtăşi câte ceva din ce am descoperit:

CEL MAI MARE DAR, IOAN 3:16

Fiindcă atât de multsuperlativ de intensitate 
a iubit Dumnezeuiubirea la superlativ
lumeadecadenţă la superlativ
că a datcea mai mare ofertă
pe singurul Lui Fiucel mai mare dar
pentru ca oricinecea mai mare oportunitate
credecea mai mare simplitate
în Elcea mai mare atracţie
să nu piarăcea mai mare promisiune
cicea mai mare diferenţă
să aibăcea mai mare certitudine
viaţă veşnicăcea mai mare posesiune.


Creştinul şi păcatul curviei

13 septembrie 2009

Nu mi-am propus să enervez pe nimeni… Deşi, cel mai probabil, o voi face fără să clipesc. Astăzi mă voi opri puţin la o altă dramă, plagă a creştinătăţii din toate timpurile: curvia, infidelitatea. Nu are rost să mai spun că ea şi-a făcut loc peste tot, în toate segmentele societăţii. Mai nou, umanismul care ne încurajează să fim romantici, o ridică la rangul de  virtute. Nimic nu este interzis, acolo unde există „iubire”. Şi atracţie. Şi unde ambii consimt. Aşa să fie?

Curvia este condamnată ferm de Scriptură. Dumnezeu nu glumeşte cu ea. Şi dacă răsfoieşti ocazional această Carte, bestseller sl tuturor timpurilor, scrisă de cel mai celebru Autor,  nu ai cum să nu înţelegi că este grav. Şi că nu e de joacă. Pentru cei mai mulţi, a vorbi în astfel de termeni este o dovadă de înapoiere. Citeşte restul articolului


Pedeapsa cu moartea?

4 septembrie 2009

Vechiul Testament pare a ne învăţa “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Şi totuşi Hristos ne prezintă o cale nespus mai bună, cea a dragostei; calea care impune iertarea şi a birui răul prin bine. Mărturisesc faptul că sunt foarte afectat atunci când cei dragi ai mei sunt răniţi, manifestându-mă chiar prea categoric în astfel de momente, tocmai de aceea nu mă grăbesc să judec. Am întâlnit însă mulţi creştini care susţin şi argumentează pedeapsa cu moartea. Uneori, firea mea se răzvrăteşte, dându-le dreptate.

Am cunoscut, în trecut, un om care a devenit creştin după ce a comis o crimă oribilă. I-am văzut regretul, am fost impresionat de radicala schimbare. Într-o altă conjunctură ar fi fost pus pe scaunul electric sau ucis cu o injecţie. Aici însă, el a avut şansa mântuirii, asemeni tâlharului care a murit răstignit lângă Domnul Isus. Mai mult, s-a predat autorităţilor şi vă asigur, este un om nou!

Un alt caz care mă intrigă este cel al unui texan executat în 2004, la 12 ani după pronunţarea sentinţei pentru acuzaţia de a-şi fi ucis proprii copii. Astăzi, la cinci ani de la aplicarea pedepsei, i-a fost demonstrată nevinovăţia. A fost o „eroare judiciară”… O eroare pentru care Todd Willingham, un tânăr de 24 de ani, şi-a pierdut pe nedrept viaţa.

Pedeapsa cu moartea… Ce părere aveţi?

 Foto: Realitatea


Luca 9:23 – Purtând crucea lui Hristos! (1)

2 august 2009

Isus a zis:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Mereu m-am întrebat, cu gândul la pasajul acesta, ce înseamnă cu adevărat să îţi iei crucea? Să fii pedepsit în mod nedrept pentru credinţa ta, să suferi, să… mori?

În concepţia creştină cea mai larg răspândită, „crucea” se referă la suferinţă, la prigoană şi necaz. Explicaţiile poartă cu sine o notă tristă de resemnare şi regret, de genul: „n-am ce-i face, asta e crucea mea şi trebuie să o port!”. Nu mă grăbesc să combat crezul acesta, cu atât mai mult cu cât de multe ori poate exista un sâmbure de adevăr, dar la atât să se rezume oare „crucea” pe care ne-a cerut Hristos să o purtăm? Citeşte restul articolului


Adonai

27 iulie 2009

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vă invit ca astăzi să cântăm împreună şi să ne închinăm în felul acesta lui Dumnezeu! Să ridicăm cu reverenţă mâinile către cer şi să recunoaştem încă o data autoritatea Lui peste întreaga lume, dar mai ales în ceea ce ne priveşte. Să ne amintim cu pioşenie că Dumnezeul imanent, Prietenul şi Apropiatul nostru în orice vreme, este în egală măsură şi transcendent. Să nu cădem în ispita unei moderne idolatrii, care ne desparte de o cunoaştere veritabilă a Celui care a creat cerul şi pământul; Cel în prezenţa căruia Isaia a exclamat:

„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor! Citeşte restul articolului


Ştiu cum putem depăşi criza!

25 iulie 2009

Toţi  spun că e criză financiară… Că se simte şi la noi. Mulţi speră că va trece curând şi visează naiv cu ochii deschişi. Alţii, mai mulţi şi mai speriaţi, spun că e abia la început încă şi că ce e mai rău urmează să apară. Că va fi ce nu a mai fost niciodată…

Eu trăiesc, pe lângă sărăcia comună, în mijlocul unei crize mult mai adânci: criza sărăcirii noastre spirituale. O criză mult mai subtilă şi cu efecte mai grele, care ne înfometează sufletele. Trăiesc zilele în care orice creştin care vrea să stea cât mai aproape de Creatorul său se vede pus într-o cruntă poziţie de singurătate, într-o izolare tristă …Citeste restul articolului


De câte ori ai fost „mântuit”?

17 iulie 2009

Personal m-am confruntat cu drama despre care vorbeşte Paul Washer în mesajul de mai jos, timp de mai mulţi ani. Am trăit crezând că sunt singurul de pe lumea asta la care nu funcţionează instant. M-am simţit vinovat pentru multele situaţii în care am ridicat mâna, repetând acea rugăciune, care pentru cei mai mulţi părea a fi şi unica! Am învăţat după mult timp, după ce am început să transmit la rându-mi mai departe o minciună, un fals, că cei mai mulţi dintre cei din jur sunt asemenea mie… La fel de slabi, la fel de apăsaţi de vină, la fel de obligaţi să întreţină o instantă iluzie, doar pentru că trăiesc într-o lume creştină aparent perfectă, în care te simţi a fi unicul păcătos! Citeste restul articolului


Creştine din Sudan biciuite pentru portul de pantaloni!

16 iulie 2009

Se întâmplă în lumea anului 2009 ca femeile să fie pedepsite pentru astfel de motive. Lubna Ahmed al-Hussein, o binecunoscută jurnalistă din această ţară, angajată a Naţiunilor Unite, a fost arestată într-un restaurant din Khartoum, împreună cu  alte 12 tinere creştine ce se făceau vinovate de aceeaşi „crimă” odioasă. Femeile au fost arestate în urma unei acţiuni spectaculoase, restaurantul fiind luat cu asalt de un grup de peste 20 de poliţişti. Citeste restul articolului


Stop abuzului asupra copiilor!

9 iulie 2009

Milioane de copii din întreaga lume înfruntă zilnic o realitate cruntă: abuzul. Milioane de zâmbete sparte, milioane de poveşti murdărite de ticăloşia adultă. Dincolo de cei mulţi şi răi, printre care ne ascundem cu toţii uneori, o lume întreagă asistă complice la masacrul copilăriei. Abuzul împotriva copiilor este păcat. Uneori găsim scuze; în Biblie chiar. Nu mă interesează disputele voastre teologice. Nu avem timp de ceartă. Lacrimile şi roadele vorbesc de la sine… Citeste restul articolului


You raise me up

4 iulie 2009

 

 Draga Doamne Isuse,

In momentele cele mai de jos ale vietii mi-ai fost aproape. Singurul prieten adevarat prin furtuni salbatice si prin clipe de cer, ai plans cu amaraciune si ai zambit fericit alaturi de mine. M-ai purtat pe bratele Tale puternice si mi-ai daruit din dragostea-Ti pentru lumea asta  pierduta. M-ai invatat sa fiu om, un om dupa inima Ta…

Azi nu mai am decat un singur vis: sa fiu ca Tine! Sa iubesc in orice vreme si sa luminez intunericul din jurul meu. Sa mangai tristii si sa hranesc saracii, sa le spun despre frumusetea Creatorului, invatandu-i sa paseasca pe calea cea stramta, asteptand cu nerabdare venirea Ta…

Al tau pentru vesnicie,

Martzianu’ – Marian Zaharia

 


A fi este mai important decat a face!

1 iulie 2009

DSCF3355M-am gandit astazi sa scriu despre el… Probabil ca nu o va mai face nimeni, niciodata, desi multi se vor bucura in fiecare an de darurile lui. Nu multi ii vor face o poza si nici nu se vor opri sa il admire. Va fi bun si va sta acolo numai atata timp cat va aduce roada. Asta deoarece nu este altceva decat un… mar!

Preocupat, dar cu gandul la cele sfinte, desi treaba ma zorea de la spate, am observant deunazi un merisor in gradina de la Gepiu. Probabil ca nu sunt mai mult de doi ani de cand completeaza flora Centrului Smiles de la Gepiu si ar fi trecut neobservat, la metrul si zece centimetri cu care se ridica timid catre cer, daca nu ar fi fost… plin de roada! Citeste restul articolului


O batrana la metrou sau picatura de iubire…

10 iunie 2009

Home_Care-3Nu stiu altii cum sunt, dar eu imi port mereu trecutul ca pe o carte deschisa, oriunde merg, orice as face si oricat as plange sa uit ori sa sterg cu buretele ranile suculente sau cicatricile urate ale sufletului. Invat din povestile inca nescrise ale propriei vieti, ce incepe sa devina si lunga, si valorez lectiile pe care le poarta cu ele; tacute, dar care striga in mine, ma umanizeaza si ma reprezinta ca om, imi dau putere sa invat ca a fi este mai important decat a face…

Imi amintesc cu claritate ziua in care am intalnit-o la metrou. O batrana gheboasa, cu capul plecat a umilinta si cu mana intinsa, spasmodic deschisa ca pentru un blestem. O clipa am trecut pe langa ea, asa cum facem mereu atunci cand vine vorba de ei. Sunt atat de multi… sunt atat de saraci, sunt atat de enervanti uneori… Ne strica inconstient lumea deja hidoasa si trista in care traim. De unde sa le dam la toti? De unde atat paine, de unde atatia bani, de unde atata … zambet? citeste restul articolului


E criza!…

2 mai 2009

Se pierde si se stinge, in dramaticul dans al imbatranirii noastre incete, frumusetea si entuziasmul vietii de odinioara. Insasi viata se risipeste si trece odata cu ele. Nu mai stim sa scriem si sa plangem, sa cantam si sa radem, sa alergam ca nebunii prin ploaie si sa ne reinventam prin bancuri atunci cand totul devine mult prea apasator. Vremuri descreierate ne sufoca, aducandu-ne aminte ca suntem condusi de taxe si impozite, ca traim pentru ratele din banca ori ca murim fara sa fi fost cu adevarat tineri… citeste restul articolului


Semnul fiarei si sfarsitul lumii

3 februarie 2009

S-a creat o mare tulburare printre crestinii de orice culoare si confesiune in ultima perioada datorita cipurilor ce vor fi inserate, se pare, in documentele noastre, pasaport, carte de identitate sau permis de conducere. Multi dintre cunoscutii mei nu mai stiu sa salute, sa converseze, sa zambeasca, paralizati fiind de teama.

„-Ai auzit? Ce parere ai? Vai de noi!”

Mai mult ca niciodata televiziunile se ingramadesc in a mediatiza subiectul si in a raspandi teama. De parca nu ar fi indeajuns criza economica si perspectivele ei sumbre… citeste restul articolului


Ce se poate face?…

16 octombrie 2008

Nu demult am fost chemat, impreuna cu consoarta, in biroul pastoral pentru a fi urecheati cu blandete. De ce? Pentru ca tinuta noastra (de fapt nu a mea, ci a partenerei) este una necorespunzatoare. Ca pantalonii, de orice forma ar fi ei, pusi pe femei, aduc „lumea” in biserica. A fost atat de deranjant pentru unul dintre cei prezenti (prefer sa il prezint fara nume si fara cap) incat s-a ridicat sa ia atitudine. Si nu oricand, ci la ora la care intreaga adunare s-a strans pentru studiu biblic. M-am uitat cu atentie la consoarta si am privit-o cu un ochi critic si nu am gasit nimic de reprosat. Mai mult, i-am precizat celui din fata noastra, incurcat la randu-i, ca moda-i pacatoasa a fost ideea mea; si a fost…

Lejer tinuta sotiei mele ar fi acceptata la scoala, la gradinita, la Parlament, fara sa duca cu gandul la nimic imoral sau iesit din comun… Cred ca lucrul acesta este valabil si in cele mai multe dintre bisericile anului 2008. Atunci, va intreb, care este problema?… citeste restul articolului


Ganduri inainte de culcare

22 iulie 2008

Am obosit si as vrea sa ma asez undeva; sa raman acolo, sa ascult cantecul linistii depline, sa nu mai plec niciodata… Sa descoper inca o data ca lumea poate merge mai departe fara mine, ca nimeni nu este de neinlocuit. Ca prietenii, de cele mai multe ori, iti sunt aproape doar in anumite anotimpuri ale inimii, ale vietii. Ca atunci cand seara se stinge lumina in camera de odihna, esti un om fericit daca imparti „vizuina” cu persoana potrivita (si aici nu ma pot plange).

Cred ca pentru fiecare dintre noi vine o zi ca aceasta… Ziua oboselii, ziua necazului, ziua de care nu vrem sa ne aducem aminte NICIODATA. Te uiti inainte si drumul ti se pare atat de lung catre casa. Te intrebi cum ai putut sa ajungi atat de departe si de unde vei gasi resurse sa mergi pana la capat. Te uiti in urma si retraiesti toate lucrurile prin care ai trecut pentru a ajunge aici si pentru atat de multe lucruri se pierde importanta cu care le-ai trait la maximum…  

Raman doar lucrurile cu insemnatate eterna si regretul ca pe celelalte nu le vom putea retrai niciodata in alt mod!


Dragostea… trece? sau… doare?

18 iulie 2008

Cine ma cunoaste indeaproape isi aminteste, cu siguranta, ca in timpul anilor de liceu ma puteai intalni, deseori, tarand dupa mine o geanta plina cu carti, pe care le obtineam imprumut de la biblioteca de cartier de langa liceu, doar pentru ca dorinta-mi mare de a devora literatura de calitate a impresionat-o pana la lacrimi pe batrana bibliotecara de acolo, o intelectuala rasata, insultata de micimea slujbei si de incultura unei societatii cazute in impotenta culturala, apropiata in tinerete a lui Emil Cioran, fiind si singura enciclopedie umblatoare pe care imi amintesc sa o fi cunoscut.

Tot aici, in biblioteca noastra draga, unde imi petreceam pauzele si chiulurile, si pe care la intoarcerea din armata am gasit-o transformata in depozit de materiale de constructie, am descoperit frumusetea scrierii Domnitei Gherghinescu Vania, despre care putini stiu ca a existat vreodata. Desi numele ei este asociat de Lucian Blaga, opera mica si ignoranta generala o arunca in derizoriu. Am ras, am plans, m-am regasit si am visat citind “Cartea Pierduta”, din care port cu mine fragmente de aur ce inca ma misca pana la lacrimi sau ma ajuta sa calatoresc peste tot in propria-mi existenta zbuciumata… citeste restul articolului


Pe pamant idiotii au arme…

15 iulie 2008

spune unul dintre cantecele copilariei, de pe vremea cand inca mai mergeam pe la Cenaclu, sa radem, sa plagem, sa murim si sa inviem, totul intr-o singura noapte.

dragostea, speranta, credinta, onoarea, curajul, patriotismul, sunt valori care mor odata cu stingerea lenta a unei societati cazute in dizgratia divina…

mai mult ca niciodata pe pamant … idiotii au arme si pot face cu ele orice; ca sunt pusti cu gloante reci si care nu iarta, ca sunt condeie cu tabele si discursuri de demagogi, ca sunt flori si minciuni laolalta, armele lor aduc multa durere si suferinta, haos si nedumerire, blestem peste tot…

idioti sunt toti aceia care se duc inspre iad cu zambetul pe buze, haulind ironic si fluturandu-si zdrentele murdare sau talonul de la jeep; ne mai ramane sa plangem si sa credem, sa rezistam cu stoicism pana cand nu vom mai putea face nimic pentru ei… si mai ramane speranta ca noua, nebunii lipsiti de idiotenia comuna, sa ne pese de ei pana la capat!