”Fericiți cei săraci cu duhul”? Cum adică?

15 august 2014

2748Mulți dintre cei care sunt la început cu citirea Sfintei Scripturi, folosind o traducere mai veche, vor fi consternați și debusolați atunci când ajung la Evanghelia după Matei capitolul 5 versetul 3, unde scrie așa:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.” (Matei 5:4, BOR)

Cu toții știm că a numi pe cinevasărac cu duhul” nu este tocmai un compliment. Dacă veți căuta în DEX veți găsi Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost”.

În modul cel mai just ne vom întreba: cum adică? De ce ar spune Isus că unul lipsit de inteligență și de spirit, un prost, este fericit și deține Împărăția Cerurilor? Este aceasta o condiție și, dacă da, cum fac ”să mă prostesc”, având în vedere dacă m-am născut cu o oarecare inteligență? Citește mai departe…


De ce fac oamenii ceea ce fac și cum ne putem schimba comportamentul?

1 iulie 2014
pulling hair

foto: covunicareers.wordpress.com

Ne întrebăm adesea de ce oamenii se comportă într-un mod sau în altul. În situații similare, persoane cu un background ori cu un nivel de educație asemănător (re)acționează diferit. Unii pun totul pe seama diferențelor de personalitate. Deși există un sâmbure de adevăr în această prezumție (trăsăturile înnăscute ale personalității umane având o contribuție semnificativă asupra modului în care ne raportăm la situațiile din viața noastră) este important să înțelegem faptul că nu se poate pune semnul egal între comportament și temperament sau personalitate.

Temperamentul reprezintă acea dimensiune dinamico-energetică a personalității care ne influențează conduita, fără a fi în totalitate responsabil de ea. Însușirile temperamentale, care ne diferențiază de ceilalți și care exprimă tendința de a reacționa într-un anume fel, au ca bază primordială componenta ereditară. Pe de altă parte există și o latură (hai să îi spunem) formată, dobândită, a personalității noastre (caracterul) care determină modul în care ne comportăm în exterior, de pe poziția unei structuri socio-morale definitorii. Din interior, acesta pune în echilibru ceea ce suntem (felul în care ne vedem pe noi înșine) cu ceea ce societatea așteaptă de la noi, conform modului în care suntem percepuți de către cei din jurul nostru și cu normele existente. Citește mai departe…


De ce știința este o formă de credință și cum legile fizicii nu ne lasă să uităm de Dumnezeu…

16 iunie 2013
quantumnonlinearity.blogspot.ro

foto: quantumnonlinearity.blogspot.ro

Se știe că cei care susțin teoria evoluției au o problemă în a explica de ce apariția Universului, prin acea explozie cosmică denumită Bing-Bang, nu este compatibilă cu Principiul 1 al termodinamicii. Unii ”se scot” retrăgându-se cu superioritate din discuție, aruncând flegmatic și mucalit ceea ce mi-a aruncat mie un partener de discuție mai ieri:

„Cred ca esti tâmpit, serios… Acea lege de aplică într-un spatiu închis!”

Îmi cer scuze ca a trebuit să redau exact exprimarea celui în cauză. Probabil că nu am trecut încă peste ea… Principiul 1 al termodinamicii se referă la sistemele izolate, e drept. Întrebarea de pornire pentru o astfel de discuție va fi:

„Este sau nu Universul  un sistem izolat?”  

Citește mai departe…


”și nu ne duce pe noi în ispită…”?

4 aprilie 2013
????????foto: sciencemag.org

”Și nu ne duce pe noi în ispită” spune unul dintre versetele din Rugăciunea Domnească (Matei 6:13). Cititori sinceri ai Sfintelor Scripturi, dar și cârcotași în căutare de posibile erori biblice, unii se poticnesc adesea în încercarea de a-și oferi o explicație.  Oare Dumnezeu se contrazice pe Sine? Este El acela care ne „duce” în ispită? Aveți pe scurt în cele ce urmează  răspunsul pe care l-am dat într-o astfel de situație.

Haideți să pornim de la un adevăr simplu, ce poate fi găsit în Epistola Apostolului Iacov.

Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. ” (Iacov 1:13)

Ce înțelegem de aici, spus negru pe alb? Înțelegem faptul că Dumnezeu NU ispitește!

Citește mai departe…


Pubertatea timpurie la fete

10 august 2010

Pe blogul „Babacii” puteți citi, începând de astăzi, articolul „Motive de îngrijorare privind pubertatea timpurie la fete„.


Luca 9:23 – Purtând crucea lui Hristos! (3)

4 septembrie 2009

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, SĂ-ŞI IA CRUCEA în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Pe marginea acestui subiect, cel al crucii, s-au scris de-a lungul anilor cărţi ce cu greu vor putea fi contabilizate. S-a predicat atât de mult, încât ai zice că nu mai este nimic de spus. S-a discutat şi s-a dezbătut cu frenezie în fiecare adunare creştină. Şi totuşi… este conceptul crucial care ascunde unul dintre cele mai importante secrete ale vieţii creştine de fiecare zi. Citeşte restul articolului


Luca 9:23 – Purtând crucea lui Hristos! (2)

11 august 2009

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, SĂ SE LEPEDE DE SINE, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Lepădarea de sine este unul dintre subiectele ce au fascinat dintotdeauna cercetătorii ce au avut de-a face cu Sfintele Scripturi. Cei mai mulţi însă s-au limitat la a privi cu ochiul critic al observatorului şi a căuta semnificaţiile ascunse ale acestei porunci atât de directe şi clare. S-a remarcat printre altele că această cerinţă– „să se lepede de sine” – este unică în literatura mondială. Nimeni altcineva, în afara Domnului Isus, nu a mai rostit-o. Şi cred din toată inima şi că nimeni altul nu a mai dus lepădarea de sine la perfecţiune în afara Celui care iubeşte din simplul motiv că ESTE dragoste. Citeşte restul articolului


Luca 9:23 – Purtând crucea lui Hristos! (1)

2 august 2009

Isus a zis:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

Mereu m-am întrebat, cu gândul la pasajul acesta, ce înseamnă cu adevărat să îţi iei crucea? Să fii pedepsit în mod nedrept pentru credinţa ta, să suferi, să… mori?

În concepţia creştină cea mai larg răspândită, „crucea” se referă la suferinţă, la prigoană şi necaz. Explicaţiile poartă cu sine o notă tristă de resemnare şi regret, de genul: „n-am ce-i face, asta e crucea mea şi trebuie să o port!”. Nu mă grăbesc să combat crezul acesta, cu atât mai mult cu cât de multe ori poate exista un sâmbure de adevăr, dar la atât să se rezume oare „crucea” pe care ne-a cerut Hristos să o purtăm? Citeşte restul articolului