Arestați în SUA pentru faptul că și-au împărtășit credința pe stradă

23 iunie 2010

Nu e vorba de China, de Pachistan, sau de o altă țară în care practicarea creștinismului e un pericol social, ci de una dintre rădăcinile creștinismului modern, o țară care a crescut și s-a dezvoltat, în mare parte, pe fundamentul principiilor acestuia. Patru creștini au fost arestați în Dearborn, Michigan, Statele Unite, pentru simpla crimă că, în timpul unui festival arab, au îndrăznit să își împărtășească public credința. Deși musulmanii evanghelizați nu au sesizat autoritățile, lucrul acesta a fost făcut de un voluntar, supărat probabil pe eficiența învățăturilor expuse de aceștia.

Nimeni nu a țipat. Nimeni nu a fost acuzat. Nu a existat un ton lipsit de respect față de Islam. Nu au fost atacuri verbale împotriva Islamului sau împotriva lui Mahomed. A avut loc doar o simplă discuție teologică și care în Satele Unite ar trebui să avem dreptul să o facem.”, spune Todd Nettleton de la Voice of the Martyrs.

…Citeşte mai departe