Un alt mod în care ELE pot fi diferite de EI

13 ianuarie 2012

Cele două tabere se despart. Este aproape o tradiție în familie și în grupul de prieteni, atunci când mergem într-un magazin mare. Bărbații se reped, flămânzi, curioși și dornici, la rafturile cu device-uri. Doamnele, mai modeste, se uită la cele mai trebuincioase, haine, cosmetice ori d-ale gurii. Fiecare, fie că vorbim de ele, fie că ne referim la ei, este convins că adevărata nevoie se află acolo unde grupul din care face parte își investește timpul alocat. Și, în ruptul capului nu poate înțelege pasiunile de pe lista celorlați, deși le acceptă cu o toleranță mărinimoasă.

În timp ce ne aflam, aseară, într-o scurtă vizită cu prietenii la mall (promit, fără ”aripi picanteeee-aripi picanteeeee”), am fost, cu ocazia unei astfel de situații, martori ai aceleiași dileme și ciociniri de interese ale sexelor, de această dată între o mamă și fiul său. Fetele noastre căutau de zor prin magazinele de țoale și de pantofi. Să cumpere. Noi, băieții lor, ne aflam deja de mai bine de 10 minute la raionul cu tablete. Nu e greu de ghicit ce făceam.  Pentru ca frumoasele noastre să aibă bani de una alta, noi ne limitam la a căsca ochii.

Observ, cu uimire, doamna ce se deplasează printr-o zonă aproape ca o țară a bărbaților. Nu am vreme să mă mir prea tare, pentru că doamna trece ca trenul, trăgând de mână un puști adolescent. Băiatul se oprește o secundă și exclamă cu miere în glas:

”Uite, iPAD-uri!”

Spre scurta mea admirație, se întoarce și doamna, îngăduitoare și arogantă.

”Ce sunt alea aipeduri?”

Citește mai departe…


Separating the Men from the Boys

13 octombrie 2009

7354485_1250766908Mi-a fost dat să văd băieţi care nu au crescut niciodată. După o anumită vârstă, nu le stă deloc bine… Însuşi băiatul din mine a refuzat uneori să devină bărbat. Recomandarea mea de astăzi se adresează celor care le au cu cititul în limba engleză.  Pentru că nu poţi aştepta să vină de la sine. Şi pentru că la orice vârstă şi statut în fiecare dintre noi va exista ascuns un… băiat.

 Nine Character Traits: Separating the Men from the Boys : How Men Grow Up and Why They Sometimes Don’t  de Nate Adams – „a must have” pentru cei care ne dorim ca băiatul din noi să devină … bărbat!

Boys will be boys. And men will be boys. That’s a fact. But is this continuing boyishness really just a normal „guy thing”?

What would happen if someone like Dave Barry and someone like Oswald Chambers got together and wrote a book about men? It’s not as absurd a question as it seems. In Nine Character Traits Separating the Men from the Boys, storyteller Nate Adams combines the humor of everyday guy antics with more serious discussion of how they mature in character – and why they sometimes don’t. Citeşte restul articolului…