Paradox

9 noiembrie 2009
paradox

Studiu biblic... la o berică!


Incestul… este biblic?

29 septembrie 2009

Foto: leffortcamerounais.com

Cel puţin în câteva situaţii am avut ocazia să discut cu prieteni, cu rude apropiate ori cu oameni din toate păturile sociale, analfabeţi sau educaţi în cele mai înalte şcoli, pe această temă. Paradoxal, incestul este interzis de Scriptură, dar, aşa cum bine au observat interlocutorii mei, el a avut loc cu „binecuvântarea” lui Dumnezeu, în primele zile ale pământului. De cele mai multe ori, oamenii sunt sincer interesaţi, intrigaţi de aparenta contradicţie. Sunt însă şi situaţii dramatice, în care rude apropiate se aventurează în relaţii nepermise, în ciuda faptului că în intimitatea propriei conştiinţe ştiu că este greşit. Aceştia vor căuta să se scuze în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră, dar mai ales înaintea propriei conştiinţe…

Unii o spun cu mândrie. Este „Evrica” lor. Citeşti o îngăduinţă superioară în atitudinea jubilantă de „te-am prins!”, în aşteptarea tensionată cu care te provoacă la discuţie. Cum se face, zic ei, că atunci se putea şi acum nu? Oamenii nu se puteau înmulţi dacă nu se căsătoreau cu surorile lor! Ce să înţelegem de aici? Că Dumnezeu se contrazice? Este incestul păcat sau nu? Citeşte restul articolului…