Dependența de pornografie – teribilă dar nu de neînfrânt!

Foto: healyourhome.org

Unul dintre cititorii Martzianului a lăsat zilele trecute un mesaj de încurajare pentru cei care se luptă cu problema dependenţei de masturbare / pornografie. Pe scurt, mesajul lui s-ar traduce prin încurajarea că se poate să scăpăm de aceste obiceiuri ce ne robesc. Mă bucur să aud că mai sunt creștini care cred în schimbare. Eu însumi o promovez, ca unul care a experimentat-o și continuă să beneficieze de pe urma ei. Tonul folosit, însă, este unul puţin cam prea optimist (chiar şi pentru un visător ca mine), asta ca sa nu îi spunem simplist sau naiv. Cititorul nostru afirmă (în mod corect) faptul că în urma consumului de pornografie se secretă dopamina, substanţa care induce adicţia, care ”își cere drepturile”. Sfatul lui: stapânire de sine, eliminarea consumului de pornografie, abstinență, reducerea cantității de dopamină secretată și gata – we’re clean! Sună ușor și la îndemană, aproape ca o plimbare prin parc…

Ar fi bine ca totul să fie atat de simplu! Dar, oprindu-ne aici, nu am face decât să oferim iluzii – care, mai devreme sau mai târziu se vor confrunta cu realitatea eșecului, generând dezamăgiri crunte. Mecanismul dependenței este unul departe de a fi elucidat și controlat de lumea științei. Ce-i drept, nu este imposibil să scapi de acest viciu – nu cu ajutorul potrivit! Aș vrea să încercăm însă un ton mai realist, pentru că vorbim de o problema deloc ușoară. Ar fi bine să putem zice: „de azi nu mă mai uit, nu se mai secretă dopamina ca urmare a stimulării și gata, sunt liber„! Vorbim de mecanisme naturale, create de Dumnezeu într-un mod atat de minunat – pentru binele nostru și pe care păcatul (propriu) a reușit să le deregleze grav. Vorbim de un echilibru perfect care a fost frânt și înlocuit de haos, de pierderea frâielor și de o adevărata dramă prin care trece orice persoana dependentă.

Cei care doresc să se ridice la luptă pentru a-și recâștiga sănătatea minții, a trupului și a sufletului (pentru că ele sunt vin pachet în acest caz) trebuie să se aștepte la o luptă crancenă – mai ales atâta timp cât stimulul încă există. De fapt bătălia de acolo începe – de la o decizie fermă de a face tot ce țne de noi și de a obține tot sprijinul posibil pentru a da la o parte acele acțiuni care nu fac decât să întărească, sistematic, lanțurile robiei.