Evenimentul săptămânii: amintiri din copilărie, cu pistoale, instalator și martzieni speriați din somn

L-am rugat pe Alin să vă relateze cum a decurs, din perspectivă proprie,  ziua de ieri. Iată rezultatul, cu mici comentarii ale părților mai puțin subiective, adică Martzianul și nevastă-sa, Mike și Dana. Lectură plăcută!

O zi din viața mea 

Ieri a fost o zi frumoasă (n.n. gândiți-vă doar cum ar arăta una urâtă…) cu prietenul meu, Mike maimuța (n.n. în ciuda aparențelor, acesta este un compliment). Când erea dimineață m-am trezit (n.n. pe la ora 7:30, ca de obicei, începând ziua cu ”băiță”, cu bufnituri si cu alte zgomote, care de care mai suspecte).

De fapt erea ora 12:00 fix când făceam un pistol de lemn. M-am dus să mă spăl pe mâini și am dat apa la maxim și s-a auzit un zgomot atunci (BOOOM) și s-a scultat Mike și Dana (n.n. care, bătrâni și naivi, abia ațipiseră – în încercarea absurdă de a-și face siesta).

(Dana) A zis (n.n. după ce a făcut doar doi pași din dormitor până în ușa de la baia mică):

Cea mai palpitantă aventură, atunci când locuiești în Sebastian…

Cea mai mare aventură atunci când locuiești în Sebastian nu este (cum s-ar crede) lumea pestriță și teama de a veni seara târziu acasă ci… schimbarea unui apometru! Cum mi-am făcut norma de cuvinte urâte (spuse, creștinește, în gând) pe vreo doi ani, sper  ca experiența să nu se repete prea curând!

Să vă zic și vouă cum a stat trebușoara, ca să nu muriți nepricepuți: am chemat un instalator autorizat, lăudat și cu referințe de la proprietară (ne-a mâncat în partea dorsală, pentru că mergea, cică, și cu un vecin, un prieten, etc), pentru o treabă catalogată ca fiind simplă rutină: schimbarea unui  apometru. M-am bucurat să văd că ne vin doi în loc de unu: nenea instalatoru’ cu mustață și-a adus și un ajutor, șomer săracu’, dar cu burtă…

Mi-a trecut imediat, atunci când am realizat că amândoi sunt luați bine la măsea… În primele 10 minute, bravul nostru prestator de servicii la domiciliu și-a tras cu un clește ascuțit în cap, reușind să și-l spargă (capul, nu cleștele!). După ce și-a acordat primul ajutor, direct la locul de muncă, folosind șervețele din dotare (din dotarea mea, nu a lui), omul a continuat să gâfâie și să ofteze, de parcă lucra la dezamorsarea unei bombe cu ceas, nu la un amărât de apometru.