Cele două tabere se despart. Este aproape o tradiție în familie și în grupul de prieteni, atunci când mergem într-un magazin mare. Bărbații se reped, flămânzi, curioși și dornici, la rafturile cu device-uri. Doamnele, mai modeste, se uită la cele mai trebuincioase, haine, cosmetice ori d-ale gurii. Fiecare, fie că vorbim de ele, fie că ne referim la ei, este convins că adevărata nevoie se află acolo unde grupul din care face parte își investește timpul alocat. Și, în ruptul capului nu poate înțelege pasiunile de pe lista celorlați, deși le acceptă cu o toleranță mărinimoasă.
În timp ce ne aflam, aseară, într-o scurtă vizită cu prietenii la mall (promit, fără ”aripi picanteeee-aripi picanteeeee”), am fost, cu ocazia unei astfel de situații, martori ai aceleiași dileme și ciociniri de interese ale sexelor, de această dată între o mamă și fiul său. Fetele noastre căutau de zor prin magazinele de țoale și de pantofi. Să cumpere. Noi, băieții lor, ne aflam deja de mai bine de 10 minute la raionul cu tablete. Nu e greu de ghicit ce făceam. Pentru ca frumoasele noastre să aibă bani de una alta, noi ne limitam la a căsca ochii.
Observ, cu uimire, doamna ce se deplasează printr-o zonă aproape ca o țară a bărbaților. Nu am vreme să mă mir prea tare, pentru că doamna trece ca trenul, trăgând de mână un puști adolescent. Băiatul se oprește o secundă și exclamă cu miere în glas:
”Uite, iPAD-uri!”
Spre scurta mea admirație, se întoarce și doamna, îngăduitoare și arogantă.
”Ce sunt alea aipeduri?”
Publicat de martzian 
la martzianu' 