Nu judecaţi, ca sa nu fiţi judecaţi…

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura„. MATEI 7:1-2

Una dintre molimele care crează cel mai mare dezastru în vieţile celor din jurul nostru este… judecata. Biserica este locul în care te-ai aştepta cel mai puţin să o regăseşti. Aici, în adunarea imperfecţilor şi a păcătoşilor iertaţi, ai zice că întotdeauna se va găsi toleranţă, răbdare, îngăduinţă şi o abordare înţeleaptă. Nu mă refer, desigur, la a nu spune păcatului pe nume sau la a nu acţiona cu fermitate în a-l combate, dar, din păcate, ne este atât de lesne să fim toleranţi, îngăduitori, răbdători, doar cu propriile neascultări şi abateri. Judecata aproape că mi-a ucis entuziasmul şi dorinţa din primele zile în care l-am cunoscut pe Hristos. Mi-am jurat atunci că o voi combate pentru întreg restul vieţii…

Slujirea ultimilor ani mi-a oferit harul şi onoarea de a cunoaşte tot felul de oameni. De la simplii şi nebăgaţii în seamă „boschetari” şi până la oameni cu statură socială, intelectuală sau spirituală foarte înaltă, am luat câte puţin parte la viaţa fiecăruia; le-am împărtăşit bucuriile şi le-am ascultat durerile. Slăbiciunea şi robia păcatului a fost elementul comun tuturor acestor suflete, atât de multe, dar mai ales, atât de diferite.