Din când în când și la ceva vreme (tot mai des din păcate) mai apare câte un superstar evanghelic, pastor, evanghelist, vorbitor, scriitor, etc., într-o lume creștină debusolată și care caută cu o disperare tot mai acerbă înlocuirea bisericii vii, formate din oameni ai lui Dumnezeu, cu o imensă sală de teatru. Aceasta, condimentată cu elemente de training și cu un permanent spectacol sub formă de muzică, speech-uri motivaționale și o toleranță politicoasă dincolo de limitele trasate de sus, își măsoară succesul în numărul de participanți și în ”income”, având ca model una sau alta dintre megabisericile existente pe mapamond. Ne ridicăm împărați, ne facem un nume, ne îndepărtăm de Sursă, pe măsură ce dragostea celor mai mulți se răcește.
Răspunsul la această întrebare este relativ simplu. Cu toate acestea, textul este adesea folosit ca argument de către contestatarii Sfintei Scripturi, care, în mod evident neinformați, preiau întrebarea de pe internet sau de pe alte surse aparținând ateilor și o aruncă obsesiv în ”luptă”, de fiecare dată când au ocazia.
Să vedem mai întâi ce spune textul din Geneza 11:
„Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.”(Geneza 11:1-9)
Astăzi vă invit să urmăriți un filmuleț special, o poveste despre fiecare dintre noi…. O poveste despre dragoste și trădare, despre viață și moarte, despre păcat și răscumparare.
Merită împărtășit și cu cei dragi!
VIDEO: ”Falling Plates”, subtitrat în limba română.
”În Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei capitolul 13 versetul 33 am găsit următoarele : „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s’a dospit toată plămădeala.” Cum explicați această asemănare pe care o face Mântuitorul Hristos?”
Răspunsul meu, în cele ce urmează:
Unii fac o mare confuzie aici, dând pildei o conotație negativă și spunând că ea se referă mai degrabă la păcat, deoarece sunt alte pasaje în Biblie care asociază aluatul cu natura omenească păcătoasă, cu ipocrizia, cu păcatul. Vezi, de exemplu, texte cum ar fi cele din Matei 16:6 ori 1 Corinteni 5:6-8.
Dacă ne uităm la contextul apropiat, pilda aluatului urmează unei alte pilde – cea a grăuntelui de muștar – care vorbește despre expansiunea Împărăției. Ea pornește din același punct dar duce explicația mai departe.
Imi aduc aminte si acum prima situatie in care un dependent de heroina m-a intrebat: „cum sa scap de dependenta„? Raspunsul meu simplu si sec a fost „nu poti„ si i-a indignat pe ceilalti colegi. Timpul si experienta ne-a demonstrat ca am dreptate. Intr-un fel sau altul pacatul se va intoarce din nou pentru a ne strivi. De ce? Pentru ca tratam efectul si nu cauza. Partea a doua a raspunsului meu, pe care cei furiosi nu au mai avut rabdare sa o asculte este „singur”. Nu poti singur, dar, cu ajutorul potrivit, lucrurile nu vor mai fi deloc la fel. Din aceasta perspectiva inteleg si agreez faptul ca ai postat intrebarea ta la capitolul religie. Pacatul este o problema spirituala, nu doar o dependenta fizica, si trebuie tratat ca atare.
”Ia zi mă, ai Feisbuc? Nu? Băă! Nu-mi vine să cred… Tre’ să-ți faci. E tare: gagici, distracție, e mișto!”…
Nu de mult am auzit discuția asta între doi puștani, prea mici, după părerea mea, pentru un cont pe celebra rețea de socializare. Atunci m-am dus cu gândul la faptul că genul acestea de unealtă (cum să-i spun altfel?) sau de potențială alternativă la viața socială fizică, poate fi o binecuvântare sau un blestem pentru cei ce o utilizează, funcție de modul în care se raportează la ea, de timpul petrecut acolo, de discernământ și, de ce nu, de starea spirituală a utilizatorului.
Am întrebat o dată pe cineva: ”Dacă un șuț fură un telefon în autobuz, iar apoi încearcă să ți-l vândă ție, la un preț de nimic, îl cumperi?”
”O, nu, e furat!”
”Dar dacă, înduioșat de principiile tale, hoțul ți-l oferă pe gratis?”
Aici a fost un pic de ezitare, dar răspunsul final a fost fără echivoc: ”E furat. Nu l-aș lua”…
Nimic nu este diferit atunci când vorbim de ciordeala – scuzați jargonul – uneori ”creștină”, de pe DC++. Luăm ce nu ne aparține, pe gratis, de la utilizatori cărora, la rându-le, nu le aparține și nu au dreptul să îl ofere. Aceștia din urmă nu doar că păcătuiesc ci joacă rolul periculos și nefericit al celui ce facilitează accesul altora la păcat.
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura„. MATEI 7:1-2
Una dintre molimele care crează cel mai mare dezastru în vieţile celor din jurul nostru este… judecata. Biserica este locul în care te-ai aştepta cel mai puţin să o regăseşti. Aici, în adunarea imperfecţilor şi a păcătoşilor iertaţi, ai zice că întotdeauna se va găsi toleranţă, răbdare, îngăduinţă şi o abordare înţeleaptă. Nu mă refer, desigur, la a nu spune păcatului pe nume sau la a nu acţiona cu fermitate în a-l combate, dar, din păcate, ne este atât de lesne să fim toleranţi, îngăduitori, răbdători, doar cu propriile neascultări şi abateri. Judecata aproape că mi-a ucis entuziasmul şi dorinţa din primele zile în care l-am cunoscut pe Hristos. Mi-am jurat atunci că o voi combate pentru întreg restul vieţii…
Slujirea ultimilor ani mi-a oferit harul şi onoarea de a cunoaşte tot felul de oameni. De la simplii şi nebăgaţii în seamă „boschetari” şi până la oameni cu statură socială, intelectuală sau spirituală foarte înaltă, am luat câte puţin parte la viaţa fiecăruia; le-am împărtăşit bucuriile şi le-am ascultat durerile. Slăbiciunea şi robia păcatului a fost elementul comun tuturor acestor suflete, atât de multe, dar mai ales, atât de diferite.… Citeşte mai departe
Nu îmi place să scriu despre asta… O fac doar pentru că ne întoarce cu gândul către o discuție mai veche, despre păcat și limitele până la care acesta permite accesul la pozițiile publice, oficiale – să le spunem așa – de slujire în biserică. Și pentru că vor tot apărea, de acum înainte, precedente care vor duce din ce în ce mai departe compromisul, îngustând noțiunea de păcat.
Un pastor luteran, care de multă vreme combate cu virulență acceptarea persoanelor gay ca membri în bisericile aparținând confesiunii din care face parte (vezi în foto coperta Lavender Magazin, prezentată de președintele publicației, Stephen Rocheford, unde pastorul este prezentat cu litere mari ca „ANTIGAY”), a fost descoperit că participă la un grup de suport destinat bărbaților ce se confruntă cu această problemă. Cu toate acestea, oficiali ai bisericii au afirmat că în curând Rev. Tom Brock, păstorul în cauză, se va întoarce la amvonul bisericii din Minneapolis, deoarece „a acționat în concordanță cu credința sa, participând la acest grup”.
Trăim într-o lume nebună; de la o vreme încoace, mai exact de când a intrat păcatul în lume, este şi ne-bună. Adică nu mai este ceea ce ar trebui să fie. Şi pe măsură ce trăim vremurile de pe urmă, degradarea este tot mai evidentă. Lumea piere odată cu păcatul în care omenirea se încăpăţânează să existe ca rob. Iar noi, creştinii, ar trebui să fim lumini, să oferim exemple, indicatoare către cer. Ar trebui!…
Mă apropii cu paşi mari de al treisprezecelea an de lucrare. Nu e mult, veţi spune, iar eu mă voi declara de acord. Cu toate acestea pot spune că, în tot acest răstimp, am trăit şi am experimentat multe. Am pornit de la a avea o inimă de slujitor. Îmi place să cred, că, pe măsură ce am ajuns să şi conduc, am crescut în… slujire. Pentru că liderul adevărat nu depăşeşte niciodată acest nivel, ci doar îl aprofundează. Citeşte restul articolului…
Cel puţin în câteva situaţii am avut ocazia să discut cu prieteni, cu rude apropiate ori cu oameni din toate păturile sociale, analfabeţi sau educaţi în cele mai înalte şcoli, pe această temă. Paradoxal, incestul este interzis de Scriptură, dar, aşa cum bine au observat interlocutorii mei, el a avut loc cu „binecuvântarea” lui Dumnezeu, în primele zile ale pământului. De cele mai multe ori, oamenii sunt sincer interesaţi, intrigaţi de aparenta contradicţie. Sunt însă şi situaţii dramatice, în care rude apropiate se aventurează în relaţii nepermise, în ciuda faptului că în intimitatea propriei conştiinţe ştiu că este greşit. Aceştia vor căuta să se scuze în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră, dar mai ales înaintea propriei conştiinţe…
Unii o spun cu mândrie. Este „Evrica” lor. Citeşti o îngăduinţă superioară în atitudinea jubilantă de „te-am prins!”, în aşteptarea tensionată cu care te provoacă la discuţie. Cum se face, zic ei, că atunci se putea şi acum nu? Oamenii nu se puteau înmulţi dacă nu se căsătoreau cu surorile lor! Ce să înţelegem de aici? Că Dumnezeu se contrazice? Este incestul păcat sau nu? Citeşte restul articolului…
Nu mi-am propus să enervez pe nimeni… Deşi, cel mai probabil, o voi face fără să clipesc. Astăzi mă voi opri puţin la o altă dramă, plagă a creştinătăţii din toate timpurile: curvia, infidelitatea. Nu are rost să mai spun că ea şi-a făcut loc peste tot, în toate segmentele societăţii. Mai nou, umanismul care ne încurajează să fim romantici, o ridică la rangul de virtute. Nimic nu este interzis, acolo unde există „iubire”. Şi atracţie. Şi unde ambii consimt. Aşa să fie?
Curvia este condamnată ferm de Scriptură. Dumnezeu nu glumeşte cu ea. Şi dacă răsfoieşti ocazional această Carte, bestseller sl tuturor timpurilor, scrisă de cel mai celebru Autor, nu ai cum să nu înţelegi că este grav. Şi că nu e de joacă. Pentru cei mai mulţi, a vorbi în astfel de termeni este o dovadă de înapoiere. Citeşte restul articolului
Trăim într-o lume ciudată. Ciudată şi tristă. Păcat este că uneori creştinii, cei care ar trebui să fie sare şi lumină, nu găsesc deschidere şi maturitate la biserică, pentru a şti cum să se raporteze la problemele lor.
Una dintre problemele cele mai spinoase cu care omul modern, creştin sau nu, se confruntă de secole, este masturbarea. Faptul că se practică în spatele uşilor închise, acolo unde nimeni nu te vede, nu face ca lucrul acesta să fie mai puţin adevărat. Nu ne putem băga ca struţul cu capul în nisip şi să ne prefacem că pericolul nu există. Băieţi şi fete, bărbaţi şi femei, tineri sau bătrâni, şomeri sau miniştri, o întreagă lume are în comun obiceiuri precum acesta.
Să-mi sară inima din piept şi alta nu… În periplul meu săptămânal de pe net, cu scop de update personal în ceea ce privește noutăţile interesante sau ştirile de interes comun, mi-a sărit în ochi un titlu din revista presei care începe seducător cu „România este pe locul 2…”. Înainte să termin de citit fraza, m-am trezit, ca un optimist incurabil ce mă aflu, că mă bucur. Acum, să nu mă înţelegeţi greşit şi să nu credeţi că aş avea niscai dificultăţi de citire, asta conferindu-mi timpul necesar a zăbovi. Cu toată modestia, mintea îmi zburdă uneori şi nu mă pot abţine să nu dau frâu liber gândurilor şi imaginaţiei. Citeste restul articolului
Textele de pe acest blog pot fi preluate numai cu permisiunea autorului (Marian Zaharia) si doar in scopuri necomerciale, cu specificarea sursei si a numelui autorului. Va multumesc pentru intelegere!
Publicat de martzian 
Să-mi sară inima din piept
la martzianu' 