Străin la mine acasă (5): WC-ul

Tot nu m-am săturat de explorat hard discul personal, pe care încă mai găsesc lucruri ce mă uimesc. În cele ce urmează, o lecție practică de comunicare:

_____________________________________________________

In zilele cand nu te puteai astepta ca cladirile publice sa aiba canalizare, o femeie din Anglia urma sa calatoreasca in Germania. Avea rezervata o camera mica la o pensiune ce era proprietatea familiei directorului scolii din localitate. Calatoarea era preocupata de gandul viitoarei sale camere, mai ales daca avea W.C. (in engleza, baia este adesea apelata sub numele de W.C. –water closet). A scris o scrisoare directorului scolii, intreband de existenta unui W.C in pensiune. Directorul, care nu era un vorbitor fluent de limba engleza, a intrebat pe preotul din localitate daca stia ce inseamna W.C. In final, dupa ce acestia doi au cantarit ce ar putea insemna aceste doua litere, au concluzionat ca se refera cu siguranta la drumul spre capela Wayside Chapel. Deci, aparent, doamna se interesa cat de aproape era capela de pensiune. Directorul a scris imediat o scrisoare de raspuns distinsei doamne, care suna cam asa:

Draga Doamna,

Duminica, interzis la pipi!…

De vreo câteva zile ne-au venit în vizită rubedeniile din Bucureşti. Mai exact soră-mea, împreună cu cele două mândreţe de copile ale ei, care mă strigă simplu şi afectuos… „unchiu”.

Spre ruşinea noastră, dar mai ales datorită îndatoririlor de serviciu, în primele zile nu prea am avut timp de ele. Astăzi, însă, a fost ziua aleasă pentru scosul pârlelii. Am dat o raită prin Felix dar şi prin toate colţurile mai acătării ale Oradiei, urbe mândră şi încărcată de tradiţie, chiar de frumos, mai ales pe acolo pe unde mâna crudă omului modern nu s-a hotărât încă să strice…