Când biserica e mare, dar sufletul tău se simte singur… ai nevoie de asta!

(un articol despre grupurile mici care vindecă – prin prezență, nu prin perfecțiune)

Este o petrecere frumoasă. Multă mâncare bună, muzică de calitate, râsete, entuziasm și energie cât cuprinde. Dar într-un colț, ignorată de toți, stă o femeie singură la masă. Nimeni nu a observat sosirea ei. E drept, timidă cum e, nici nu știe cum să se bage în seamă. E tristă. Puțini știu că astăzi e ziua în care ar fi trebuit sărbătorit fiul ei… dacă n-ar fi murit în urmă cu doi ani. A acceptat să iasă din casă doar pentru că gândul de a se izola între patru pereți o înspăimântă.

Se uită în jur. Sunt așa de mulți oameni! Și totuși…  se simte singură. Nimic nu e mai dureros decât singurătatea în comun.

La un moment dat, o veche prietenă o zărește. Zâmbind, fără a spune nimic, se așează lângă ea.  Nu o întreabă nimic, doar îi pune o mână pe umăr. Este acolo și o vede. Tăcerea este aceeași. Dar, împreună, ea nu mai este atât de grea.

Nu toți au nevoie de soluții. Nu toți caută sfaturi. Cei mai mulți au nevoie de un scaun ocupat lângă ei. De cineva căruia să îi pese… Care să fie prezent, nu perfect!

Asta face un grup mic în biserică: ocupă scaunele goale ale vieții celorlalți… cu dragoste, cu rugăciune și timp. Creștem și ne vindecăm împreună, strânși în jurul Cuvântului.

”Nu-L mai simt pe Dumnezeu… A mai pățit cineva asta?”

(o poveste despre telefoane fără semnal, suflete fără emoție și un Dumnezeu care totuși nu lipsește)

Se spune că tanti Lenuța a decis să meargă în vacanță în Grecia, pentru prima oară în viață. Singură! Fără griji, fără ajutor, fără „lasă, mamă, că te ducem noi”. În ciuda protestelor familiei, și-a făcut rezervare, și-a pregătit bagajul, și-a luat bilete la autocar… hotărâtă să trăiască aventura vieții!

Înainte să plece, s-a lăsat cu greu înduplecată de copii să renunțe la telefonul cu butoane mari, pentru seniori. I-au cumpărat un smartphone, i-au făcut rost de o cartelă cu internet, explicându-i că așa îi va putea vedea în fiecare seară pe video. L-a pus în geantă, oftând… și a uitat de el.

Ajunsă la hotel, tanti Lenuța își scoate telefonul, examinându-l pe toate părțile. Tare și-ar fi dorit să vadă copiii ce mândră e, printre alte cucoane cu ochelari de soare și bijuterii sclipitoare! După o vreme, însă, obosește și mai că dă cu el de pământ:

– ”Nici măcar nu merge. E o prostie! Nu simt nimic… nu apare niciun semnal… Cred că s-au lăsat prostiți copiii ăștia!”

După o vreme, unui nene din Călărași i se face milă de ea, văzând cum se chinuie, și o abordează: