”Da’ de ce minți, mamă?” – sau speranță pentru viitor în Ferentari…

16 Septembrie 2017

Mai avem speranță pentru cartierul Ferentari! Și ea vine de unde te-ai fi așteptat mai puțin…

Zilele trecute am încheiat campania Vreau și eu ghiozdanul meu. 100 de elevi au primit de la noi câte un ghiozdănel echipat cu cele necesare începutului de an, pentru a ridica povara financiară de pe umerii familiei, pentru a preveni abandonul celor ce nu își permit să cumpere, pentru că școala este crucială pentru viitorul fiecăruia.

La un moment dat, una dintre mămicile al cărei odor primise deja ghiozdănelul, după ce aruncă o privire și scanează ghiozdănelele rămase în portbagajul mașinuței HRC, decide că unul dintre ele îl are mai mult pe ”vino-ncoa” și își încearcă nororocul, pentru a-l schimba cu cel primit:

” – Domnu’ Maic, nu am putea schimba ghiozdănelul lu’ ăla micu? Că zice că ăla nu îi place, că e de fete, că alții au primit mai bun… Plânge copilul de când ați venit!”

Îi explic doamnei, cu tot dragul și cu tot calmul, că fiecare copil își are numele scris pe ghiozdan. Cineva a cumpărat SPECIAL pentru el și nu ar fi corect să înlocuiesc ruccsacul și să îl dau altuia. Dar doamna insistă, insistă, insistă, până la limita răbdării. Într-un final se trage într-o parte, într-un grup care comenta, admirativ, evenimentul.

Înainte să plecăm, pentru a merge într-o altă zonă, unde alți elevi își așteptau ghiozdănelele, mămica insistentă mai face o ultimă încercare:

”- Haideți, domnu’ Maic, ce naiba? Chiar nu se poate face nimic? S-a umflat copilul de plâns, e păcat de la Dumnezeu!…”

Aproape imediat, se aude și vocea cristalină, dar veselă, a copilului, din spatele grupului de comentatori:

” – Da’ ce ce minți, mamă?”…

Mai avem speranță pentru această generație! Chiar dacă ea vine de unde te-ai fi așteptat mai puțin…

–––––––––––––––-

Mai multe informații despre Asociația Hope Rescue Centre găsiți pe site-ul www.hrc.org.ro sau pe Pagina de Facebook a Asociației.

Anunțuri

Mama care L-a văzut pe Dumnezeu…

11 Septembrie 2017

Puțini știu că, în capitala României, o mămică a ieșit astăzi de dimineață în fața blocului în care locuiește ca să… plângă. Departe de ochii celor mici, cu capul în mâini, și-a dat drumul sentimentelor de adâncă amărăciune. Cei din jur, impresionați de tristețea ei, au întrebat-o de ce plânge. Mama le-a spus că, pentru prima oară, anul acesta nu își mai permite să cumpere ghiozdănele și rechizite pentru cei doi copii ai ei. Cineva din mulțime, unul dintre sutele de oameni la ușa cărora am bătut pentru a le face bine, i-a spus:

”Te rog, nu mai plânge. Uite, sună la numărul acesta de telefon. Doamna Dana (soția mea) ne ajută pe noi, o să te ajute și pe tine!”.

Telefonul doamnei Dana a sunat. Așa am cunoscut-o pe mămica tristă care ne-a rugat să nu îi întoarcem spatele, pentru că suntem singura speranță cu o zi înainte de școală. Credința ei ne-a impresionat. Așa că am facut tot posibilul, astfel că două ghiozdănele, pline de rechizite și speranță, și-au găsit stăpân. În timp ce se depărta de mașină, am putut auzi, în treacăt, cum mama le spunea celor mici, cu lacrimi de bucurie în ochi:

”Astăzi L-am văzut pe Dumnezeu”.

Dumnezeu să vă binecuvinteze, oameni dragi! Și succes la școală, copii!

Pentru mai multe imagini din campania ”Vreau și eu ghiozdanul meu 2017”, derulată de Asociația Hope Rescue Centre, vă rog să dați click AICI.


Cum a murit Iuda Iscarioteanul? Ne prezintă Biblia două istorii diferite, contradictorii?

24 Iulie 2017

În urmă cu ceva vreme, am fost întrebat cum a murit, de fapt, Iuda, cel care l-a trădat pe Mântuitorul. Unii cititori ai Bibliei consideră că avem două relatări diferite, contradictorii, cu privire la acest eveniment. Necunoașterea răspunsului dă apă la moară cârcotașilor, celor care nu au altă bucurie mai mare decât să sădească semințe de îndoială în inima celor credincioși. Haideți să vedem ce spun cele două texte incriminate!

Primul text se găsește în Evanghelia după Matei, unde găsim scris:

”Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.” (Matei 27:5)

Al doilea este scris în Faptele Apostolilor:

”Omul acesta (Iuda) a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” (Faptele Apostolilor 1:18)

De acord, la o primă vedere, povestea pare diferită. În realitate lucrurile nu stau nici pe departe așa.

Să luăm un exemplu, pentru a înțelege. Dacă are loc un accident în fața blocului tău, vine ProTV-ul, îți ia interviu, iar tu vei spune: „omul acela a murit călcat de o mașină„. Corect, adevărat. Urmează, la interviu, medicul de pe ambulanță sau cel de la camera de gardă de la urgență. Acesta va spune că ”vorbim de un traumatism cranio-cerebral, hemoragie internă și leziuni incompatibile cu viața.” Din nou, corect, din nou adevărat. Cine minte? Nimeni! Sunt două relatări ale aceluiași eveniment, date de doi oameni diferiți, care prezintă lucrurile într-un mod diferit, în funcție de pregătire, profesie, experiență, etc.

În mod similar, cei doi autori nu fac altceva decât să prezinte, în mod diferit, același eveniment – moartea lui Iuda.

Matei spune, în relatarea sa, căEl a aruncat arginţii în Templu şi a plecat. Apoi s-a dus şi s-a spânzurat” (Matei 27:5). Corect, adevărat.

Pe de alta parte, Luca (medic, după cum știm) ne oferă descrierea grafică, completă, competentă, a ceea ce s-a intamplat DUPĂ momentul spânzurării, cu cadavrul ce a atârnat ore bune în soarele fierbinte din Ierusalim. Din nou corect, din nou adevărat.

Nu este  deloc imposibil ca:

  • Creanga de care era atârnat trupul lui Iuda să se rupă, sub greutatea acestuia și
  • Să aibă loc acea cădere, urmată de imaginea oferită de autor, care, desi grafică, poate fi explicată din punct de vedere biologic, medical. Noi nu credem că moartea a survenit în urma căderii. Dar știți ceva? Nici nu ni se spune asta!

Concluzia este una simplă. Cele două relatări nu fac altceva decât să prezinte, în mod diferit, același eveniment, fără ca ele să se contrazică între ele.


Sezonul unui Prunc uitat…

6 Decembrie 2016

quotescover-png-12

Cineva mi-a scris, indignat, că Isus Hristos nu a fost un copil uitat… Asta ca replică la un exemplu al martzianului despre un copil sărman care, cu o naștere înregistrată tardiv, nu avea nici o dată cunoscută, iar cei dragi au ales una pentru el. Și i-au făcut un party. Și i-au adus cadouri. Și l-au făcut să se simtă ca un rege… Bucuria faptului că este iubit și sarbatorit cu atâta entuziasm a depășit cu mult tristețea cauzată de pierderea datei reale.

Isus Hristos a fost un copil uitat…  Nici un pământean din vremea Lui nu i-a notat data nașterii, prieteni. Ea rămas necunoscută până azi. Dar Dumnezeu a trimis și păstori și magi care să i se închine. Tatăl a organizat prima sărbătoare pentru El!

Nimic nu s-a schimbat peste ani. S-a stabilit, cum-necum, o zi în care să îi sărbătorim nașterea. Dar, ce să vezi, copilul Hristos este din nou pe cale să fie uitat! Unii se grăbesc a-l înlocui pe Christ cu un X. Alții îl confundă cu un moș gras, îmbrăcat în roșu. Să nu fim răi cu el, că doar e o legendă pentru pruncii noștri, dar moșul cel bun nu ar putea niciodată să aibă atâta dragoste dacă ea nu ar veni… de sus, de la Pruncul uitat!

Tot mai puțini sunt aceia care au ales ca această zi a anului să fie o sărbătoare în cinstea lui Isus, pruncul uitat. Și în tot mai puține iesle sufletești se mai naște El.

Să nu uităm că orice rege a fost odată prunc! Unii au fost uitați, alții nu. Hristos este Regele care va domni pe vecie. Și nimeni, niciodată, nu va mai putea uita de El.

De acest Crăciun eu mă voi bucura de El, cu El și pentru El. Cum? Așa cum tot El m-a învățat: iubind 300 de prunci uitați de mulți, asemenea Lui – dar păstrând proporțiile. Și le voi spune tuturor despre Pruncul uitat, pe cale de a fi cunoscut de orice făptură…


O campanie din suflet pentru suflet…

16 Noiembrie 2016

150ef309-f1a3-461a-b6e4-60f9394ddc12


Scrisoare către tatăl natural al copilului meu

19 Iulie 2016

Ni s-a cerut, ca parte a procesului de obținere a atestatului ce ne conferă dreptul de a adopta, să scriem (printre altele) câte o scrisoare pentru tatăl, respectiv mama naturală a copilului pe care urmează să îl adoptăm. Împărtășesc cu voi scrisoarea mea, subiectivă și needitată, cu speranța că veți realiza ce se ascunde în inima unui copil abandonat, dar și faptul că noi suntem cei binecuvântați prin faptul că îi deshidem ușa și inima…

Dragă prietene,

Eu sunt tatăl celui care a fost fiul tău. Îți scriu, cu mâinile proprii, cuvintele izvorâte direct din inima celui ce este astăzi pe cale să devină copilul meu.

Îți scriu fără să mă aștept să citești.

Îți scriu fără să mă aștept să răspunzi.

Îți scriu și atât… 

În ciuda sentimentelor inițiale, nu te voi judeca. Probabil că ai avut motivele tale ca să pleci din viața lui. Probabil că ai avut propriile momente de slăbiciune. Probabil că astăzi ai proceda diferit. Probabil…

Ca și copilul meu, mă tem de răspunsurile tale. Ele ar putea durea mai mult decât singurătatea cu care s-a luptat încă din ziua în care a înțeles că termenul tată nu înseamnă nimic pentru unii copii. Și ar putea să ne sfâșie mai mult decât sentimentul de neputință ce ne încearcă uneori, observându-i suferința.

Atunci când l-am cunoscut, primul lucru pe care mi l-a spus este că nu are părinți, că este copil fără tată. Și că cea mai mare dorință a lui este să aibă o familie. Iar a doua era ca, la ani de zile distanță, să devină astronaut.

Uneori, copilul fără tată a vorbit cu tata în vis. Alteori, izolat și trist, a strigat către el. Și nu i-a răspuns nimeni! A crescut dorindu-și ca tata să fie în clasă la sfârșitul anului școlar. A suferit, uitându-se cu jind la copiii purtați pe umăr de tații lor. A  visat, dorindu-și să fie altcineva – fiul tău sau fiul cuiva, fiul oricui!

Mult timp, copilul fără tată a tânjit să înțeleagă ce i s-a întâmplat. Deși nu o mai spune la fel de des, va duce cu el dorința asta pentru tot restul vieții, ca pe o cicatrice care nu te lasă să uiți…

La școală, fiul meu a fost mereu numit orfan sau căminist. Tata nu a fost acolo ca să îl apere, să îi ofere protecție și siguranță. Cuțitul doare mai puțin, uneori, decât o inimă străpunsă de astfel de cuvinte…

”DE CE?” – este întrebarea care îi va bântui mereu copilăria, deși dragostea noastră va limita rănile cauzate de ea.

Ani de zile copilul fără tată, copilul tău, s-a rugat să vii să îl iei acasă, cu mama de mână, cu un zâmbet pe față, cu brațele larg deschise să îl primească. Într-o zi, resemnat, a acceptat că lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată. De atunci a început să se roage pentru un tată nou și pentru o nouă mămică. Iar Dumnezeu, tatăl orfanilor, i-a răspuns cu drag la această rugăciune. Dumnezeu ne-a trimis pe noi! Și ne-a învățat că dragostea nu este o corvoadă, ci o binecuvântare.

Probabil că nu ne vom întâlni niciodată, deși vom fi mereu legați de miracolul care îmi umple viața. Îți pot promite un lucru: voi rămâne întotdeauna aici pentru el. Voi fi ceea ce tu nu ai fost niciodată. Îl voi ajuta să accepte și să facă pași spre vindecare, deși cicatricile nu vor trece niciodată, nu îl vor lăsa să uite. Voi fi tată pentru copilul tău, oferindu-i cel mai de preț dar: dragostea necondiționată. 

Mi-aș dori să pot spune: sper că-ți este bine. Însă undeva, în inima mea, mi-ar plăcea să știu că nu este așa! Nu, nu din dorința de răzbunare, ci pentru că asta ar însemna că ai avut motive întemeiate pentru a-i întoarce spatele acestei făpturi minunate care a fost fiul tău și care de astăzi va fi fiul meu.

Ar însemna că nu ai făcut-o cu sânge rece.

Ar însemna că încă mai plângi și te rogi pentru el…

Îmi permit un ultim sfat: nu mai face asta, niciodată! În spatele unui certificat de naștere cu liniuță în dreptul numelui tău este un copil singur și trist, copilul fără tată. Și multă, multă durere…

Cu respect,

 Tatăl celui care ar fi putut fi copilul tău


Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE

2 Aprilie 2016

 

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Ai pierdut vreodată ceva sau pe cineva drag? Ai simțit vreodată că fără el sau fără ea nu se poate? Noi știm sute de astfel de oameni care au pierdut un lucru esențial: speranța. Fără ea viața pare a nu avea perspectivă și, nu o dată, se oprește subit ca răspuns la singurătate și la […]

via Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE