D’ale Bucureștilor (9): o tanti în tramvaiul 32…

18 iunie 2020

Foto: RomaniaTV.net

Se vede că merg rar cu tramvaiul! Nu mă pot abține… În 32, o tanti vorbește tare la telefon, de parcă toți ar trebui să-i fim parteneri de discuție:

-„Auzi fă? Mai mă auzi?” 🙄

Și toți participanții la călătorie privesc la domnia sa, citindu-li-se , parcă, în ochi:

-„Da, fă, mai te auzim! Deși nu ar trebui…” 🤭

😂😂😂


Povestea păpușii de sare sau cum poți să îl înțelegi pe Dumnezeu…

26 mai 2020
Foto: isha.sadhguru.org

Adesea omul se plânge că nu îl cunoaște sau că nu îl înțelege pe Dumnezeu… Ați citit vreodată povestea păpușii de sare? Este frumoasă și plină de semnificații, la orice vârstă. Și vă poate ajuta să aflați cum puteți să îl cunoașteți sau să îl înțelegeți pe Dumnezeu:

……………………………………
O păpușă de sare, după o lungă călătorie în ținuturi uscate, a ajuns la țărmul mării și a descoperit ceva ce nu mai văzuse niciodată, ceva ce nu era în stare să înțeleagă. Ea, mica păpușă de sare, stătea pe un sol uscat, solid, și iată că, în fața ei, se întindea un alt sol, mișcător, periculos, zgomotos, straniu și necunoscut. A întrebat:
– Cine ești tu?
– Eu sunt Marea.
Păpușa a întrebat din nou:
– Dar ce este Marea?
Marea a răspuns:
– Sunt eu.
– Nu înțeleg, a spus păpușa, și aș vrea să pot. Cum să fac?
Marea a răspuns:
– Atinge-mă!
Atunci păpușa a întins, timidă piciorul, a atins apa și a avut impresia ciudată că începe să cunoască ce este Marea. Și-a retras piciorul și a văzut că degetele îi dispăruseră. A strigat înspăimântată:
– Ah! Ce s-a întâmplat cu degetele mele? Ce mi-ai facut?
Marea a zis:
– Ai plătit un preț, ca să mă poți înțelege.
Treptat-treptat, marea dislocă fragmente din păpușa de sare, iar aceasta înaintă tot mai departe în Mare. Cu cât înainta, cu atât avea impresia că înțelege mai bine, fără a fi in stare să spună, totuși, ce este Marea…
– Dar ce este Marea?, se tot întreba.
În cele din urmă, un val a făcut să dispară ceea ce mai rămăsese din ea și păpușa a zis:
– Marea… sunt eu!
……………………………………

Dacă vrei să îl cunoști sau să îl înțelegi pe Dumnezeu, poți începe cu primul pas către El, cu o rugăciune sau cu un gând onest. Întâlnirea cu El te va costa, însă: o părticică din tine va rămâne, mereu, a Lui. Poate că te vei speria, realizând că nu vei mai putea fi niciodată la fel. Dacă vei alege să fugi, mereu îți va lipsi acea părticică importantă din tine. Dar, dacă vei dori să-L înțelegi mai bine, vei continua să cauți, să te îndrepți către El. Fiecare pas te va face să semeni mai mult cu Dumnezeu și să îi aparții, să îl înțelegi mai bine, revenind la ceea ce ai fost creat să devii: una cu El. Și nu, nu vei pieri, nu vei deveni sclavul unei religii, ci vei fi cu adevărat liber!


Free trial pentru pocăință sau până unde putem merge cu gustatul…

26 septembrie 2019

Din toate timpurile, clientul a putut să guste – înainte să plătească prețul pentru cumpărăturile sale. Vrei să cumperi măsline? E suficient să te uiți puțin mai lung la sortimentele existente în vitrină că hop, vânzătoarea sare:

”Luați și gustați. Sunt foarte bune!”

De la piață, moda a fost importată și în alte domenii. Vrei să îți cumperi un tricou? Îl probezi, cu speranța că cel care a făcut-o înainte nu are cine știe ce boală de piele. Vrei mașină? Suni la dealer, te programezi, și îți dă voie să faci un test drive. Alea mai scumpe pot fi luate și câte două trei zile acasă – să vezi cum te simți dimineața în ea și cum se comportă la drum lung. Și lucrurile nu se opresc aici. Cele mai multe programe pe calculator, au ”versiuni trial”. Nu le plătești direct, ci te lasă să le folosești un pic, să vezi dacă sunt ceea ce îți trebuie. După ce expiră perioada de încercare, poți să renunți la ele sau să plătești prețul pentru a le avea. Unii le iau cu speranța că vor găsi o cale să ocolească plata, prin mijloace nu tocmai legale. Nu vom mai vorbi acum despre ăia, că ne răcim gura de pomană.

Societatea modernă a dus, totuși, mult prea departe obiceiul ăsta de a gusta. Tinerii sunt îndemnați ”să încerce” relațiile cu partenerii, înainte de a se gândi la căsătorie. Și li se pare… înțelept.

”Dacă nu suntem compatibili?”

Ce mi se pare mai trist este că generația noastră se așteaptă să guste și când vine vorba de convertirea la Hristos. O pocăință… ”trial”! O credință trial. O viață duhovnicească trial. O încerc și, dacă nu îmi place, renunț. Asta e! Mersul la biserică este și el trial. Merg în câteva, văd dacă îmi place, și mă opresc acolo unde îmi place. Dacă nu îmi place mă închin pe internet sau mă mut la „filistenii” de are căror fapte am pretins că mi-e scârbă.

Mă dor deștele. Aveam mai multe de spus. Să spun despre unul, să strig la altul. Dar mi-e rușine… Mi-e rușine că vorbele mele ar fi mai dure decât ale lui Pavel, deși eu sunt atât de departe față de el în ceea ce privește viața de credință. Și mi-e rușine de proprii ani în care am bătut piețele… gustând, fără intenția sinceră de a cumpăra sau veșnic oscilând între roșcovele porcilor și casa Tatălui.

Dumnezeu să ne ajute să fim în clocot pentru El! Și să înțelegem că unele se pot gusta, altele nu. Astea din urmă se iau pentru tot restul vieții, fără posibilitatea de retur. Nexistă pocăință trial, ci doar una cu update-uri… zilnice!


Mă scoate din sărite… Cum să fac să nu mai urlu la copilul meu?

4 iunie 2019

O problemă cu care toți părinții se confruntă, într-o mai mică sau mai mare măsură.

BABACII

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase din trecutul meu, coșmaruri pe care încă le port după mine, se leagă de discuțiile aprinse, de țipetele, de urletele, de amenințările și de manifestările emoționale necontrolate ale adulților din jur. Părinții, profesorii, vecinii, bătrânele pe care le deranjam jucându-ne cu mingia în fața blocului, chiar și popa din satul bunicii, cu toții aveau în comun această manifestare ieșită din comun față de noi, copiii, dar și unii față de ceilalți.

Am observat că, deși am urât din tot sufletul aceste comportamente, suntem predispuși la a le repeta noi înșine, poate mai puțin acolo unde suntem pe picior de egalitate (în cuplu) și mai mult față de cei mai vulnerabili, care ne sunt sau ne par inegali fizic, emoțional, educațional, etc. – față de cei mici din casa noastră. Nu este deloc ușor să te rupi de acest obicei, să îți păstrezi calmul…

Vezi articolul original 1.884 de cuvinte mai mult


Plastilina din biserică

27 mai 2019

La biserică, în timp ce pastorul predică de zor despre rugăciune, noi încercăm să ne ținem atent pruncul adolescent. Nu ne prea iese. Copilul adoptat are, adesea, o capacitate de concentrare ceva mai mică decât a celorlalți…

La un moment dat, pruncul se apleacă și culege ceva de pe jos: o bucată de plastilină, rămasă probabil de la copiii mai mici, care se joacă, vocal, în jur. Spre indignarea noastră sfânțoacă, începe să se joace cu ea. O întinde, o modelează, este total absorbit de noua activitate. Adio mesaj despre rugăciune!

Mă uit la el lung și cu subînțeles. Știe ce mă deranjează, pentru că mă cunoaște: uneori fac greșeala să îmi pese, exagerat de mult, de ceea ce vor gândi cei din jur despre el, despre noi. Încurcat, se apleacă spre mine și îmi șoptește la ureche, mormăit, ca pe o scuză:

– „Când eram mic, niciodată nu am avut plastilină…”

Gândul îmi zboară, mintea începe să îmi rumege: cât de trist poate să fie să tânjești, toată copilăria, după o bucată de plastilină și să crești, totuși, fără a o avea! Toți copiii din jur o au. Tu nu…

Pruncul nostru face și alte lucruri care ne rușinează, în public. Uneori, spre exemplu, mai ales la supermarket, îl apucă brusc dorința „îmbrățișării de familie”. Ne ia în brațe, ne rupe oasele, ca unul care încă nu își conștientizează noile puteri – cele conforme adolescenței. Noi ne rușinăm și tragem să întrerupem cât mai degrabă momentul stânjenitor. Însă, la fel ca și cu plastilina, gândul ne zboară, mintea începe să ne rumege: cât de trist poate să fie să tânjești, toată copilăria, după o îmbrățișare de familie și să crești, totuși, fără a o avea! Toți copiii din jur o au. Tu nu.

Iubiți-vă copiii! Aveți răbdare cu ei. Poate că nu vor arăta prea bine făcând astăzi lucruri care nu se mai cad a se face, lucruri neconforme cu vârsta. Adesea, vindecarea necesită întoarcerea în trecut, reluarea lor. E crucial să îi acceptăm așa cum sunt, să îi înțelegem, să îi sprijinim necondiționat și… să ne pese mai puțin de critica celor din jur.

Pruncul nostru a încheiat trist, după minute bune de joacă cu plastilina și după ce a realizat că toți din jur se uită la el:

– „Eu nu am avut plastilină când eram mic. Uneori cred că nu am avut nici copilărie…”


Eu nu sunt infatuat!

22 martie 2019

Mare tărăboi și mare supărare zilele acestea, după ce, la o dezbatere publică, Președintele Klaus Iohannis a făcut un comentariu nepotrivit, spunând, despre cei care au promovat Referendumul, că sunt niște infatuați cărora românii le-au dat cu flit. Și de aici a pornit o întreagă revoltă pe rețelele de socializare. Sute de cunoscuți și-au afișat, în ton cu trend-ul existent, #șîeu #suntinfatuat la profil, și au început să strige, indignați, că sunt insultați de aceste cuvinte. Găsesc cu cale să clarific poziția subsemnatului.

„Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu”, se spune înainte de fraza despre care vorbim și nu este corect că se elimină acest pasaj important din discursul domniei sale, astfel că se ia doar partea care transformă totul într-o monstruoasă răfuială cu alegătorii creștini. Din nefericire, ce spune Președintele are și un sâmbure de adevăr – cu toate că domnia sa face păcatul de ne pune pe toți în aceeași oală. Este drept, unii chiar au procedat astfel – nu puțini. Foarte mulți dintre cei care au promovat referendumul au uitat că este un vot pentru ceva și nu unul împotriva cuiva. Așa s-a ajuns la manifestări regretabile și care nu au nimic în comun cu spiritul principiilor și valorilor promovate.

Eu nu sunt infatuat! Iar asta nu mă pune în tabăra celor care nu au ca valoare căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu. Dar asta mă exclude din tabăra celor care, creștini fiind, au militat pentru valorile lor folosindu-se de aceleași metode ca ”ceilalți”, de manipulare, de atac la persoană, de insulte și vulgarități, etc. Eu sunt creștin. Nu sunt cel mai bun dintre toți. Ba mai mult, trebuie să știți că am multe lacune. Mai am mult de avansat pe cale și nu mi-e rușine. Fiecare cu nivelul lui de maturitate spirituală. Însă un lucru mă caracterizează: pot să urăsc păcatul și să iubesc oamenii, în același timp și în ciuda faptului că sunt diferiți sau că fac lucruri cu care nu sunt de acord. Și mai știu că, pentru a ajunge la inima celor pe care vrem să îi câștigăm, o putem face doar construind ziduri și nu poduri.

Știu, am mai spus asta. Și o voi mai face. Noi suntem chemați să fim sare și lumină, să aducem echilibru în societate, nu să ne plasăm, mereu, pe o poziție războinică. Să fim oamenii păcii, nu promotorii dezbinării.

Încerc eu oare să îl apăr pe Iohannis? Nu! Iohannis este băiat mare, se poate apăra și singur. A greșit în cele afirmate? Desigur, big time, după părerea mea și a multora. Sunt sigur că și domnia sa a înțeles asta și că, dacă ar putea, ar șterge cu buretele cele spuse. Dar e nevoie să înțelegem tot ce a vrut să spună, să clarificăm contextul și să nu demonizăm un om folosindu-ne de o singură frază, chiar și una care sună atât de urât…

PS: dacă vă întrebați de ce mă pronunț tocmai acum, când se (mai) liniștesc apele… well, vă spun și că eu nu sunt nici la modă. Nu mă dau cu valul. Am învățat, greșind, că e mai bine să gândești înainte să deschizi gura.


Păcatul sau hula împotriva Duhului Sfânt? Cum adică? Ce e ăla?

17 martie 2018

Să nu mă acuzați că nu am ce face… Știu că s-a mai vorbit despre asta. Și știu și că se va mai vorbi. Dar, na, mă simt dator, după ce am dat de două ori într-o zi de întrebare, să o mai fac o dată, așa, simplu și la obiect, cum îi place, de cele mai multe ori, Martzianului…

Ați întâlnit, vreodată, creștini care se întreabă:Care este, neică, păcatul împotriva Duhului Sfânt?” Motivația, de cele mai multe ori, nu este simpla curiozitate intelectuală, ci teama că ceva din ceea ce ar putea face… nu va fi iertat de Dumnezeu. Unii consideră, eronat, că acest păcat înseamnă respingerea Legii, a Decalogului. Desigur, una dintre porunci – cea cu privire la ziua de odihă, determină, de regulă, această argumentație – nu toată Legea, cum ați putea crede. Dar aceasta este o altă discuție deja… Credința că hula împotriva Duhului Sfânt s-ar referi la încălcarea Legii este argumentată cu textul din Faptele Apostolilor 51-56. Citind textul înțelegem, oarecum, de unde au tras distinșii comentatori concluzia aceasta. Din păcate, din nou, se face greșeala scoaterii din context și aceea de a nu alege pasajele care vorbesc, direct, despre subiect. Și astfel, ceea ce ar fi putut să fie ”la mintea cocoșului” se transformă într-o mare eroare…

Pentru a lectura un astfel de pasaj, în care Hristos vorbeste despre hula împotriva Duhului Sfânt și care să ne lumineze, deschideți-vă Bibliile la Evanghelia dupa Matei, la capitolul 12. Acolo citim cum, plin de Duhul Sfant, Domnul Isus Hristos a făcut o serie de minuni: mai întâi a vindecat un om cu mâna uscată (Matei 12:9-14), apoi i-a vindecat pe toți bolnavii care au venit la El (Matei 12:15) și, în final, a vindecat un îndrăcit orb și mut. Ați putea crede că, după o astfel de manifestare de forță, nimeni nu a mai avut curajul de a-i contesta apartenența la divinitate. Și totuși…

Oamenii simpli au fost uimiți, iar în inima lor a început să înflorească, asemeni unui trandafir, credința. Citez: „Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” (Matei 12:23)

Fariseii, însă, NU au crezut: „Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (Matei 12:24) Ei au hulit, atribuind lucrarea lui Dumnezeu… Diavolului și respingându-L, în consecință, pe Mântuitorul.

Citește mai departe…


#Rezist, dar după un îndemn de sus!

4 decembrie 2017

În ultima vreme este foarte cool să te etichetezi cu hashtag-ul #rezist. Nu am de gând să combat importanța asumării responsabilității și nici să mă pun contra unui spirit civic. Invit cârcotașii să… citească și să înțeleagă, înainte de a mă părui online. Eu cred că suntem datori să promovăm binele și să combatem răul. Observați, nu am zis că suntem datori „să îi promovăm pe cei buni și să îi atacăm pe cei răi„. Noi, ca și creștini, nu ar trebui să lovim în alți oameni, fie ei și făptuitori de rele mari. Avem datoria să îl iubim pe păcătos, ca niște veritabili „christianos” ce suntem.

În urmă cu ceva vreme scriam câteva gânduri, care mi-au adus și mulți dușmani. Ele pot produce indigestii și iritații celor prea înfierbântați și, implicit, subiectivi, pentru că promovează un mod de luptă care, deși necesită chiar mai mult curaj, mai mult efort și mai multă disciplină decât ieșitul în stradă, este repede etichetat ca lașitate, ca scuză ieftină, ca o dovadă de comoditate sau, simplu, ca „pesedism”. Anii au trecut, dar eu nu mi-am schimbat nici o fărâmă dorința de a vedea mai mulți creștini implicați în lupta aceasta, lupta dusă pe genunchi.

Dragul meu, draga mea, prieteni și creștini sincer interesați de binele cetății, câți mai „rezistați” în bătălia aceasta plictisitoare și de uzură, dar crucială și necesară, câți vă mai rugați pentru cei care astăzi ne conduc țara? Nu mă întristează faptul că biserica și oamenii ei protestează, dar mă doare să văd că armele sunt, adesea, aceleași cu ale celorlalți, cei de care se presupune că ar trebui să ne deosebim în multe dintre aspectele cheie. Îmi este greu să cred că poți insulta, umili, denigra, amenința, etc. pe unul pe care îl iubești. M-am luat cu mâinile de cap ascultând scandările unora dintre voi. M-am îngrețoșat citindu-vă pancardele. M-am cutremurat văzându-vă ferocitatea. Nimic nu mai rămâne, nici pace și nici cale de reconciliere sau punte pentru Evanghelie, după ce facem astfel de lucruri…

Eu cred din toată inima că nici un creștin nu are căderea și dreptul moral de a ieși în stradă până nu a luat cât se poate de în serios îndemnul Scripturii:

Înainte de toate, te îndemn să faci cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt în poziţii înalte, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoaşterea adevărului.” (1 Timotei 2:1-4, NTR)

Și nu uitați că vremurile din urmă nu ne promit schimbări atât de vrednice încât să merite să ne sacrificăm familiile, slujirea sau relațiile cu cei din jur! Te rog să #reziști. Dar fă-o în lupta lupta cea bună, folosind armele luminii…


La noapte dormim mai mult cu o oră!

28 octombrie 2017

Se spune că, la Școala Duminicală, un învățător a întrebat-o pe una dintre micuțele mai gălăgioase:

– Ei, de ce crezi tu că trebuie să facem liniște în biserică?

Micuța s-a uitat în ochii învățătorului și i-a răspuns candid:

– Pentru că unii oameni dorm și nu am vrea să îi trezim!

Dacă sunteți dintre aceia care, istoviți după o săptămână grea, aveți tendința de a (mai) ațipi în biserică, astăzi vă dau o veste bună:

La noapte veți dormi mai mult cu o oră și… de data aceasta o puteți face acasă!

Diseară vom face trecerea la ora de iarnă! Astfel, ora 4 va deveni ora 3. Dacă aveți telefoane inteligente, nu trebuie să faceți nimic, ora se va schimba singură. Dacă nu, faceți-vă ajustările necesare pe ceasul deșteptător. Nu de alta, dar, decât să dormiți singuri, la biserică sau la job, mai bine să o faceți în patul vostru călduț de acasă.

Vă pupă Martzianu!


Isus vs Horus sau… nu vă mai lăsați prostiți de poze și ”dovezi” contrafăcute…

16 octombrie 2017

Puteți să vă supărați pe Martzianu, dar, pentru a vorbi despre bancuri de prost gust, eu aș începe tot cu… un banc, tot de prost gust. 🙂

Se spune că un om și-a cumpărat un robot – detector de minciuni – care le trăgea palme celor care mint. Fiul său, de 12 ani, vine de la școală cu 2 ore mai târziu decât ar fi fost normal. Omul scoate robotul și începe conversația cu fiul său.

– ”Unde ai fost, mă, până la ora asta?” îl întreabă el.

– ”La bibliotecă, tată, am pregătit un referat.”

Robotul se ridică și îi trosnește o palmă de îi fluieră urechile în cap. Tatăl explică, mulțumit și calm:

– „Copile, acest robot este și detector de minciuni! Trage palme doar atunci când cineva minte. Așa că ai face mai bine să-mi spui adevărul!”

Copilul, printre sughițuri, reia explicația:

– ”Ok, ok, am fost la un prieten si ne-am uitat la un film: Cele 10 porunci.”

Paf! robotul ii mai trage o palmă…

– ”Aoleo ! Bineee ! De fapt, era un film interzis…”

Tatăl simte că a venit momentul moralei și începe:

– ”Să-ți fie rușine, mă copile! Eu când eram de vârsta ta, nu-mi mințeam niciodată părinții!”

Paf! Robotul îi trage una și tatălui…

În acest moment, mama năvălește în cameră, ridică un deget spre soțul încă năucit și îi strigă nervoasă:

– ”Aha! Se vede că-i fiu-tău…”

Paf! Robotul îi trosnește și mamei o palmă…

Uneori tare mi-aș dori un astfel de robot, pentru face mai ușoară identificarea mincinoșilor, a celor care, cu bună știință, îi aburesc și îi dezinformează pe creștinii naivi… Măcar pentru sentimentul că s-ar face, într-o oarecare măsură, dreptate.

Un astfel de ”creștin” naiv mă abordează și îmi spune:

”Auzi mă? Eu nu mai cred în Isus. Știai că povestea Lui este copiată după cea a lui Horus?”

Îmi dă și o poză, ca dovadă, cu ”asemănările” dintre cele două povești. Iaca poza:

Știți ce mi se pare trist? Mi se pare trist că, oameni inteligenți și cu mintea acasă, ne lăsăm adesea prostiți, luând pe nemestecate informații de prost gust de pe net sau de la păcălici iresponsabili, dând dovadă de lipsa aplecării către informare și de o naivitate crasă. Mi se mai pare și mai puțin digerabil faptul că cei mai mulți nu se gândesc nici măcar o clipă să verifice, distribuind ca fiind bune informații inventate și contribuind la educația pe” goagăl”…

Cum să-i răspunzi unui astfel de om? În nici un caz cu ”să mori tu?…”, deși poate ar merita și mie îmi este tare greu să mă cenzurez, uneori. Ca de obicei, mi-am suflecat mânecile și le-am luat pe rând, demonstrând punct cu punct că totul e o făcătură ordinară. Apoi îi spun omului:

”Este vreuna dintre afirmații falsă? Da. Știi câte? Toate…”

Hai să vedem:

  1. A V-a dinastie egipteană NU datează din urmă cu 5000 de ani. Iar despre Mesia se vorbește în scrierile Bibliei cu mult timp înainte. Minciună? Minciună.
  2. Isis NU a fost virgină la naștere. Ea a petrecut o noapte cu Osiris, înainte ca acesta să moară. Mai mult, ea s-a auto-fecundat. Minciună? Minciună.
  3. Unde, oare, s-a găsit data nașterii lui Horus ca fiind pe 25 decembrie? Nicăieri! Pe de altă parte, faptul că se sărbătorește nașterea lui Isus pe 25 decembrie a avut, inițial, scop evanghelistic; nu s-a pretins a fi data reală a nașterii Lui. Minciună? Minciună!
  4. Biblia NU spune nimic de Steaua Nordului, care i-ar fi condus pe magi. Și nu există nici o înregistrare cu privire la cei „trei” conduși de Steaua Estului la Horus. Minciună? Minciună!
  5. Biblia ne relatează povestea cu fuga în Egipt, în dreptul familiei lui Isus. Dar, oameni buni, Horus nu a fost nevoit să fugă acolo. El LOCUIA acolo. Acolo s-a născut! Iar Tifon nu a vrut niciodată să îl omoare pe Horus, ci unchiul său, Set. Minciună? Minciună!
  6. Nu există nici o însemnare despre Horus învățând în Templu atunci când era copil. Minciună? Minciună!
  7. Nu există nici o însemnare despre un „botez” al lui Horus, săvârșit de către Anup. De altfel (băi deștepților) ăsta este un personaj inventat de către Gerald Massey! 🙂 Iar vârsta… o gogomănie fără seamăn. Almanahe, băeți, almanahe. Da, minciună!
  8. Unde ați găsit voi (autori de poze tâmpite) cei „12 ucenici” ai lui Horus? Stupid nu? Ia încercați să îi numiți, unul câte unul! Minciună? O, da!
  9. Cine a găsit vreodată înregistrate ”marile minuni” ale lui Horus? Există o sursă care să le certifice? Nu? Minciună…
  10. Încercarea de a transforma numele egiptean al lui Osiris, folosind o rădăcină ebraică, e absolut hilară. Sursele egiptene nu vorbesc despre Horus, ci despre Isis, ca ar fi readus la viață trupul lui Osiris (cu ajutorul zeului Ra). Altă minciună…
  11. Isus a fost transfigurat la față pe munte. Dar Horus a fost DESFIGURAT. Set l-a prins, l-a imobilizat, i-a scos ochii. Seamănă cele două transformări? Nicidecum! Minciunică!
  12. Nu există NICI O REFERINȚĂ la Horus ca fiind „Calea, adevărul și viața”. Ați găsit voi, că eu nu… Minciună? Minciună.
  13. Dacă înregistrările cu privire la moartea și învierea lui Isus există, din abundență chiar, despre crucificarea, înmormântarea și învierea lui Horus NU AVEM NICI UNA. Minciună?

Minciună, minciună, de 13 ori… minciună! Hai,vă pupă Martzianu, dar nu vă mai lăsați, bre, prostiți!


Oare cum arată… Dumnezeu?

12 octombrie 2017

În urmă cu ceva vreme am dat peste o întrebare, poate doar pe jumătate pusă ”la mișto” de un puștan, ”ateu militant”. Sunt sigur că cei mai mulți dintre noi s-au confruntat cu ea, măcar o dată în viață. Iaca și întrebarea (citez):

”Cum arată Dumnezeu, dacă ziceți că există? E invizibil sau incolor?”

Ce ați răspunde în acest caz? Este drept că, unele biserici îl portretizează pe Dumnezeu Tatăl sub forma unui bătrân cu barbă mare, albă, cu părul lung. Pare mai degrabă un pensionar blajin, nevolnic decât Dumnezeul care despărțea apele Mării Roșii sau care ține totul în mâna Lui. Nu, nu găsim în Biblie că Dumnezeu ar arăta așa, iar cei care o fac scot din context pasaje cum ar fi cel din Daniel capitolul 7…

Atunci cum ”arată” Dumnezeu?

Atunci când punem o astfel de întrebare facem o gravă eroare de categorie. Cum așa? Să vedem… Pe de o parte avem o lume naturală, fizică – și un simț corespondent (în acest caz, văzul). Pe de altă parte avem realitatea transcendentală, cea care depășește granițele naturalului și nu se aplică legilor sale… Și unii dintre noi au decis să le pună împreună, alăturând caracteristici specifice primei categorii la a doua categorie! E oarecum ca și când am întreba… ”cum miroase culoarea roz”?

În Exod 33:20, Dumnezeu Însuși îi spune lui Moise:

Citește mai departe…


Dorel a ajuns în Sălaj, ”mânca-ți-aș”!

3 octombrie 2017

Pe soseaua Sălaj, fără nici un fel de jenă, iese dintr-o curte un ditamai camionul, plin cu toate cele, gata să ne facă praf – pe mine cu Suzi și autobuzul care venea din sens opus. Șoferul vinovat se sperie, se scarpină în cap, răcnind ”văleu”, ca în filmele cu proști, gâfâind și trăgând de volan ca de o piatră de moară. Eu îmi pun moaca de director, aia pe care nu am mai folosit-o de multișor, și mă pregătesc să îi strig câteva, ca să mă țină minte… Nu am vreme, însă, că nefericitul scoate capul pe geam și îmi strigă, cu mâna ridicată ca pentru Cuba:

” – Scuze, moșule, iartă-mă, mânca-ți-aș!”

Apuc să văd și numele firmei la care lucrează: „DOREL TRANS”. Eee, asta schimbă datele problemei!

”Ești scuzat, mânca-ți-aș! Nu aș vrea să mă pun rău cu… Dorel.”


Fotbalul fără minge sau evanghelizarea fără pocăință…

30 septembrie 2017

Atunci când un grup de băieți, ieșiți afară să joace fotbal, au ajuns la teren, au descoperit că niciunul nu a adus o… minge. ”Lăsați mingea”, a zis unul dintre ei, nerăbdător. ”Haideți să începem jocul! Atunci când Biserica încearcă să evanghelizeze înainte de a se pocăi e ca și când am juca fotbalul fără minge. Biserica poate face multe lucruri după ce s-a pocăit, dar nimic înainte de a se pocăi… (parafrazare după Vance Havner).

Suntem, adesea, martorii unor tentative pompieristice de ” echipare” a mai noilor veniți în biserică – fie că sunt adulți, tineri sau adolescenți – cu tehnici și informații menite să îi ajute să-și împărtășească ”credința” cu prietenii și colegii lor. Nimic mai lăudabil! Este neapărată nevoie ca omul lui Dumnezeu să cerceteze, să fie echipat, să fie pregătit să ”răspundă oricui îi cere socoteală de nădejdea care este în el” (1 Petru 3:15) Mai mult, Scriptura ne cere să propovăduim Evanghelia și să facem ucenici.

Atunci, mă veți întreba, care este, Martziene, problema ta?

Eu nu am o problemă. ”Noi”, creștinii, avem o problemă, atunci când încercăm să facem asta cu oameni care nu au avut parte de experiența regeneratoare a nașterii din nou. Și ei, cei care sunt puși într-o situație atât de ingrată, au o problemă cel puțin la fel de mare. Uităm că ei înșiși au nevoie să fie slujiți. Trimitem un orb să conducă un alt orb! Uităm că ei au nevoie de viață. Trimitem un mort să le vorbească altor morți despre viață!
Citește mai departe…


Un român în țigănie – sau cum să îți (re)cunoști frații pierduți

23 septembrie 2017

Uneori mă mai întâlnesc, prin cartier, cu vorbitori de limbi străine. Nu, nu sunt maghiari; nici nu prea auzi ungurește la București… Ăștia de care vă povestesc sunt peste tot și mă uimesc prin modul în care, în ciuda tuturor vitregiilor de peste veacuri, și-au păstrat limbă, obiceiuri, chiar portul pe alocuri.

Unii dintre ei sunt bogați. Îi știm, îi vedem printre noi. ”E ăia care are” mașini, ghiuluri, lanțuri, euro și dușmani mulți, care ”moare” de ciudă că nu ”are valoarea lor”. Cu ei mă văd mai rar și nu pentru că i-aș ocoli. Eu mă întâlnesc mai mult cu oamenii simpli, cu cei din păturile de jos…

Mă fascinează graiul lor dulce și aspru în același timp, deși, de cele mai multe ori, vorbesc țigănește (ptiu, mânca-ți-aș, că mi-a scăpat!) doar ca să nu înțelegem noi ce spun. Nu păstrez resentimente, nici nu mă roade că se feresc de noi. Au și de cine… Nu m-am supărat nici atunci când fetele din Tileagd au strigat după mine, în cor, cu ani de zile în urmă, când am început să îi descopăr așa cum sunt:

”Gadjo, baro, dilo” (Român mare și prost)

Le-am răspuns, pentru a fi relevant cultural, pe înțelesul lor, în glumă și fără patimă:

Citește mai departe…


”Da’ de ce minți, mamă?” – sau speranță pentru viitor în Ferentari…

16 septembrie 2017

Mai avem speranță pentru cartierul Ferentari! Și ea vine de unde te-ai fi așteptat mai puțin…

Zilele trecute am încheiat campania Vreau și eu ghiozdanul meu. 100 de elevi au primit de la noi câte un ghiozdănel echipat cu cele necesare începutului de an, pentru a ridica povara financiară de pe umerii familiei, pentru a preveni abandonul celor ce nu își permit să cumpere, pentru că școala este crucială pentru viitorul fiecăruia.

La un moment dat, una dintre mămicile al cărei odor primise deja ghiozdănelul, după ce aruncă o privire și scanează ghiozdănelele rămase în portbagajul mașinuței HRC, decide că unul dintre ele îl are mai mult pe ”vino-ncoa” și își încearcă nororocul, pentru a-l schimba cu cel primit:

” – Domnu’ Maic, nu am putea schimba ghiozdănelul lu’ ăla micu? Că zice că ăla nu îi place, că e de fete, că alții au primit mai bun… Plânge copilul de când ați venit!”

Îi explic doamnei, cu tot dragul și cu tot calmul, că fiecare copil își are numele scris pe ghiozdan. Cineva a cumpărat SPECIAL pentru el și nu ar fi corect să înlocuiesc ruccsacul și să îl dau altuia. Dar doamna insistă, insistă, insistă, până la limita răbdării. Într-un final se trage într-o parte, într-un grup care comenta, admirativ, evenimentul.

Înainte să plecăm, pentru a merge într-o altă zonă, unde alți elevi își așteptau ghiozdănelele, mămica insistentă mai face o ultimă încercare:

”- Haideți, domnu’ Maic, ce naiba? Chiar nu se poate face nimic? S-a umflat copilul de plâns, e păcat de la Dumnezeu!…”

Aproape imediat, se aude și vocea cristalină, dar veselă, a copilului, din spatele grupului de comentatori:

” – Da’ ce ce minți, mamă?”…

Mai avem speranță pentru această generație! Chiar dacă ea vine de unde te-ai fi așteptat mai puțin…

–––––––––––––––-

Mai multe informații despre Asociația Hope Rescue Centre găsiți pe site-ul www.hrc.org.ro sau pe Pagina de Facebook a Asociației.


Mama care L-a văzut pe Dumnezeu…

11 septembrie 2017

Puțini știu că, în capitala României, o mămică a ieșit astăzi de dimineață în fața blocului în care locuiește ca să… plângă. Departe de ochii celor mici, cu capul în mâini, și-a dat drumul sentimentelor de adâncă amărăciune. Cei din jur, impresionați de tristețea ei, au întrebat-o de ce plânge. Mama le-a spus că, pentru prima oară, anul acesta nu își mai permite să cumpere ghiozdănele și rechizite pentru cei doi copii ai ei. Cineva din mulțime, unul dintre sutele de oameni la ușa cărora am bătut pentru a le face bine, i-a spus:

”Te rog, nu mai plânge. Uite, sună la numărul acesta de telefon. Doamna Dana (soția mea) ne ajută pe noi, o să te ajute și pe tine!”.

Telefonul doamnei Dana a sunat. Așa am cunoscut-o pe mămica tristă care ne-a rugat să nu îi întoarcem spatele, pentru că suntem singura speranță cu o zi înainte de școală. Credința ei ne-a impresionat. Așa că am facut tot posibilul, astfel că două ghiozdănele, pline de rechizite și speranță, și-au găsit stăpân. În timp ce se depărta de mașină, am putut auzi, în treacăt, cum mama le spunea celor mici, cu lacrimi de bucurie în ochi:

”Astăzi L-am văzut pe Dumnezeu”.

Dumnezeu să vă binecuvinteze, oameni dragi! Și succes la școală, copii!

Pentru mai multe imagini din campania ”Vreau și eu ghiozdanul meu 2017”, derulată de Asociația Hope Rescue Centre, vă rog să dați click AICI.


Cum a murit Iuda Iscarioteanul? Ne prezintă Biblia două istorii diferite, contradictorii?

24 iulie 2017

În urmă cu ceva vreme, am fost întrebat cum a murit, de fapt, Iuda, cel care l-a trădat pe Mântuitorul. Unii cititori ai Bibliei consideră că avem două relatări diferite, contradictorii, cu privire la acest eveniment. Necunoașterea răspunsului dă apă la moară cârcotașilor, celor care nu au altă bucurie mai mare decât să sădească semințe de îndoială în inima celor credincioși. Haideți să vedem ce spun cele două texte incriminate!

Primul text se găsește în Evanghelia după Matei, unde găsim scris:

”Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.” (Matei 27:5)

Al doilea este scris în Faptele Apostolilor:

”Omul acesta (Iuda) a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” (Faptele Apostolilor 1:18)

De acord, la o primă vedere, povestea pare diferită. În realitate lucrurile nu stau nici pe departe așa. Citește mai departe…


Sezonul unui Prunc uitat…

6 decembrie 2016

quotescover-png-12

Cineva mi-a scris, indignat, că Isus Hristos nu a fost un copil uitat… Asta ca replică la un exemplu al martzianului despre un copil sărman care, cu o naștere înregistrată tardiv, nu avea nici o dată cunoscută, iar cei dragi au ales una pentru el. Și i-au făcut un party. Și i-au adus cadouri. Și l-au făcut să se simtă ca un rege… Bucuria faptului că este iubit și sarbatorit cu atâta entuziasm a depășit cu mult tristețea cauzată de pierderea datei reale.

Isus Hristos a fost un copil uitat…  Nici un pământean din vremea Lui nu i-a notat data nașterii, prieteni. Ea rămas necunoscută până azi. Dar Dumnezeu a trimis și păstori și magi care să i se închine. Tatăl a organizat prima sărbătoare pentru El!

Nimic nu s-a schimbat peste ani. S-a stabilit, cum-necum, o zi în care să îi sărbătorim nașterea. Dar, ce să vezi, copilul Hristos este din nou pe cale să fie uitat! Unii se grăbesc a-l înlocui pe Christ cu un X. Alții îl confundă cu un moș gras, îmbrăcat în roșu. Să nu fim răi cu el, că doar e o legendă pentru pruncii noștri, dar moșul cel bun nu ar putea niciodată să aibă atâta dragoste dacă ea nu ar veni… de sus, de la Pruncul uitat!

Tot mai puțini sunt aceia care au ales ca această zi a anului să fie o sărbătoare în cinstea lui Isus, pruncul uitat. Și în tot mai puține iesle sufletești se mai naște El.

Să nu uităm că orice rege a fost odată prunc! Unii au fost uitați, alții nu. Hristos este Regele care va domni pe vecie. Și nimeni, niciodată, nu va mai putea uita de El.

De acest Crăciun eu mă voi bucura de El, cu El și pentru El. Cum? Așa cum tot El m-a învățat: iubind 300 de prunci uitați de mulți, asemenea Lui – dar păstrând proporțiile. Și le voi spune tuturor despre Pruncul uitat, pe cale de a fi cunoscut de orice făptură…


O campanie din suflet pentru suflet…

16 noiembrie 2016

150ef309-f1a3-461a-b6e4-60f9394ddc12


Scrisoare către tatăl natural al copilului meu

19 iulie 2016

Ni s-a cerut, ca parte a procesului de obținere a atestatului ce ne conferă dreptul de a adopta, să scriem (printre altele) câte o scrisoare pentru tatăl, respectiv mama naturală a copilului pe care urmează să îl adoptăm. Împărtășesc cu voi scrisoarea mea, subiectivă și needitată, cu speranța că veți realiza ce se ascunde în inima unui copil abandonat, dar și faptul că noi suntem cei binecuvântați prin faptul că îi deshidem ușa și inima…

Dragă prietene,

Eu sunt tatăl celui care a fost fiul tău. Îți scriu, cu mâinile proprii, cuvintele izvorâte direct din inima celui ce este astăzi pe cale să devină copilul meu.

Îți scriu fără să mă aștept să citești.

Îți scriu fără să mă aștept să răspunzi.

Îți scriu și atât… 

În ciuda sentimentelor inițiale, nu te voi judeca. Probabil că ai avut motivele tale ca să pleci din viața lui. Probabil că ai avut propriile momente de slăbiciune. Probabil că astăzi ai proceda diferit. Probabil…

Ca și copilul meu, mă tem de răspunsurile tale. Ele ar putea durea mai mult decât singurătatea cu care s-a luptat încă din ziua în care a înțeles că termenul tată nu înseamnă nimic pentru unii copii. Și ar putea să ne sfâșie mai mult decât sentimentul de neputință ce ne încearcă uneori, observându-i suferința.

Atunci când l-am cunoscut, primul lucru pe care mi l-a spus este că nu are părinți, că este copil fără tată. Și că cea mai mare dorință a lui este să aibă o familie. Iar a doua era ca, la ani de zile distanță, să devină astronaut.

Uneori, copilul fără tată a vorbit cu tata în vis. Alteori, izolat și trist, a strigat către el. Și nu i-a răspuns nimeni! A crescut dorindu-și ca tata să fie în clasă la sfârșitul anului școlar. A suferit, uitându-se cu jind la copiii purtați pe umăr de tații lor. A  visat, dorindu-și să fie altcineva – fiul tău sau fiul cuiva, fiul oricui!

Mult timp, copilul fără tată a tânjit să înțeleagă ce i s-a întâmplat. Deși nu o mai spune la fel de des, va duce cu el dorința asta pentru tot restul vieții, ca pe o cicatrice care nu te lasă să uiți…

La școală, fiul meu a fost mereu numit orfan sau căminist. Tata nu a fost acolo ca să îl apere, să îi ofere protecție și siguranță. Cuțitul doare mai puțin, uneori, decât o inimă străpunsă de astfel de cuvinte…

”DE CE?” – este întrebarea care îi va bântui mereu copilăria, deși dragostea noastră va limita rănile cauzate de ea.

Ani de zile copilul fără tată, copilul tău, s-a rugat să vii să îl iei acasă, cu mama de mână, cu un zâmbet pe față, cu brațele larg deschise să îl primească. Într-o zi, resemnat, a acceptat că lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată. De atunci a început să se roage pentru un tată nou și pentru o nouă mămică. Iar Dumnezeu, tatăl orfanilor, i-a răspuns cu drag la această rugăciune. Dumnezeu ne-a trimis pe noi! Și ne-a învățat că dragostea nu este o corvoadă, ci o binecuvântare.

Probabil că nu ne vom întâlni niciodată, deși vom fi mereu legați de miracolul care îmi umple viața. Îți pot promite un lucru: voi rămâne întotdeauna aici pentru el. Voi fi ceea ce tu nu ai fost niciodată. Îl voi ajuta să accepte și să facă pași spre vindecare, deși cicatricile nu vor trece niciodată, nu îl vor lăsa să uite. Voi fi tată pentru copilul tău, oferindu-i cel mai de preț dar: dragostea necondiționată. 

Mi-aș dori să pot spune: sper că-ți este bine. Însă undeva, în inima mea, mi-ar plăcea să știu că nu este așa! Nu, nu din dorința de răzbunare, ci pentru că asta ar însemna că ai avut motive întemeiate pentru a-i întoarce spatele acestei făpturi minunate care a fost fiul tău și care de astăzi va fi fiul meu.

Ar însemna că nu ai făcut-o cu sânge rece.

Ar însemna că încă mai plângi și te rogi pentru el…

Îmi permit un ultim sfat: nu mai face asta, niciodată! În spatele unui certificat de naștere cu liniuță în dreptul numelui tău este un copil singur și trist, copilul fără tată. Și multă, multă durere…

Cu respect,

 Tatăl celui care ar fi putut fi copilul tău


Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE

2 aprilie 2016

 

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Ai pierdut vreodată ceva sau pe cineva drag? Ai simțit vreodată că fără el sau fără ea nu se poate? Noi știm sute de astfel de oameni care au pierdut un lucru esențial: speranța. Fără ea viața pare a nu avea perspectivă și, nu o dată, se oprește subit ca răspuns la singurătate și la […]

via Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE


I see your true colors

26 octombrie 2015

Nu doar că în gura copiilor pare că sună mai bine, dar coverul de mai jos emoționează prin povestea care acompaniază cuvintele. Un big like de la Martian!

VIDEO: MattyBRaps ft Olivia Kay, a cover for „True Colors, Cyndi Lauper


Oare este Dumnezeu de acord cu violul în Biblie?

22 octombrie 2015

An Open Bible.

Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu

Uneori m-am întrebat ce îl poate determina pe un om sănătos la cap să se dedice, până la epuizare, unei cauze despre care susține că nici măcar nu îi pasă. În ultimii ani am descoperit o categorie specială de oameni, care se autointitulează ”atei”, fără a ști exact ce este și ce implică această insignă. Oamenii ăștia își petrec mii de ore pe bloguri, pe forumuri, pe rețelele de de socializare doar din dorința de a combate (cu o ură greu de înțeles) un Dumnezeu în care nici nu cred. Fac asta apelând la poze, filmulețe, informații, bloguri, ironie, dar uneori ajung la manifestări ce țin de cyberbullying! Cunoscâdu-i, vei avea surpriza să vezi că au impresia că se pricep la toate. De la fizică, chimie, biologie și până la religie, oamenii aceștia au câte un PHD în fiecare domeniu.

Nu de mult am fost apostrofat de un astfel de nene, nervos nevoie mare, care mi-a atras atenția că Dumnezeu promovează în Biblie… violul!

WHAT??? 

Nu poate fi nici o idee mai tâmpită, pentru un om care a cunoscut fie și un pic din ceea ce poate face dragostea lui Dumnezeu în viața cuiva. Oameni buni, principiile Sale, corect înțelese și aplicate, mi-au transformat viața, într-un mod spectaculos. De la un dependent plin de ură și resentimente, needucat și fără perspectivă, ele m-au făcut să fiu ceea ce sunt astăzi! Nu, Dumnezeul pe care L-am descoperit atunci cand am ales să îmi pun sincer problema, nu promovează ura și manifestările acestea; El este DRAGOSTE, deși dragostea Sa nu îi anulează dreptatea și sfințenia. … Citește mai departe


Strategii de bun simţ pentru modelarea comportamentului copiilor

17 octombrie 2015

Cum vom influența comportamentul copiilor noștri? Articolul de față ne poate ajuta, oferind un punct de plecare.

BABACII

Bad-Behaviour

Într-una dintre zilele în care biserica noastră a organizat un club biblic de vacanţă, unul dintre copii a trebuit să recite versetul: “Te laud că sunt o făptură aşa de minunată“ (Psalm 139:14a). Aşa cum se întâmplă adesea la frumoasa vârstă a copilăriei, ceea ce a spus piciul a fost un… deliciu pentru toţi adulţii prezenţi:

“Te laud că sunt o FACTURĂ atât de minunată”.

Nu ştiu cât de mult sunt copiii noştri ancoraţi în realităţile economice ale adulţilor şi de ce ”factura” a ajuns un cuvânt mai cunoscut decât ”făptura”. Părinţii vor şti însă, cu certitudine, că un mare adevăr este exprimat prin această nevinovată greşeală. Primim, o singură dată, aceste mici ”facturi”, însă, de cele mai multe ori, plata lor se întinde pentru tot restul vieţii. Ele ne aduc multe bucurii, dar ne pot aduce şi multă durere.  Ceea ce copiii…

Vezi articolul original 1.444 de cuvinte mai mult


Conferința Națională EGM – Descoperă inima slujirii

16 octombrie 2015

Martzianu recomandă Conferința Națională a Fundației EGM, un eveniment de la care nici un învățător de școală duminicală nu ar trebui să lipsească.

Pentru mai multe detalii și înscriere vizitați site-ul organizației dând click AICI.
12109000_10205145088888495_3664283003545018362_n


„Detectivi pe planeta albastră – Club biblic de vacanţă, Bucureşti, 7-11 septembrie

24 august 2015

11218786_10153475363251955_4147741839329280025_n

Pentru mai multe informaţii:

https://www.facebook.com/events/131541307186360/


Au dreptate cei care spun că Apostolul Pavel a minţit?

19 august 2015

Bible-Study1 (1)

Sunt unii care, în încercarea de a decredibiliza textul biblic, folosesc versetul din Faptele Apostolilor 20:35 ca o ”dovadă” a faptului că apostolul Pavel a mințit. Explicația lor este aceea că, din moment ce nu găsim nicăieri în Biblie că Isus ar fi făcut o asemenea afirmație, cel care le citează se face vinovat de înșelăciune. Aceasta este doar una din desele încercări ale inamicilor credinței de a arunca umbre de îndoială în inimile celor care sunt la început călătoria lor prin Sfânta Scriptură.

Haideți să vedem ce spune textul cu pricina:

În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.”  (Faptele Apostolilor 20:35, NTR)

Ce le vom răspunde celor care ne vor întreba cu privire la acest pasaj? Au dreptate cei care cred că apostolul Pavel a mințit?

Este adevărat că Biblia nu înregistrează nicăieri aceste cuvinte ale Domnului Isus. De fapt aceasta este și singura instanță în care se citează din cuvintele spuse  de Mântuitorul în anii lucrării Lui de pe pământ și care sunt înregistrate în afara Evangheliilor. …Citește mai departe


Concertul “HÉRITAGE, imnurile credinței noastre”, Sebastian Demrey & Jimmy Lahaie

1 august 2015

11760232_10153451542616955_7489497237109022394_n-2

Vă invităm cu mare drag la un eveniment extrem de deosebit și total nou pentru noi: concertul francofon cu titlul “HÉRITAGE, imnurile credinței noastre”.

Duminică seara, 13 septembrie 2015, ora 18:00, la Crystal Palace Ballrooms (sala București), îi vom avea invitați pe canadienii Sebastian Demrey & Jimmy Lahaie, care, printre concertele lor în Europa, se opresc pentru prima oară și în România.

Cei doi sunt foarte cunoscuți și apreciați în lumea francofonă, și ne bucurăm pentru privilegiul pe care ni l-au acordat de a veni într-un concert cu Intrarea LIBERĂ la Bunavestire.

HÉRITAGE” (moștenire) este rezultatul unei viziuni comune a unui cântăreț și a unui muzician.

Scopul nostru cu acest proiect este să evidențiem comorile muzicii și versurilor care au întărit credința părinților noștri și a generațiilor de dinaintea lor. Știm că această muzică va rezona cu siguranță cu generația mai în vârstă, dar vrem să ajungem și la credincioșii mai tineri, pentru ca și ei să descopere aceste imnuri minunate.”

Dorind să păstreze un sound mai organic, cei doi au decis să folosească chitare acustice, mandoline, pian acustic, percuție și contrabas. Mai multe detalii despre ei puteți găsi pe http://heritagehymnsmusic.com/, precum și pe YouTube. …Citește mai departe


Seară de film la Calvary Chapel București

2 aprilie 2015

10926220_681506691972363_2371701701281966494_n


Când inima cântă, vocea devine cel mai frumos instrument…

6 februarie 2015

VIDEO: Alabaster Box – Hallelujah


Estetica urâtului (1)

16 ianuarie 2015


De ce mai sunt încă oameni care dorm pe stradă?

3 ianuarie 2015

mws

Eu cred că dacă biserica ar fi făcut tot ceea ce trebuia să facă nu am mai avea pe nimeni care să doarmă pe străzi”. (Michael W. Smith)

Adesea ne este greu să pășim în afara zonei noastre de confort, din păcate. Ne creem cluburi duminicale selecte, unele mai mari și altele mai mici, unde tot ceea ce vrem este să ne simțim bine. Și apoi le numim ”biserici”. Muzica, predicile, mirosul, luminile, scaunele, temperatura, totul este făcut în ala fel încât să ne mulțumească. Și apoi plecăm, devenind brusc oameni comuni, lumești, timp de o săptămână.

Semănăm tot mai puțin cu Hristos, pentru că dragostea celor mai mulți se răcește…

Doamne, ajută-ne să facem ceea ce ar trebui să facem! Și ajută-ne să te iubim pe Tine și pe semenii noștri tot așa cum Tu ne-ai iubit mai întâi!


Dăruind „bucurie de Crăciun”. Ce zici, te bagi?

21 noiembrie 2014

Bucurie de Crăciun

Martzianul vă provoacă şi anul acesta să dăruiţi „bucurie de Crăciun„. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Mântuitorului ne-am propus să mergem cu Vestea Bună la 250 de semeni cărora nu se înghesuie multă lume să le bată la uşă: aceia dintre noi fără o locuință.

Cu ajutor de sus, vrem să oferim dovezi practice de dragoste: vom duce cadouri la peste 100 de copii, vom găti 1000 de sarmale şi alte bunătăţi pentru toată lumea, le vom oferi îmbrăcăminte celor care tremură de frig.

Nu vom uita de colinde şi de mesajul plin de speranță al sărbătorii, care este valabil pentru toţi oamenii, din orice vreme şi circumstanță.

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.» (Isaia 9:6, NTR)

Dacă vreţi să vă alăturaţi acestei iniţiative, vă invit să vizitaţi site-ul campaniei Bucurie de Crăciun, sau varianta în limba engleză – Joy 4 Christmas.


Jocul marilor mici și cel al micilor mari…

15 noiembrie 2014

mom shoes

Priveam zilele trecute la copii cum se joacă. Fetițele încalță pantofii mamei. Își iau poșetă și se dau cu ruj, se transformă de la un minut la altul în doamna învățătoare, în doamna asistentă sau într-o mămică iubitoare. Băieților le place să se dea șoferi sau polițiști, luptători de comando sau meseriași care repară diferite lucruri prin casă. Adesea pot fi văzuți împreună, jucându-se cu rândul de-a mama și de-a tata, de-a părinții și copiii, etc.

Privind la joaca  copiilor, aparent inutilă pentru mintea nesuferit de pragmatică a adultului, m-am dus cu gândul la noi, cei ”care suntem”. O, cât de des creștinii imaturi și iresponsabili se joacă de-a biserica! De câte ori nu fac din lucrurile serioase un simulacru, o maimuțăreală ieftină și pe care nu sunt dispuși să o ducă până la capăt! Ne facem că ne pasă, ne facem că iubim, ne facem a duce un trai sfânt, trișăm și nu dăm socoteală, una vorbind și alta trăind. Mai rău, luăm pauză de la pocăință ori de la lecțiile Tatei și schimbăm rolurile sau regulile jocului atunci când ne taie capul… Cel mai trist este că, atunci când totul este la iveală, alegem calea tristă a mizeriei ascunse sub preș, negarea și eliminarea celor incomozi.

Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica, am înțeles marea deosebire dintre ei: copiii iau totul mult mai în serios! Copiii au învățat să se bucure de jocul lor.

Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica am înțeles marea asemănare dintre ei: și unii și alții vor da socoteală pentru neascultarea din timpul jocului. Tata îi pedepsește pentru îi iubește…

Mi-ar placea să pot spune mai multe pe tema asta, să privesc mai mult și mai de aproape. Dar nu pot: privitul doare, uneori…

De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5:12; NTR)


Replica unui bărbat nașpa pentru o femeie mișto…

29 octombrie 2014

man_2_

Pentru că uneori nu am somn, am rămas să mai bântui oleacă pe net. Asta și mulțumită faptului că jumătatea mea cea mai bună nu este acasă, să mă beștelească pentru că nu îmi respect orele de odihnă. Parcă o aud șoptind, cu o clătinare din cap (moment în care sar ca în pruncie, când ne prindea bunica furând din cozonaci – în timpul postului):

”Bubu, nu mi se pare normal…”

Da, nu e normal și doamna mea are tot dreptul să mă dojenească. Acum însă am o scuză – una care ține! Astăzi nu sunt acasă și prin urmare somnul se lipește mai greu de mine. Deși toți mă știu acasă și fizic sunt în casa pe care o numim acasă, eu tot nu mă simt acasă. De ce? Pentru că acasă este pentru Martzian doar acolo unde este și ea (iar ea lucrează în ture și iese dimineață). Trebuie să mă credeți pe cuvânt, sau să alegeți să iubiți la fel pentru a înțelege…

În fine… Ca să nu ruinez ce a mai rămas din această noapte, voi scurta relatarea, care astăzi nu mă lasă să adorm tăcut. Chiar la momentul stingerii, mi-a sărit în ochi un articol ”catchy”: ”Nu cred în bărbații însurați”, scris, evident, de către o doamnă. Ce curios însurat ar putea să nu dea click pe un link titlul ăsta? Well, not me, baby! Așa am aflat că supărarea domniei sale este că, pentru prietenele  ”singure, divorțate și mișto”, categorie din care a făcut parte pentru o vreme, nu se mai găsesc bărbați la fel de ”mișto”. Se pare că toți ar avea defecte ascunse, demne de expunere și demascare publică!

Citez:

După ce treci de 30 de ani, şansele să găseşti bărbaţi superbi, inteligenţi, manieraţi, rezolvaţi psihic, gladiatori în pat şi liberi sunt zero. Zero. Toţi bărbaţii mişto sunt luaţi. Ăia care rămîn, de cele mai multe ori, au o problemă.

Citește mai departe…


Am o problemă…

27 octombrie 2014

… cu cei care, deși citesc zilnic tone de tâmpenii pe net, au uitat să deschidă o carte.

… cu profesorii care eșuează la propria materie.

… cu cei care, deși absolvenți de liceu sau de studii înalte, încă nu au decis că e timpul să învețe când e cu ”i”, când e cu ”ii” sau cu ”iii”, când e cu cratimă și când e fără, etc.

… cu familiile care, deși au promis ”la bine și la rău”, sunt gata doar pentru atunci când este bine.

… cu cei care te contrazic chiar și atunci când sunt ei înșiși conștienți de faptul că habar nu au.

… cu cei care îți oferă sfaturi fără să le ceri și mai ales, pe care ei înșiși nu le urmează.

… cu nutriționiștii grași.

… cu medicii care fumează.

… cu vecinii care bat în țeavă de fiecare dată atunci când dai televizorul mai tare, deși toată săptămâna au deranjat.

… cu polițiștii de la rutieră care parchează neregulamentar, vorbesc la telefon în timp ce conduc, nu dau prioritate, șamd.

… cu părinții care încearcă să își trăiască viața prin copii, forțându-i să le urmeze proprile visuri eșuate.

… cu soții care nu-i spun ”te iubesc” celei trecute pe numele lor în buletin.

… cu bărbații care agresează femei.

… cu creștinii care își învață Biblia pe de rost și refuză, conștient sau mai puțin conștient, să o trăiască.

Am mai multe astfel de probleme și la unele încă mă decid cum și cât ar trebui să mă afecteze. Acestea sunt doar câteva, în ordinea în care mi-au venit pe tastatură, nu neapărat în cea a importanței.

Voi cu cine aveți o problemă?


Harul este gratuit, dar nu și ieftin!…

18 octombrie 2014

1842448_orig

Noi am avut de suferit de pe urma predicării unui har ieftin. Harul este gratuit, dar nu este ieftin. Oamenii vor accepta orice este gratuit, dar nu sunt interesați de ucenicie. Ei îl vor primi pe Hristos ca Salvator, dar nu și ca Domn” (Vance Havner)

Odată intrați în lumea bună a celor ce îl au ca Tată pe Dumnezeu, am început să facem cursuri de limbi străine. Cei mai mulți dintre noi vor începe a se deprinde, mai greu sau mai ușor, cu ”creștineza”. O limbă care, nu o dată, pune bariere triste între noi – ”cei puțin și buni”, și ei – ”cei mulți și răi”.

În ciuda faptului că nu toți termenii noștri sunt de lemn, o problemă cu care ne confruntăm este devalorizarea unor concepte parcă prea ușor și prea des pomenite în limbajul cotidian. Dacă, în primele zile ale aventurii noastre cu Dumnezeu, ne înfiorăm și la gândul că unii atât de adânc pierduți într-o lume a păcatului ar putea avea șansa unui nou început, pe măsură ce anii trec… ne pierdem dragostea dintâi; dar nu-i lăsăm locul gol, ci îl umplem cu o invenție personală, cu un surogat trist. Citește mai departe…


Despre cum se mai lasă unii prostiți…

17 octombrie 2014

La îndemnul lui Alin Cristea, aș vrea să ”îl bag în seamă” pe bietul om care s-a chinuit să scrie următorul articol:

http://yanush.wordpress.com/2014/10/09/protestantismul-drumul-spre-iad-al-crestinismului

Mărturisesc faptul că la început am avut o pornire omenească, aceea a ”face mișto”, cum se spune pe la noi prin Rahova. Sunt atâtea tâmpenii scrise negru pe alb acolo, încât mi-a fost greu să mă abțin. Cu toate acestea, voi alege calea mai puțin ușoară, aceea a unui răspuns pertinent și argumentat, atât cât ne poate permite timpul și nivelul audienței.

Pentru moment mă voi opri doar la lucrul care sare în ochi la o primă lectură superficială, cel mai caraghios, care arată cât de serioasă poate fi autoritatea unei astfel de disertații pe marginea ”protestantismului”. Este vorba de unul dintre ”atributele” asociate cu acesta, respingerea închinării la icoane. Este și punctul în care autorul își informează audiența că cele 10 porunci se găsesc în… Decameron?

Mă adresez distinsului teolog de ocazie, ca de la un simplu credincios, iubitor al adevărului:

Stimate domn, îmi permit să vă aduc o serie de corecții, la un exemplu concret pe care l-ați oferit. Ele vor releva cât de important este să citim textul biblic și să-l înțelegem, în loc de a accepta pe nemestecate pretențiile unuia sau altuia, fie ei și parte a clerului religios.

Să vedem ce ați spus în articolul dumneavoastră (pun imagine și nu text pentru a evita ulterioarele negări și acuze):

Untitled Citește mai departe…


Jurnal: De la Martzian pentru Martzian (1)

16 octombrie 2014

100_2345

Mi-e greu să scriu anumite texte. De ce? Pentru că ele fac referire la oameni dragi inimii mele,  care se regăsesc printre cuvinte. Sau fac referire la situații concrete, care lasă o urmă adâncă în inima mea, asemeni unei șenile de tanc ce îi refuză pământului dreptul la o prea curândă nivelare. Și, cu toate acestea, o fac pentru ei, dar mai ales pentru mine…

Nu am fost niciodată atât de tâmpit încât să le spun: ”Costele, la tine mă refer, mă!” De cele mai multe ori, cei care le pătrund semnificațiile și îmi cunosc muza sunt puțini, foarte puțini. Cu toate acestea, sunt și mai puțini cei care știu să aprecieze valoarea cuvântului izvorât din inima fotografiată a celui care scrie. Puțini au ajuns până atât de departe încât să știe că vorbele gurii, oricât  de meșteșugite ar fi, nu vor reuși niciodată să redea în forma cea mai pură ceea ce se întâmplă acolo, așa cum o fac slovele așternute pe hârtie – fie ea și sub forma ingrată a unui surogat electronic. Citește mai departe…


What is the secret of unconditional love?

12 octombrie 2014

unconditional_love_36

The cruel reality is that, often, people’s actions say to us:

„I’ll love you unconditionally (only) if you unconditionally love me back.”

So there is no way around but to offer it without really expecting something in return.

Don’t look for the author. This one is mine.

Foto: 121clicks.com/


Un autor american susține că Isus nu a fost îngropat. Este adevărat?

10 octombrie 2014

Nici nu știam, până azi, că există site-ulBiblia pentru sceptici”… E drept că avem atât de multe lecturi recomandabile încât nu ne permitem să pierdem vremea cu zonele gri ale internetului. Însă mi-a sărit în ochi (din nou, au, ochiul!) o întrebare de pe forumul tpu.ro, care sună cam așa:

1

Nu am avut nici un dubiu că este vorba despre ”amicul” Ehrman atunci când se face referire la un autor care debitează o asemenea prostie. Am considerat totuși că este de datoria mea să ofer câteva lămuriri, făcând referire strict la articol. Bine știm că exemplele din maculaturile ilustrului rătăcit american sunt mai multe și,  de ce nu, ar putea fi și ele abordate pe viitor.

Răspunsul martzianului: …Citește mai departe…


”Dumnezeu este credincios”. Cum adică?

4 octombrie 2014

Man-with-question-marks

Ultima fiță printre obsesiile ”ateiste” ale internetului pornește de la faptul că partenerii creștini de discuție fac referire adesea la Dumnezeu ca fiind ”credincios”. Prin urmare, în lipsa efortului de a gândi, ideea este preluată copilărește și folosită pentru a ”demonstra” un nou aparent paradox.

Fiți atenți ce am găsit la userulInferno” de pe tpu.ro:

Întrebare: 1. În cine crede Dumnezeu? 
2. Cum poate fi omniscient din moment ce crede și nu știe?

Sunt sigur că cei mai mulți vor consideraenigma” lui Inferno (ce nickname și-a ales și ăsta!) o copilărie cu iz idiot prin forțarea logicii, nu prin calitățile intelectuale ale respectivului tânăr, care, vă asigur, poate mai mult decât atât. Nici eu nu aș fi pierdut vremea, obosindu-mă să răspund unei provocări fără zeamă, dacă nu aș fi observat creștini incapabili să răspundă și reacții fascinate, de genul: …Citește mai departe…


Este adevărat că noul iPhone 6 Plus se îndoaie dacă îl ții în buzunarul de la spate?

25 septembrie 2014

foto: cnet.com

foto: cnet.com

Citeam ieri, cu consternare, faptul că un device abia apărut pe piață și care a generat o adevărată isterie la nivel mondial ar prezenta o eroare de fabricație nepermisă, mai ales dacă ne gândim la brandul cu pretenții al producătorului și la prețul actual de achiziție (în jur de 5000 de lei la o simplă căutare). Este vorba de noul iPhone 6 Plus, de care mulți utilizatori se plâng deja că s-ar îndoi atunci când este purtat în buzunarul de la spate, datorită aluminiului subțire din care este confecționată carcasa.

Ca să fie și mai clar la ce mă refer, puteți să dați clic AICI, AICI sau AICI (mulțumesc Ciprian Khlud) și să urmăriți demonstrația de mai jos. Se pare că vocile celor care confirmă sunt tot mai numeroase și mai dezamăgite. Spre exemplu, un user de pe MacRumors a relatat că a pățit-o după doar 16 ore în care l-a avut asupra sa, în buzunarul de la spate! Citește mai departe…


D’ale Bucureștilor (8): Semne care ar fi trebuit să dispară…

10 septembrie 2014

Facem pași mari către a ieși din 2014, dar Bucureștiul încă mai poartă semnele triste ale unei lumi de mult apuse – deși cancerul ei pare a nu fi ieșit încă din faza de recuperare… Nu pot să cred că, la 25 de ani de la Revoluție, Capitala încă mai are indicatoare care ne ajută să găsim drumul către ”Casa de copii”, ca o ștampilă de care nu vom scăpa niciodată, orice am face! „Casa de copii nu e acasă”, remember?

Ce-ar fi să scăpăm de ele? (Da, poza e actuală, dar așa ar fi trebuit să arate azi,  în opinia Martzianului, ultima imagine făcută înainte de a se fi dat semnul jos).

IMG_20140724_175305


D’ale Bucureștilor (7): Las-o, bă, că merge-așa… Părerea mea!

4 septembrie 2014

În dulcele stil autohton, drumul de acces dinspre strada Sebastian către noul Carrefour Vulcan a fost finalizat lăsându-se în urmă ”mici” imperfecțiuni care denotă lipsa respectului față de cetățean.

Dacă nu ai mașină și te încumeți pe jos, atunci când îți vine proasta inspirație să virezi către  trotuar sau spre Kaufland, vei avea supriza să dai din trecerea de pietoni direct într-o capcană cu noroi! Și, având în vedere valul de mașini, nervii întinși la maxim ai șoferilor, degetele ridicate și urările de bine care mai toate se încheie cu ”mătii”… pățești cam ce am pățit noi azi.

Mulțumim, Dorele!

IMG_20140904_140019


Drama cățelului rănit, copiii străzii și reacțiile unora la ice bucket challenge

1 septembrie 2014

09f-Eingang-zum-Loch

Pe vremea când lucram cu copiii străzii obișnuiam să organizăm patrule de noapte. De cu seara și până dimineața formam echipe de câte doi și băteam în lung și în lat orașul ăsta mare și trist, pentru a descoperi nou veniții, pe cei aflați la prima noapte pe stradă. Experiența ne-a arătat că aveam infinit mai multe șanse de a-i reintegra în familiile lor sau în centrele de unde fugiseră, dacă reușeam să îi găsim încă din prima seară. Întâia experiență la canal a fost, pentru mulți dintre cei care sunt încă acolo, după mulți ani, coșmarul care le-a schimbat iremediabil viața.

Nu cred că vă puteți închipui ce simte un copil violat, cum se maturizează și cum îmbătrânește urât și hidos în câteva ore, născându-se singur și trist pentru un calvar ce se va repeta obsesiv în imaginațiile fiecărei zi ale unui sfârșitul de viață care pare tot mai obositor și tot mai departe. Nu cred că sunteți prea mulți cei care știți neputința ce o simte adultul care vede cum brațul său, ce ar fi vrut să ofere curaj și îmbrățișare stârnește repulsie și teamă în copilul care plânge cu mâna la fund în pe treptele din fața gării… Ce umilință, ce neputință, câtă ură și chin! Am trecut pe acolo, e drept, ca profesionist, și singurul lucru care m-a ținut întreg la minte, printre miile de lacrimi și neputințe a fost credința în Dumnezeu și refugiul ocazional în frumoasa și fascinanta lume a copilăriei…

Hei, să nu mă acuzați pe mine că sunt dur! Să nu vă plângeți că imaginea zugrăvită de Martzian mai sus vă șochează. Realitatea este cu mult mai înfricoșătoare și nu o voi reda aici, pentru că nu îmi permit să vă stric buna dispoziție sau educația. prin simpla descriere a acesteia. Citește mai departe…


Cum se poate împăca liberul arbitru cu omnisciența divină?

17 august 2014

choices

Biblia ne învață că omul este o ființă rațională, capabilă de a face alegeri morale prin exersarea voinței. Dumnezeu a permis acest lucru încă de la bun început; El nu a creat roboței, ci ființe capabile de decizie. ”Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta”  (Deuteronomul 30:19)

Pe de altă parte știm că Dumnezeu este omniscient, atotcunoscător.  ”Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.”  (Isaia 46:10)

În toate timpurile au existat oameni care au găsit greu de acceptat că cele două realități pot să coexiste.

Logica lor: Citește mai departe…


Cel mai îndrăgit cor de gospel din Marea Britanie, prima oară în România, pe 19 septembrie 2014

17 august 2014

London Community Gospel Choir, cel mai iubit cor de muzică gospel din Marea Britanie, va susține în premieră un concert în Romania, pentru o cauză socială a Fundației HOSPICE Casa Speranței.

Evenimentul este programat vineri 19 septembrie 2014, în București, la Muzeul Național de Artă (sala Auditorium).

Pentru mai multe informații, ori pentru a achiziționa bilete, dați click pe afișul de mai jos.

Concert London Community Gospel Choir - Click pentru bilete


”Fericiți cei săraci cu duhul”? Cum adică?

15 august 2014

2748Mulți dintre cei care sunt la început cu citirea Sfintei Scripturi, folosind o traducere mai veche, vor fi consternați și debusolați atunci când ajung la Evanghelia după Matei capitolul 5 versetul 3, unde scrie așa:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.” (Matei 5:4, BOR)

Cu toții știm că a numi pe cinevasărac cu duhul” nu este tocmai un compliment. Dacă veți căuta în DEX veți găsi Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost”.

În modul cel mai just ne vom întreba: cum adică? De ce ar spune Isus că unul lipsit de inteligență și de spirit, un prost, este fericit și deține Împărăția Cerurilor? Este aceasta o condiție și, dacă da, cum fac ”să mă prostesc”, având în vedere dacă m-am născut cu o oarecare inteligență? Citește mai departe…


Se întâmpla acum șapte ani…

28 iulie 2014

DSCF0240Și au trecut șapte ani de când am pășit amândoi, cu emoții, în fața pastorului și a invitaților. Mult mai mulți au fost cei în care ne-a unit o prietenie sinceră. Piramida relației noastre are o bază solidă. Am trecut prin multe împreună. Focul însă nu a reușit să ne despartă, ci ne-a unit mai mult, sudând conexiunile dintre noi.

Citeam deunăzi un articol despre Seven-Year Itch, imboldul care, la șapte ani de căsătorie, cică te îndeamnă spre infidelitate pe fondul declinului fericirii în cuplu. Senzația a fost că citesc despre un concept cu totul străin. Martzianul își iubește astăzi martzianca mai mult ca niciodată. I se pare chiar mai frumoasă decât în urmă cu 17 ani, când l-a fascinat pentru prima oară cu prezența ei. Deși nu a început chiar încurajator, relația noastră a evoluat într-o prietenie mai valoroasă decât diamantul cel mai de preț devenind, cu fiecare zi, tot mai puternică. Da, chiar și acum, când a ajuns la nivelele superioare… Citește mai departe…