Mă scoate din sărite… Cum să fac să nu mai urlu la copilul meu?

4 iunie 2019

O problemă cu care toți părinții se confruntă, într-o mai mică sau mai mare măsură.

BABACII

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase din trecutul meu, coșmaruri pe care încă le port după mine, se leagă de discuțiile aprinse, de țipetele, de urletele, de amenințările și de manifestările emoționale necontrolate ale adulților din jur. Părinții, profesorii, vecinii, bătrânele pe care le deranjam jucându-ne cu mingia în fața blocului, chiar și popa din satul bunicii, cu toții aveau în comun această manifestare ieșită din comun față de noi, copiii, dar și unii față de ceilalți.

Am observat că, deși am urât din tot sufletul aceste comportamente, suntem predispuși la a le repeta noi înșine, poate mai puțin acolo unde suntem pe picior de egalitate (în cuplu) și mai mult față de cei mai vulnerabili, care ne sunt sau ne par inegali fizic, emoțional, educațional, etc. – față de cei mici din casa noastră. Nu este deloc ușor să te rupi de acest obicei, să îți păstrezi calmul…

Vezi articolul original 1.884 de cuvinte mai mult

Reclame

Plastilina din biserică

27 mai 2019

La biserică, în timp ce pastorul predică de zor despre rugăciune, noi încercăm să ne ținem atent pruncul adolescent. Nu ne prea iese. Copilul adoptat are, adesea, o capacitate de concentrare ceva mai mică decât a celorlalți…

La un moment dat, pruncul se apleacă și culege ceva de pe jos: o bucată de plastilină, rămasă probabil de la copiii mai mici, care se joacă, vocal, în jur. Spre indignarea noastră sfânțoacă, începe să se joace cu ea. O întinde, o modelează, este total absorbit de noua activitate. Adio mesaj despre rugăciune!

Mă uit la el lung și cu subînțeles. Știe ce mă deranjează, pentru că mă cunoaște: uneori fac greșeala să îmi pese, exagerat de mult, de ceea ce vor gândi cei din jur despre el, despre noi. Încurcat, se apleacă spre mine și îmi șoptește la ureche, mormăit, ca pe o scuză:

– „Când eram mic, niciodată nu am avut plastilină…”

Gândul îmi zboară, mintea începe să îmi rumege: cât de trist poate să fie să tânjești, toată copilăria, după o bucată de plastilină și să crești, totuși, fără a o avea! Toți copiii din jur o au. Tu nu…

Pruncul nostru face și alte lucruri care ne rușinează, în public. Uneori, spre exemplu, mai ales la supermarket, îl apucă brusc dorința „îmbrățișării de familie”. Ne ia în brațe, ne rupe oasele, ca unul care încă nu își conștientizează noile puteri – cele conforme adolescenței. Noi ne rușinăm și tragem să întrerupem cât mai degrabă momentul stânjenitor. Însă, la fel ca și cu plastilina, gândul ne zboară, mintea începe să ne rumege: cât de trist poate să fie să tânjești, toată copilăria, după o îmbrățișare de familie și să crești, totuși, fără a o avea! Toți copiii din jur o au. Tu nu.

Iubiți-vă copiii! Aveți răbdare cu ei. Poate că nu vor arăta prea bine făcând astăzi lucruri care nu se mai cad a se face, lucruri neconforme cu vârsta. Adesea, vindecarea necesită întoarcerea în trecut, reluarea lor. E crucial să îi acceptăm așa cum sunt, să îi înțelegem, să îi sprijinim necondiționat și… să ne pese mai puțin de critica celor din jur.

Pruncul nostru a încheiat trist, după minute bune de joacă cu plastilina și după ce a realizat că toți din jur se uită la el:

– „Eu nu am avut plastilină când eram mic. Uneori cred că nu am avut nici copilărie…”


Eu nu sunt infatuat!

22 martie 2019

Mare tărăboi și mare supărare zilele acestea, după ce, la o dezbatere publică, Președintele Klaus Iohannis a făcut un comentariu nepotrivit, spunând, despre cei care au promovat Referendumul, că sunt niște infatuați cărora românii le-au dat cu flit. Și de aici a pornit o întreagă revoltă pe rețelele de socializare. Sute de cunoscuți și-au afișat, în ton cu trend-ul existent, #șîeu #suntinfatuat la profil, și au început să strige, indignați, că sunt insultați de aceste cuvinte. Găsesc cu cale să clarific poziția subsemnatului.

„Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu”, se spune înainte de fraza despre care vorbim și nu este corect că se elimină acest pasaj important din discursul domniei sale, astfel că se ia doar partea care transformă totul într-o monstruoasă răfuială cu alegătorii creștini. Din nefericire, ce spune Președintele are și un sâmbure de adevăr – cu toate că domnia sa face păcatul de ne pune pe toți în aceeași oală. Este drept, unii chiar au procedat astfel – nu puțini. Foarte mulți dintre cei care au promovat referendumul au uitat că este un vot pentru ceva și nu unul împotriva cuiva. Așa s-a ajuns la manifestări regretabile și care nu au nimic în comun cu spiritul principiilor și valorilor promovate.

Eu nu sunt infatuat! Iar asta nu mă pune în tabăra celor care nu au ca valoare căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu. Dar asta mă exclude din tabăra celor care, creștini fiind, au militat pentru valorile lor folosindu-se de aceleași metode ca ”ceilalți”, de manipulare, de atac la persoană, de insulte și vulgarități, etc. Eu sunt creștin. Nu sunt cel mai bun dintre toți. Ba mai mult, trebuie să știți că am multe lacune. Mai am mult de avansat pe cale și nu mi-e rușine. Fiecare cu nivelul lui de maturitate spirituală. Însă un lucru mă caracterizează: pot să urăsc păcatul și să iubesc oamenii, în același timp și în ciuda faptului că sunt diferiți sau că fac lucruri cu care nu sunt de acord. Și mai știu că, pentru a ajunge la inima celor pe care vrem să îi câștigăm, o putem face doar construind ziduri și nu poduri.

Știu, am mai spus asta. Și o voi mai face. Noi suntem chemați să fim sare și lumină, să aducem echilibru în societate, nu să ne plasăm, mereu, pe o poziție războinică. Să fim oamenii păcii, nu promotorii dezbinării.

Încerc eu oare să îl apăr pe Iohannis? Nu! Iohannis este băiat mare, se poate apăra și singur. A greșit în cele afirmate? Desigur, big time, după părerea mea și a multora. Sunt sigur că și domnia sa a înțeles asta și că, dacă ar putea, ar șterge cu buretele cele spuse. Dar e nevoie să înțelegem tot ce a vrut să spună, să clarificăm contextul și să nu demonizăm un om folosindu-ne de o singură frază, chiar și una care sună atât de urât…

PS: dacă vă întrebați de ce mă pronunț tocmai acum, când se (mai) liniștesc apele… well, vă spun și că eu nu sunt nici la modă. Nu mă dau cu valul. Am învățat, greșind, că e mai bine să gândești înainte să deschizi gura.


Păcatul sau hula împotriva Duhului Sfânt? Cum adică? Ce e ăla?

17 martie 2018

Să nu mă acuzați că nu am ce face… Știu că s-a mai vorbit despre asta. Și știu și că se va mai vorbi. Dar, na, mă simt dator, după ce am dat de două ori într-o zi de întrebare, să o mai fac o dată, așa, simplu și la obiect, cum îi place, de cele mai multe ori, Martzianului…

Ați întâlnit, vreodată, creștini care se întreabă:Care este, neică, păcatul împotriva Duhului Sfânt?” Motivația, de cele mai multe ori, nu este simpla curiozitate intelectuală, ci teama că ceva din ceea ce ar putea face… nu va fi iertat de Dumnezeu. Unii consideră, eronat, că acest păcat înseamnă respingerea Legii, a Decalogului. Desigur, una dintre porunci – cea cu privire la ziua de odihă, determină, de regulă, această argumentație – nu toată Legea, cum ați putea crede. Dar aceasta este o altă discuție deja… Credința că hula împotriva Duhului Sfânt s-ar referi la încălcarea Legii este argumentată cu textul din Faptele Apostolilor 51-56. Citind textul înțelegem, oarecum, de unde au tras distinșii comentatori concluzia aceasta. Din păcate, din nou, se face greșeala scoaterii din context și aceea de a nu alege pasajele care vorbesc, direct, despre subiect. Și astfel, ceea ce ar fi putut să fie ”la mintea cocoșului” se transformă într-o mare eroare…

Pentru a lectura un astfel de pasaj, în care Hristos vorbeste despre hula împotriva Duhului Sfânt și care să ne lumineze, deschideți-vă Bibliile la Evanghelia dupa Matei, la capitolul 12. Acolo citim cum, plin de Duhul Sfant, Domnul Isus Hristos a făcut o serie de minuni: mai întâi a vindecat un om cu mâna uscată (Matei 12:9-14), apoi i-a vindecat pe toți bolnavii care au venit la El (Matei 12:15) și, în final, a vindecat un îndrăcit orb și mut. Ați putea crede că, după o astfel de manifestare de forță, nimeni nu a mai avut curajul de a-i contesta apartenența la divinitate. Și totuși…

Oamenii simpli au fost uimiți, iar în inima lor a început să înflorească, asemeni unui trandafir, credința. Citez: „Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?” (Matei 12:23)

Fariseii, însă, NU au crezut: „Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (Matei 12:24) Ei au hulit, atribuind lucrarea lui Dumnezeu… Diavolului și respingându-L, în consecință, pe Mântuitorul.

Citește mai departe…


#Rezist, dar după un îndemn de sus!

4 decembrie 2017

În ultima vreme este foarte cool să te etichetezi cu hashtag-ul #rezist. Nu am de gând să combat importanța asumării responsabilității și nici să mă pun contra unui spirit civic. Invit cârcotașii să… citească și să înțeleagă, înainte de a mă părui online. Eu cred că suntem datori să promovăm binele și să combatem răul. Observați, nu am zis că suntem datori „să îi promovăm pe cei buni și să îi atacăm pe cei răi„. Noi, ca și creștini, nu ar trebui să lovim în alți oameni, fie ei și făptuitori de rele mari. Avem datoria să îl iubim pe păcătos, ca niște veritabili „christianos” ce suntem.

În urmă cu ceva vreme scriam câteva gânduri, care mi-au adus și mulți dușmani. Ele pot produce indigestii și iritații celor prea înfierbântați și, implicit, subiectivi, pentru că promovează un mod de luptă care, deși necesită chiar mai mult curaj, mai mult efort și mai multă disciplină decât ieșitul în stradă, este repede etichetat ca lașitate, ca scuză ieftină, ca o dovadă de comoditate sau, simplu, ca „pesedism”. Anii au trecut, dar eu nu mi-am schimbat nici o fărâmă dorința de a vedea mai mulți creștini implicați în lupta aceasta, lupta dusă pe genunchi.

Dragul meu, draga mea, prieteni și creștini sincer interesați de binele cetății, câți mai „rezistați” în bătălia aceasta plictisitoare și de uzură, dar crucială și necesară, câți vă mai rugați pentru cei care astăzi ne conduc țara? Nu mă întristează faptul că biserica și oamenii ei protestează, dar mă doare să văd că armele sunt, adesea, aceleași cu ale celorlalți, cei de care se presupune că ar trebui să ne deosebim în multe dintre aspectele cheie. Îmi este greu să cred că poți insulta, umili, denigra, amenința, etc. pe unul pe care îl iubești. M-am luat cu mâinile de cap ascultând scandările unora dintre voi. M-am îngrețoșat citindu-vă pancardele. M-am cutremurat văzându-vă ferocitatea. Nimic nu mai rămâne, nici pace și nici cale de reconciliere sau punte pentru Evanghelie, după ce facem astfel de lucruri…

Eu cred din toată inima că nici un creștin nu are căderea și dreptul moral de a ieși în stradă până nu a luat cât se poate de în serios îndemnul Scripturii:

Înainte de toate, te îndemn să faci cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt în poziţii înalte, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoaşterea adevărului.” (1 Timotei 2:1-4, NTR)

Și nu uitați că vremurile din urmă nu ne promit schimbări atât de vrednice încât să merite să ne sacrificăm familiile, slujirea sau relațiile cu cei din jur! Te rog să #reziști. Dar fă-o în lupta lupta cea bună, folosind armele luminii…


La noapte dormim mai mult cu o oră!

28 octombrie 2017

Se spune că, la Școala Duminicală, un învățător a întrebat-o pe una dintre micuțele mai gălăgioase:

– Ei, de ce crezi tu că trebuie să facem liniște în biserică?

Micuța s-a uitat în ochii învățătorului și i-a răspuns candid:

– Pentru că unii oameni dorm și nu am vrea să îi trezim!

Dacă sunteți dintre aceia care, istoviți după o săptămână grea, aveți tendința de a (mai) ațipi în biserică, astăzi vă dau o veste bună:

La noapte veți dormi mai mult cu o oră și… de data aceasta o puteți face acasă!

Diseară vom face trecerea la ora de iarnă! Astfel, ora 4 va deveni ora 3. Dacă aveți telefoane inteligente, nu trebuie să faceți nimic, ora se va schimba singură. Dacă nu, faceți-vă ajustările necesare pe ceasul deșteptător. Nu de alta, dar, decât să dormiți singuri, la biserică sau la job, mai bine să o faceți în patul vostru călduț de acasă.

Vă pupă Martzianu!


Isus vs Horus sau… nu vă mai lăsați prostiți de poze și ”dovezi” contrafăcute…

16 octombrie 2017

Puteți să vă supărați pe Martzianu, dar, pentru a vorbi despre bancuri de prost gust, eu aș începe tot cu… un banc, tot de prost gust. 🙂

Se spune că un om și-a cumpărat un robot – detector de minciuni – care le trăgea palme celor care mint. Fiul său, de 12 ani, vine de la școală cu 2 ore mai târziu decât ar fi fost normal. Omul scoate robotul și începe conversația cu fiul său.

– ”Unde ai fost, mă, până la ora asta?” îl întreabă el.

– ”La bibliotecă, tată, am pregătit un referat.”

Robotul se ridică și îi trosnește o palmă de îi fluieră urechile în cap. Tatăl explică, mulțumit și calm:

– „Copile, acest robot este și detector de minciuni! Trage palme doar atunci când cineva minte. Așa că ai face mai bine să-mi spui adevărul!”

Copilul, printre sughițuri, reia explicația:

– ”Ok, ok, am fost la un prieten si ne-am uitat la un film: Cele 10 porunci.”

Paf! robotul ii mai trage o palmă…

– ”Aoleo ! Bineee ! De fapt, era un film interzis…”

Tatăl simte că a venit momentul moralei și începe:

– ”Să-ți fie rușine, mă copile! Eu când eram de vârsta ta, nu-mi mințeam niciodată părinții!”

Paf! Robotul îi trage una și tatălui…

În acest moment, mama năvălește în cameră, ridică un deget spre soțul încă năucit și îi strigă nervoasă:

– ”Aha! Se vede că-i fiu-tău…”

Paf! Robotul îi trosnește și mamei o palmă…

Uneori tare mi-aș dori un astfel de robot, pentru face mai ușoară identificarea mincinoșilor, a celor care, cu bună știință, îi aburesc și îi dezinformează pe creștinii naivi… Măcar pentru sentimentul că s-ar face, într-o oarecare măsură, dreptate.

Un astfel de ”creștin” naiv mă abordează și îmi spune:

”Auzi mă? Eu nu mai cred în Isus. Știai că povestea Lui este copiată după cea a lui Horus?”

Îmi dă și o poză, ca dovadă, cu ”asemănările” dintre cele două povești. Iaca poza:

Știți ce mi se pare trist? Mi se pare trist că, oameni inteligenți și cu mintea acasă, ne lăsăm adesea prostiți, luând pe nemestecate informații de prost gust de pe net sau de la păcălici iresponsabili, dând dovadă de lipsa aplecării către informare și de o naivitate crasă. Mi se mai pare și mai puțin digerabil faptul că cei mai mulți nu se gândesc nici măcar o clipă să verifice, distribuind ca fiind bune informații inventate și contribuind la educația pe” goagăl”…

Cum să-i răspunzi unui astfel de om? În nici un caz cu ”să mori tu?…”, deși poate ar merita și mie îmi este tare greu să mă cenzurez, uneori. Ca de obicei, mi-am suflecat mânecile și le-am luat pe rând, demonstrând punct cu punct că totul e o făcătură ordinară. Apoi îi spun omului:

”Este vreuna dintre afirmații falsă? Da. Știi câte? Toate…”

Hai să vedem:

  1. A V-a dinastie egipteană NU datează din urmă cu 5000 de ani. Iar despre Mesia se vorbește în scrierile Bibliei cu mult timp înainte. Minciună? Minciună.
  2. Isis NU a fost virgină la naștere. Ea a petrecut o noapte cu Osiris, înainte ca acesta să moară. Mai mult, ea s-a auto-fecundat. Minciună? Minciună.
  3. Unde, oare, s-a găsit data nașterii lui Horus ca fiind pe 25 decembrie? Nicăieri! Pe de altă parte, faptul că se sărbătorește nașterea lui Isus pe 25 decembrie a avut, inițial, scop evanghelistic; nu s-a pretins a fi data reală a nașterii Lui. Minciună? Minciună!
  4. Biblia NU spune nimic de Steaua Nordului, care i-ar fi condus pe magi. Și nu există nici o înregistrare cu privire la cei „trei” conduși de Steaua Estului la Horus. Minciună? Minciună!
  5. Biblia ne relatează povestea cu fuga în Egipt, în dreptul familiei lui Isus. Dar, oameni buni, Horus nu a fost nevoit să fugă acolo. El LOCUIA acolo. Acolo s-a născut! Iar Tifon nu a vrut niciodată să îl omoare pe Horus, ci unchiul său, Set. Minciună? Minciună!
  6. Nu există nici o însemnare despre Horus învățând în Templu atunci când era copil. Minciună? Minciună!
  7. Nu există nici o însemnare despre un „botez” al lui Horus, săvârșit de către Anup. De altfel (băi deștepților) ăsta este un personaj inventat de către Gerald Massey! 🙂 Iar vârsta… o gogomănie fără seamăn. Almanahe, băeți, almanahe. Da, minciună!
  8. Unde ați găsit voi (autori de poze tâmpite) cei „12 ucenici” ai lui Horus? Stupid nu? Ia încercați să îi numiți, unul câte unul! Minciună? O, da!
  9. Cine a găsit vreodată înregistrate ”marile minuni” ale lui Horus? Există o sursă care să le certifice? Nu? Minciună…
  10. Încercarea de a transforma numele egiptean al lui Osiris, folosind o rădăcină ebraică, e absolut hilară. Sursele egiptene nu vorbesc despre Horus, ci despre Isis, ca ar fi readus la viață trupul lui Osiris (cu ajutorul zeului Ra). Altă minciună…
  11. Isus a fost transfigurat la față pe munte. Dar Horus a fost DESFIGURAT. Set l-a prins, l-a imobilizat, i-a scos ochii. Seamănă cele două transformări? Nicidecum! Minciunică!
  12. Nu există NICI O REFERINȚĂ la Horus ca fiind „Calea, adevărul și viața”. Ați găsit voi, că eu nu… Minciună? Minciună.
  13. Dacă înregistrările cu privire la moartea și învierea lui Isus există, din abundență chiar, despre crucificarea, înmormântarea și învierea lui Horus NU AVEM NICI UNA. Minciună?

Minciună, minciună, de 13 ori… minciună! Hai,vă pupă Martzianu, dar nu vă mai lăsați, bre, prostiți!