Indignare sfântă sau ipocrizia fariseilor?


liber-prin-har-album-coperta-sunny-1024x450

În urmă cu câteva ore, o bună prietenă m-a întrebat sec, aparent din senin: ”Vai, Marian, ai aflat de ultimul scandal din blogosferă?”. ”Nu”, i-am răspuns, ”nu prea mai sunt la curent cu ce se întâmplă în blogosfera creștină.” De ce? Dintr-o scârbă amestecată cu tristețe, ca să fiu sincer până la capăt. Creștinii au învățat mult prea repede (well, unii dintre ei, ca să nu generalizăm) tainele bălăcărelii ”onlain”, de dragul expunerii și a traficului. Să fie cât se poate de clar: observ și nu judec – nu arăt cu degetul. Eu însumi am mai căzut în capcana asta nefericită și nu mă laud cu acele momente. Mi se pare cu atât mai trist cu cât, adesea, lansatorii de provocare sunt persoane publice din mediul evanghelic, formatori de opinie, oameni respectați și cu o influență periculos de ispititoare.

După ce mi-a zis că este vorba de un clip al lui Sunny (de care nu auzisem, neinformatul de mine) – ”Eu mi-s Doamne pui de dac” – o încercare de a adapta folclorul românesc, folosindu-l în închinare – am făcut o strigare scurtă la amicul Goagăl. Ăsta, baiat bun cu toată lumea, mi-a dat repede informația…

Clipul nu m-a șocat. Nu e ușor să mi întâmple asta. Nu după ce ani de zile am văzut oameni murind de supradoze sau de singurătate, nu după ce am fost martor la mii de destine frânte, nu după ce am înțeles că cei din jurul nostru mor fără Hristos – adesea datorită îngustimii de care dăm dovadă în ceea ce îi privește. Am învățat să accept și să respect modul altora de manifestare, mai ales atunci când el nu intră în conflict cu principiile biblice. Ceva m-a ros, însă, până în adâncul ființei, reamintindu-mi cât sunt de naiv. Și la asta voi face referire mai jos. E drept că, pentru o adunare în biserică, mie însumi nu mi se pare potrivită manifestarea prin dans și horă. Nu nebiblică, ci nepotrivită. Mă gândesc strict la cultura în care trăim și la faptul că îi poate îndepărta pe unii dintre privitori. Nu vrem să fim pricină de poticnire. Am înțeles, totuși, că era vorba de o conferință nu de programul unei adunări.

Reacția unora dintre ”frați” a fost nu doar dură, ci chiar violentă și disproporționată. Am înțeles că nu le place. E dreptul lor! Nici eu nu mă omor, după cum spuneam. Mă văd mai degrabă reprezentantul unei generații mai statice. Am înțeles și că au o încredințare în acest sens – ar fi anormal să nu o aibă! O respect, deși cunosc situații în care legalismul ține bisericile goale și oamenii seci și fără pasiune – niște momâi mulțumite de cluburile lor închise. Prea multe, din păcate! Dar judecățile astea dure – pe alocuri paranoice și mustind nu a sfințenie, ci a ură și resentiment – nu au fost însoțite și de o justificare biblică. Unii au venit cu ceva versete – total scoase din context și exprimând cu totul altceva decât interdicții sau regulamente legate de timpul de închinare. Au folosit Cuvântul Domnului pe post de măciucă și pentru a plăti polițe…. Mă sperie gândul că pocăiții nu își mai citesc Bibliile, iar unii dintre cei care totuși o mai fac nu reușesc să le și înțeleagă. Ce se întâmplă cu noi?

Ca să înțelegeți de ce i-aș urechea individual și cu toată fermitatea pe cei incriminați,având grijă să nu le rup urechile obosite de ascultarea propriilor debitări fără pauză, vă dau câteva exemple (culese de pe youtube si de pe blogul pastorului care se poate mândri cu lansarea unui nou ”scandal” în blogosfera creștină, mană cerească pentru blog):

”rusine sa le fie caci fac asa ceva oare nu e jertfan nebunilor? doamne oare cit ii mai poti ingadui pe acesti satanisti sasi bata joc de cuvintul tau” (Maria Magdalena Prutean)

”Asta nu e dans ????? Cu turai si ooooo , si ioioioi ???? sunetele astea , la danturile de la ciuperca , le scot numai cei aburiti de alcool …astia nu-s beti , is buieci , salta firea pamanteasca ei. Cand s-au dus de la Muntele Sionului un grup mare de tineri , fratele Talpos a facut o afirmatie dura ; s-au dus caprele . Atunci mi s-a parut rautacioasa afirmatia , dar uite ca s-a adeverit. Iertare , frate Talpos …a-ti avut dreptate …”(Sorin Crișan)

„Cautati binele, si nu raul, ca sa traiti, pentru ca Domnul Dumnezeul ostirilor sa fie cu voi cum spuneti voi”. Amos 5:14 „Sa n-adaugati nimic la cele ce va poruncesc eu, si sa nu scadeti nimic din ele; ci sa paziti poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, asa cum vi le dau eu”.Deuteronom 4:2 ” Cand veniti sa va infatisati inaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile?

… nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea!” Isaia 1:12.13” (M. Nicolae)

”3. Preaiubitilor, pe cand cautam cu tot dinadinsul sa va scriu despre mantuirea noastra de obste, m-am vazut silit sa va scriu ca sa va indemn sa luptati pentru credinta care a fost data sfintilor o data pentru totdeauna.  4. Caci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrisi demult pentru osanda aceasta, oameni neevlaviosi, care schimba in desfranare harul Dumnezeului nostru si tagaduiesc pe singurul nostru Stapan si Domn, Isus Hristos.” (Sorin Crișan)

”Odata , intr-un sat , pe vremea lui Ceausescu , la caminul cultural a avut loc un spectacol de dansuri populare , unde , cu forta , au fost dusi si vre-o cativa copii de-ai pocaitilor. In timpul dansului , un dantaus a compus pe moment o strigatura ; ” Cine D…acu – o mai vazut , Soarece leagt pe lant , Si pe pocait la dant ! ” Ei , uite ca ( din pacate ) am ajuns sa traim s-o vedem si pe asta .” (tot Sorin Crișan, care nici nu mai poate dormi de grija țopăielilor altora)

”Problema nu e stilul de muzica. E ceea ce tradeza stilul de muzica.” (StrongIndpndntWoman)

”RUSINE!!!RUSINE!!!SI IAR RUSINE OARE DOMNUL ISUS ASA S-AR FI MANIFESTAT SI ASA AR FI DANSAT??????? MA INDOIESC CA ASA AR FI FACUT FITI ATENTI CE EXEMPLU DA-TI LA ALTI !!! MAI LIPSESC FR PETREUS…..NU FACETI DIN SLOBOZENIELUCRURI CARE NU-I ADUC SLAVA LUI ISUS !!!!! RUSINE PT ACEASTA POSTARE!!!!!” (valerica rotar)

„mda….stil american…..:(” (tzuca 23)

”Incerc sa mi-l imaginez pe Domnul Isus Hristos sau pe apostolul Pavel topaind impreuna cu acesti tineri si strigand:

-Io mi-s Doamne …..pui de dac”

Hai tura si tura….

Ui.iu, iu, iu iu, iu…,,,,

Nu merge si pace……” (Ioan Basa)

”Ne am facut si noi discoteci:((”(Emilia Silaghi)

”mai legativa cateo piatra de gat si aruncativa cu toti an mures nu luati an desert numele lui dumnezeu”  ”mai oameni buni nu va temeti ca va trasneste dumnezeu cei cu voi punetiva antrebarea de cine santeti calauziti an ritmul asta sa stiti ca ajungeti sigur an fundu iadului fara dar si poate asa ca pocaitiva cat mai aveti timp” (Daniel Leuciuc)

”…mai bine zis „Liberi in prostie fara limite”. Asta numiti voi inchinare? In mijlocul destrăbălării si a urletelor care nu se duc mai sus de tavan? RUSINEEEEEEEE! Va faceti de ras traind emotii false si avand „foc fals” printre voi……nu pot spune altceva decat cum a zis si Cornel Ilade: „faceți scârbă”. Opriti-va si va provoc sa luati Biblia si sa o cititi in fiecare zi daca vreti sa aflati adevarata inchinare!” (freeinChrist29)

”era mai frumos titlu,„Io mi-s Doamne pui de drac”,faceți scârbă” (Cornel Ilade)

”Exact asta este:o manifestare fireasca si nu duhovniceasca…. ” (Cetatea de scăpare)

”Voi care veniti cu duhul v-ati pus intrbarea care duh v-a bucurat ,caci Duhul Domnului ca siguranta nu a fost acolo ci duhul lumii .Vai , pina unde s-a putut ajunge ,uriciunea pustiirii in locul preasfint.Oare ce fel de pastori are biserica aceea?” (Pete)

”Pentru o discoteca pocaiasca e perfecta melodia asta, sunt sigur c-ajunge hit!  O fi fost plecat pastorul in concediu in perioada aia!” (HDaniel)

”Pui de dac, ori pui de drac.
Niciodata nu a facut cineva un compromis cu o Cruce;
nu mai avem frica de Dumnezeu, care e inceputul intelepciunii.
Absolut scandalos sa-l bagi pe Domnul Domnilor in gaşca ta de muzica.” (Elisa)

”degradant ..oare se poate si mai jos cobora ?” (tym)

”Biblia spune ca noi, copii lui Dumnezeu trebuie sa fim diferiti de lume. OARE ASTA INSEAMNA DIFERIT ??????? DIFERIT DE…….RADU ILE?????CRED CA SUNNY IL CUNOASTE CHIAR F BINE DE CAUTA SA IL IMITE! ” frumos “!!!!!!!!!” (tot un dac :))

”mai bine mergi la discoteca decat sa ii asculti pe “fratii” astia..tot aia ii..oricum nu va mirati,o sa se ajunga si mai rau,asta ii doar un inceput..Domnu sa aibe mila” (sergiu)

”cred ca pui de drac!!!” (dap)

”Da, “Saracul” Hristos nu i-a intilnit pe astia sa le ia modelul,

ca sa nu mai moara pe Cruce rastignit.
Ce batjocura!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
M-am uitat acum din nou..oribil, acolo nu mai Domnul nu este.
Unde este Domnul este bucurie sfinta,
care mai degraba te umple de lacrimi de bucurie.
Vai voua!” (elisa)

Nu am putut să nu remarc nivelul suburban al discuțiilor. El este, pe alocuri, nu doar jenant  – prin lipsa oricărei argumentații biblice  – dar și demonstrează faptul că mulți dintre comentatori sunt certați atât cu pocăința  cât și și cu cartea, cu limba română, cu bunul simț…

Nimeni nu a moderat comentariile care au sărit calul, în caz că vă întrebați, și nimeni nu a luat atitudine împotriva acestor derapaje evidente. Deh, ”customer oriented blogging” – sau ”cititorul nostru, stăpânul nostru”. În numele unui scop mai ”înalt”, ce mai contează un compromis micuț, acolo? Doar el nu face mai mult decât să arunce un picuț de mizerie peste câțiva tineri, frați de-ai noștri, care și-au permis să nu respecte ”sfânta tradiție” evanghelică.

Îl cunosc pe Sunny de mult amar de vreme. Deși sunt de o altă confesiune, el este fratele meu în credință. Am lucrat împreună, în anii tinereții, printre copiii și oamenii străzii, acolo unde puțini dintre cei care azi dau cu piatra vor ajunge vreodată. Știu inima lui și vă asigur că sunteți nedrepți judecând, dragi frați cu chip frumos și inimă urâtă! Deși nu împărtășesc întru totul manifestările din clipul de mai sus, în sensul că nu sunt pentru mine, nu le pot găsi nici o vină în Scriptură. Tot ce i-aș reproșa celui ce le-a postat pe un site atât de vizionat se leagă strict de modul în care vor fi  primite – sau respinse – în cultura carpato-danubiano-pontică. Atât.  Pentru că vreau să mă fac român cu românii și țigan cu țiganii – ca să îi câștig pentru Hristos! Pentru că tradițiile noastre pământene nu pot avea statura Legii lui Dumnezeu. Biblia ne spune ce este și ce nu este sfânt – nu faptul că ni se pare sau nu nepotrivit pentru colțul blocului unde am crescut.

Nu voi încuraja comentariile la aceast articol. O nouă bălăcăreală nu va ajuta numănui și nu îmi doresc să continui pe un drum fără final. Vreau doar să vă trimit cu gândul la manifestările din acele biserici aflate în țări total diferite de a noastră (vezi Africa). Oare faptul că se închină diferit, manifestându-și bucuria sărind, dansând, etc. ne oferă și garanția că sunt mai puțin iubiți și acceptați de Dumnezeu? Oare poate să le conteste cineva sinceritatea inimii și să lanseze judecăți cu privire la Duhul lui Dumnezeu care este sau nu în ei? oare viața lor schimbată și caracterul lor din viața de zi cu zi, modul cum trec prin persecuții, nu sunt ele roade suficiente pentru a-i recunoaște? Și cine suntem noi să ne substituim Judecătorului? Și de ce, oare, nu suntem la fel de fermi ori de publici și cu propriile greșeli și păcate?

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău?… Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:1-5)

Vă redau și un drept la replică, postat pe blogul care a pornit toată această tevadură (fără ca inițiativa să scuze cu ceva mojicia postacilor)  de către de unul dintre păstorii bisericii Filadelfia, îndurerat cu siguranță de atitudinea fraților lui în credință:

”Sunt unul din pastorii din biserica Filadelfia unde se intampla actiunea din videoclipul pe care l-ati supus dezbaterii.Nu am sa intru in dezbaterile de pe acest forum pentru ca nivelul este unul trivial , care nu se bazeaza pe argumente rationale, teologice, ci pe unele emotionale si care nu respecta minimul de decenta, respect pentru opinia altora si bun simt. Ceea ce ma intereseaza este motivatia dumneavoastra pentru care ati supus dezbaterii acest mar otravit – discutie asupra piesei lui Sunyy- cand de fapt discutia se duce pe cadrul in care este interpretata aceasta piesa. Nici macar datele de intrare nu sunt corecte si o minima deontologie de blogger presupune o informare corecta.

Acest cantec face parte dintr-un album “Liber prin har”, care a fost inregistrat cu ocazia conferintei cu acelasi nume.Sunt multe cantece de inchinare compuse de Sunny si de catre tinerii din echipa inchinare absolut superbe care vorbesc despre harul lui Dumnezeu si intre ele sunt 2 cantece care au un sunet traditional morosenesc- Ruga pentru tara- o plangere inaintea Domnului si nu autocompatimire ( “n-am avut noroc”, etc-) cum sunt structurate in general doinele romanesti.Al doilea cantec este cel supus discutiei – “Io mi-s Doamne pui de dac”- acest cantec porneste de la motivul puiului de morosan care este mandru ca-i are descendenti pe daci – neinvinsi nici de romani si nici colectivizati de comunisti si transpune asta in cultura crestina- ca si copil al lui Dumnezeu nu mi-e frica de nimic- Din punct de vedere muzical si poetic sunt niste capodopere, iar teologic sunt perfect corecte.
As dori sa remarcati totusi calitatea majoritatii comentariilor pro- au un limbaj teologic elevat, dovedesc cunostinte teologice si de analiza a istoriei si filozofiei bisericii, pe cand mare parte din cele care sunt impotriva dovedesc micimea cunostintelor si caracterului.Daca ar fi o dezbatere pertinenta de idei as continua sa urmaresc blogul in continuare, insa din pacate ca sa-l citez Cristian Laurentiu “ati mizat pe neghiobismul, îngustimea și setea de scandal a unor aruncători cu privirea”
Domnul Isus are de reprosat bisericii din Efes un singur lucru- pierderea pasiunii.Nu se leaga de corectitudinea doctrinelor, tratarea ereziilor si altele, ci deplange pierderea pasiunii pentru El.Va rog sa-i lasati in pace pe acei tineri care se bucura de Hristos care i-a salvat din dependente, lipsa unei sperante de viitor, si cercetati-va totusi de ce va deranjeaza pasiunea unora care au inteles ca fara harul Lui sunt nimic.
PS.Cine vrea sa continue un dialog si sa ne cunoasca cu adevarat este invitat pe site-ul nostru sau sa ne faca o vizita.
Dumnezeu sa va binecuvanteze!”

VIDEO: Clipul care a stârnit atâtea patimi – ”Eu mi-s Doamne pui de dac”

Nu mi-am propus să intru în nici o polemică. Probabil că deja mă repet. Dacă, înfierbântați de discuții și de propriile eșecuri, veți dori asta eu vă spun… DON’T! Nici nu vreau să fac o dizertație pe marginea subiectului, alăturându-mă uneia sau alteia dintre tabere. Presupun că manifestarea incriminată nu este biblică. Hai sa presupunem cu toții… De ce nu a ieșit nici o minte luminată (dintre multele care și-au tot dat cu părerea) care să spună norodului și ce anume face ca ea să fie nescripturală? Nu este oare prea lesne să spunem “este așa pentru ca așa cred eu” sau că “așa am simțit”? Nu este îngrozitor să scoatem versete din context, pentru a face o întreaga teologie din ele și pentru a da în cap  fără logica?

Să presupunem că Sunny a greșit. Unde vă este, sfinți frați cu discernământ și maturitate spirituală, “duhul blândeții” pe care vi-l cere Scriptura în astfel de cazuri? „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții (Galateni 6:1)” De unde atâta patos? Câți dintre voi sunt gata să arunce primii piatra? De ce greșeala lui vă indignează și vă umple de ură în loc sa va doară? De unde știți ce este in inima lui sau a celor de acolo? Câți dintre voi îl cunoașteți sau îi știți personal pe oamenii din această biserica, de aveti curajul să lansați sentințe și verdicte în ceea ce-i privește? De unde toată vulgaritatea și ieșirile acestea suburbane? De ce oare nu sunt ele moderate?

Au fost voci care au susținut că astfel de manifestări adancesc și mai mult prăpastiile dintre evanghelici. Mă doare să o spun, dar peștele de la cap se împute. Cei înțelepți și citiți de mase trec tot mai puține prin filtrul Sripturii și al propriei rațiuni își refuză temporar înțelepciunea, de dragul hit-urilor pe blog…

Comentariile sunt închise.