Gânduri la cumpăna dintre ani…
Știți cum se spune, în popor, că ”Dumnezeu are simțul umorului”? Ei bine, când am aflat că mai am doar câteva luni de trăit, m-am rugat intens și i-am spus lui Dumnezeu ca Woody Allen: „Nu am nimic împotriva faptului că voi muri, atâta timp cât eu nu o să fiu acolo când se întâmplă„! Se pare că Tatăl nostru chiar are simțul umorului, pentru că sunt aici, 18 luni mai târziu. Se pare că după ce au trecut cele 3 luni acordate de medici… nu am fost acolo. Cumva, am trecut mai departe, adunând secunde, ore, zile, luni, ani. Dumnezeu ”îmi dă zile cu împrumut”, cum frumos spune un om tare drag inimii mele. Și îi mulțumesc, mereu, pentru ele.
Astăzi stau în fața voastră ca un martor al harului nemărginit al lui Dumnezeu. În urmă cu un an și jumătate, viața mea a luat o întorsătură pe care nimeni nu și-o dorea și la care nu ne-am fi așteptat niciodată, atunci câna am fost diagnosticat cu cancer în stadiul 4. Prognosticul era sumbru, mi s-a spus că mai am doar trei luni de trăit. Din acele momente, și până azi, mi-am întors ochii spre Dumnezeu, nu întrebându-mă „De ce eu?„, ci „Cum pot să Te glorific prin aceasta?„, sau ”Cum pot face ca suferința asta… să nu fie în zadar?” Să las în urmă un miros frumos, de curaj, de victorie, de viață!…
Harul lui Dumnezeu s-a manifestat în viața mea și a familiei mele în moduri neașteptate. Chimioterapia, imunoterapia și diversele proceduri medicale, săptămânile de spitalizare, toate acestea au fost dificile, ducându-mă dincolo de ceea ce credeam că este durerea și limitele suportabilității suferinței umane. Dar am aflat, am știut, am simțit în fiecare zi că nu sunt singur în această luptă.
În aceste 18 luni am învățat mai mult despre harul lui Dumnezeu decât în toată viața mea de până acum. Acum știu că el nu este doar darul nemeritat al vieții veșnice, deși asta ne este unica speranță, ci că vine la pachet cu prezența neîntreruptă a lui Dumnezeu în suferință, cu pacea care depășește orice înțelegere sau cu bucuria care nu depinde de circumstanțe. Harul Lui Dumnezeu mi-a adus speranță în cele mai întunecate situații și m-a învățat să prețuiesc fiecare zi pe care o primesc, fiecare respirație, fiecare moment cu cei dragi, ca pe un dar nemeritat.
Am învățat, supraviețuind, nu oricum, ci cu o viață la superlativ că, indiferent de furtunile prin care trecem, harul este ancora noastră! El nu ne va scuti mereu de furtună, dar ne garantează că nu o vom traversa singuri! Și că vom ajunge, cumva, cândva, la mal. Harul Lui Dumnezeu transformă rănile în semne ale victoriei și disperarea în cântece de laudă.
Câteva manifestări ale harului, așa cum a fost el perceput în viața celui care știe că fiecare zi ar fi putut fi și ultima:
1. CREDINȚA ÎN DUMNEZEU MI-A FOST O SURSĂ DE ÎNCURAJARE ȘI MÂNGÂIERE: Faptul că am crezut în prezența constantă și activă a Dumnezeului care mă iubește mi-a oferit un profund sentiment de confort și pace în fața suferinței. Prin fiecare val de încercare, prin îngrijorări și temeri la care noi toți suntem supuși, credința mi-a șoptit, constant, că nu sunt niciodată singur, că fiecare pas dificil este vegheat de o iubire care depășește înțelegerea și că, în final, fiecare lacrimă va fi transformată într-un zâmbet de triumf. Mi-a reamintit că ”după ploaie și furtună va veni o zi mai bună, Soarele va răsări mai luminos”…
2. NĂDEJDEA ÎN VIAȚA VEȘNICĂ: Perspectiva sănătoasă a unei vieți mai bune, lipsite de lacrimi și durere, una care nu se va termina niciodată, funcționează mai bine decât orice analgezic, diminuând teama de moarte sau de suferință. În caruselul temerilor și al durerii, speranța în viața de după moarte a devenit ancora sufletului meu: un far strălucitor ce i-a ghidat corabia prin furtunile întunecate. Fără să fie o fugă de realitate, ea îmi oferă îmbrățișarea curajoasă a misterului veșniciei, unde fiecare durere devine un preludiu la o simfonie de pace eternă și fiecare lacrimă, o sămânță pentru grădinile nepieritoare ale Paradisului.
3. DRAGOSTEA CELOR DIN JUR, SPRIJINUL COMUNITĂȚII:
”După aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ai mei dacă veți avea dragoste unii față de alții”, spunea Mântuitorul.
Anul acesta am văzut dragostea lui Dumnezeu manifestată în modul cel mai direct prin cei din jur. Am fost binecuvântat, îmbrățișat, iubit de sute, poate de mii de oameni. Cei mai mulți mi-au spus-o, într-o formă sau alta. Alții au demonstrat-o pe genunchi, prin drumuri regulate la bancă, prin faptul că mi-au bătut la poartă sau atunci când m-au sunat la telefon.
4. VICTORIE PRIN SUFERINȚĂ: Relația cu Dumnezeu și cu cei dragi m-au ajutat să trec prin etapele cunoscute de către toți cei ce experimentează suferința sau care pierd ceva sau pe cineva drag, prin NEGARE, prin FURIE, prin NEGOCIERE, prin DEPRESIE, ajutându-mă să navighez către o ACCEPTARE profundă a realității, unde am găsit PACE și BUCURIE, chiar și în lucrurile mici. Având un adevărat cor divin de suflete alături de mine, în frunte cu cel mai bun Dirijor, mi-a fost mai mult decât un ajutor; a fost un cântec sacru care mi-a purtat inima peste mările întunecate ale disperării, reamintindu-mi că, împreună, suntem mai puternici decât cea mai neîndurătoare furtună a suferinței.
5. OPORTUNITATEA DE A MĂRTURISI: am învățat că suferința este o oportunitate de a ne mărturisi credința, de a ne împărtăși speranța și de a fi un exemplu de curaj și de demnitate pentru cei din jur în fața dificultăților. Mulți, foarte mulți au fost cei care mi-au spus: ”Mike, ceea ce scrii, sau ceea ce ne-ai spus, a avut un impact fenomenal în viața noastră”. Abia acum realizez cât de mare a fost această influență, ascultând mărturiile lor. Simpla oportunitate de a deschide gura și de a putea împărtăși cu eficiență provocările, eșecurile, victoriile, speranța, este un har pe care îl doresc până la ultima suflare. În încleștarea luptelor noastre noastre, cuvintele devin punți între inimi, mărturisind despre victorii, eșecuri și minuni, fiecare poveste împărtășită fiind o torță care luminează cărarea celorlalți. Când vorbim despre suferința și speranța noastră, transformăm rănile în semne de biruință și durerea într-un limbaj comun al încurajării, invitându-i pe toți să își găsească forța în vulnerabilitatea noastră comună și să meargă înainte ca învingători.
6. CREȘTEREA SPIRITUALĂ ȘI MATURIZAREA: Înfruntarea suferinței și a bolii poate duce la o adâncire a credinței și a dependenței de Dumnezeu, precum și la o mai mare înțelegere a propriei spiritualități și a scopului în viață. Am învățat că, deși știam atât de multe despre Dumnezeu, îl cunoșteam atât de puțin pe El… Am învățat să iubesc mai mult, mai profund, mai aplicat. Am învățat să fiu, mai mult, ca Hristos. Prin umbra unei boli terminale, călătorim pe un drum pavat cu introspecție profundă și înălțare spirituală; fiecare moment de durere devine un pas spre maturizarea sufletului nostru, transformându-ne în grădinari ai propriilor noastre reziliențe, unde învățăm să cultivăm flori de speranță în solul încercărilor noastre.
7. VALOAREA SUFERINȚEI: suferința are o valoare spirituală inestimabilă, pe care de cele mai multe ori nu reușim să o cunoaștem până când nu trecem prin focul încercării, atunci când avem posibilitatea de a ne gândi la suferințele lui Hristos, de a ne purifica sufletul și de a crește în virtute. În furnalul suferinței, credința noastră este rafinată, speranța ne e întărită și dragostea ne e purificată. Fiecare lacrimă devine o perla de înțelepciune, fiecare durere o piatră de forță interioară, transformând sufletele noastre în mozaicuri ale harului divin prin care fiecare crăpătură lasă lumina Lui să strălucească mai puternic.
Închei prin a vă mulțumi fiecăruia pentru dragostea și sprijinul acordat. Sunteți manifestarea fizică a harului lui Dumnezeu în viața mea! Vă încurajez să să fim împreună lumini în acest lume, răspândind speranța și dragostea care vin doar de la Dumnezeu!
Îi mulțumesc și jumătății mele mai bune, mai frumoase, mai credincioase, celei care slujește din umbră și care rareori primește credit pentru jertfirea sa. În fiecare moment al luptei mele, Dana a stat lângă mine ca o stâncă de compasiune, ca un ocean de iubire. Cu fiecare noapte nedormită, cu fiecare zi de îngrijire, cu fiecare lacrimă și rugăciune înălțate către cer, ea a țesut o pătură de alinare peste rănile mele. Sacrificiul persoanei iubite este poezia nescrisă a iubirii necondiționate, un imn despre forță și dedicare care răsună în adâncul sufletului meu, reamintindu-mi că cel mai mare dar al meu în această lume este dragostea și că parteneriatul nostru de de neclintit.
Nu în ultimul rând, îți mulțumesc Ție, Doamne, pentru harul Tău perfect! Tu, cel care a fost răstignit, știi bine că rana doare, că inima plânge. Și nu ne abandonezi niciodată în ghearele disperării!
Boala mi-a strigat că sunt efemer, dar harul mi-a șoptit că sunt etern. În fiecare moment de slăbiciune, o forță nevăzută m-a ridicat, arătându-mi că fiecare răsuflare este o sculptură a speranței în timpul suferinței. Suferința nu a fost o sentință, ci o invitație de a cunoaște și de a experimenta mai profund dragostea care vindecă, dragostea care sprijină, care transformă, dragostea aceea care ”nu va pieri niciodată”.
LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI TUTUROR!
……………………………………………………………
„O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!… Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!” (Psalmii 27:13-14)
la martzianu' 