Martzianul dement


Cineva, un om politic cu „atitudine” tipică politicianului român, om al ciolanului, m-a facut dement. Este unul dintre cei ce promovează „bunul simţ„, un nou mod de a face politică. Dincolo de argumentaţia slabă, puerilă pe alocuri, care dă impresia scrierii după dictare, domnul cu pricina nu are prea multe de spus. El deţine un „blog politic” pe care nu ai voie să fii posesor de creier. Încă de la primul comentariu eşti „verificat” şi ţi se spune asta, probabil tot în spiritul respectului faţă de cetăţean.

Nu mă deranjează să fiu făcut astfel, nici chiar să mă văd mângâiat mai dur. Voi continua să îmi expun deschis părerile, să militez pentru adevăr. Şi pentru dreptate (of, cum au confiscat alţii înainte această expresie atât de valoroasă, astfel încât să nu o mai poţi folosi fără a fi bănuit de a avea culoare politică!). Pe aceeaşi treaptă cu mine a fost pusă şi o doamnă, care a îndrăznit să creadă altceva. Domnul postac de partid a trimis-o imediat la cratiţă, demonstrând că nu se poate despărţi de modelul patern misogin.

Vreţi numele lui? Vreţi şi informaţiile, publice de altfel, care să demonstreze nu este ceea ce pare sau ceea ce se prezintă a fi? Nu vi le dau. Nu mai contează. Blogul cu pricina intră la „recycle bin” pentru propria-mi conştiinţă de cetăţean şi de blogger. Cum ar spune domnul Geoană, credeam că e om serios, dar el de fapt face politică…

Mă duc să văd rezultatele la vot. Vom vedea ce va fi. Până una alta, să aibă Dumnezeu milă de ţărişoara asta, care are nevoie mai mult ca niciodată de linişte!

8 Responses to Martzianul dement

  1. atitudini spune:

    Ia zi sublimule, perfectule, infailibilule, unicule: cum ti-a iesit votul din decembrie?

    Esti multumit manelistule? Sau poate nu esti in cei 98%….

    Sper sa fii solidar pana la inanitie cu rezultatul a ceea ce ai votat in decembrie 2009. Doar foamea crunta mai are sanse sa iti deschida ochii.

    Om al ciolanului? Misto! Mai zi o data ca imi place.

    Argumentatie slaba, puerila? Adica si un copil isi dadea seama cat de fals si periculos urma sa fie Base atunci. Tu te situezi si mai jos de atat?

    Am un blog politic. Da. Si? Verific? Da. Este interzis? De ce?

    Vai cat ma bucur acum! Sper sa ai parinti pensionari „nesimtiti”, copii in scoala, rude bugetari „indecenti” si sa mai ai nevoie si de asistenta medicala. Asta ca sa simti toate rezultatele votului tau si a argumentelor pe care le-ai folosit, argmente adulte, pline si solide!

    Sa iti fie de aici si pana dincolo!

    • martzian spune:

      Dragul meu,

      Inca o dovada a politicii bunului simt

      Hai sa iti spun o chestiune: nu sunt de acord cu forma asta de reduceri, desi bugetul trebuie scazut! Sunt curios insa de solutiile liberalilor. Le cunosti? NU? Nici eu, pentru ca nu sunt… De fapt, unii dintre ei sustin nebunia asta, believe it or not.

      Apropo, nu sper sa scada de la ai mei bunici si parinti, nici nu ma bucur ca prostu’ satului (a se citi ca tine) sper sa scada de la voi si de la nepotii si rudele pe care, dupa cum imi inchipui, i-ati pompat politic in diferite pozitii. Asta daca ai apucat a o face. Iar, din pacate, voua de voturi va pasa, nu de noi…

      Te rog sa nu imi mai scrii, nu daca esti nesimtit! Iar daca o faci, vino nene cu solutiile pe care le propuneti, esti la fel de lipsit de argumente si ne-am saturat de joc de glezne populist si de idioti…

      PS: ce se intampla acum, discursul cretin al sefului tau, ma convinge si mai mult ca sub el ar fi fost si mai rau. Greu de crezut, dar se poate si mai rau.

      Si, sublimule, perfectule, infailibilule, ce n-as da sa poti fi atat de barbat si in afara internetului, unde te ascunzi dupa ecran ca lasul!…

      • martzian spune:

        By the way, e funny ca, dupa ce ai renuntat la argumentatie si la discutii in detrimentul jignirilor si dovezii lipsei de materie cenusie, te apuci sa cauti postari din timpul campaniei. Asta inseamna ca ai prea mult timp liber…

        Propun sa te pui pe treaba, sa te intorci la munca, daca stii ce e aia: se pare ca nu iti meriti salariul!

        Si iti garantez ca, dupa ce Base ori Boc-ul lui cad, mamaliga va va ajunge pe voi, pentru ca se va demonstra (Dumnezeu sa ne fereasca de asta) ca o solutie proasta (pe care, inca o data, nu o sustin) e mai buna decat nici o solutie…

        Inchei. Recunosc: m-ai tulburat! Asta pentru ca de atunci, de cand te-ai dat ca nesimtitu’ la mine din lipsa de argumente, nu am mai intalnit postaci de partid. Si pentru ca, spre deosebire de tine, eu nu am culoare politica. Eu sunt dintre cei mici si inselati, care cred ca tara mea o va duce bine numai cand comunistii (fie ei cu masca penelista, pesedista sau pedelista, vor zbura din viata si din lumea noastra).

        Iar daca la un punct sau altul, voi mai fi inselat, de ei sau de voi, nu mi se va putea pune la indoiala buna credinta. Nu e cazul la tine, postac trist si interesat de ce a mai ramas din ciolan, om lipsit de coloana vertebrala si de respect! Sa-ti fie rusine!…

        Haipa.

      • atitudini spune:

        Faptul ca nu a venit un liberal la usa la tine cu „pachetul de masuri” asta nu inseamna ca ele nu exista.

        Si daca venea, oricum il injurai si il intrebai de unde are bani pentru pliant/brosura.

        Dar tu poti judeca si condamna pentru ca singur iti rupi gatul in fracturile de logica.

        Vrei program? Ai cautat? Cauta!

        El exista acolo unde trebuie: la CES, la Parlament, la Guvern, la sindicate, la patronate. La Cotroceni exista doar o sticla de whisky…

        Ti-e lene sa il cauti? Asta este alta problema. Nu trata insa propria lene cu injuraturi catre altii.

        Nu te ajut cu niciun link pentru ca sunt convins ca orice ti-as pune in fata tot nu poti vedea de atata orbire. Esti o cauza pierduta.

        Pentru tine raman insa cuvintele lui Moromete:

        „Şi da-ne nouă, Doamne, cât mai multe proaste la biserică!”

        Ramai acolo unde esti: in majoritatea lui Base!

        • martzian spune:

          draga postacule liberal, eu am prieteni liberali; treaba ta daca o crezi sau nu. sunt oameni pe care ii respect si al caror exemplu nu imi permite sa generalizez. nu intotdeauna suntem de acord dar caracterul difera de al tau si pentru asta ne vom intelege mereu.

          si apropo, nici macar ei nu au primit pachetul vostru de masuri, atat de secret este. eu nu sunt antiliberal, nici pro-base, dar tartacuta ta nu decodifica tot ce scriu.

          apropo de injuraturi,te rog citeste-ti comentariile si posturile! trebusoara asta este mai degraba o caracteristica a revolutiei bunului simt, cu care ai fost impregnat pana in suflet…

          inchei discutia si te rog sa te retragi in cercul tau trist si sa ma lasi: daca esti doar liberal si uiti sa fii om, asta nu iti face cinste deloc!

      • atitudini spune:

        Apropo de ascuns… Este aceeasi situatie ca la programul care nu exista pentru ca nu il ai tu in mana.

        Asa ca mai merge o vorba din popor: Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista.

        Tie ti-a dat creier. Nu ti l-a bagat insa si in ţeastă.

  2. […] Ne-am despărțit doar când nu a mai făcut față discuției, cedând intelectual, caracterial și uman. El e convins că toți cei care nu sunt cu ei le sunt împotrivă, motiv pentru care îi verifică. Nu mai are mijloacele din trecut, când au făcut și au dres, se rezumă la Google. Sau Goagăl, sau Gugle… Și se pare că doar asta face, pentru că o face… toată ziua. Nu știu când ar mai avea timp de altceva, deși funcțiile i-ar cere asta. […]

Lasă un comentariu