foto: sciencemag.org
”Și nu ne duce pe noi în ispită” spune unul dintre versetele din Rugăciunea Domnească (Matei 6:13). Cititori sinceri ai Sfintelor Scripturi, dar și cârcotași în căutare de posibile erori biblice, unii se poticnesc adesea în încercarea de a-și oferi o explicație. Oare Dumnezeu se contrazice pe Sine? Este El acela care ne „duce” în ispită? Aveți pe scurt în cele ce urmează răspunsul pe care l-am dat într-o astfel de situație.
Haideți să pornim de la un adevăr simplu, ce poate fi găsit în Epistola Apostolului Iacov.
„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. ” (Iacov 1:13)
Ce înțelegem de aici, spus negru pe alb? Înțelegem faptul că Dumnezeu NU ispitește!
Continuăm, tot cu un pasaj din Iacov:
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. ” (Iacov 1:2-4)
Cuvântul folosit în textul original pentru „încercări” în versetul de mai sus din Iacov este „peirasmos” (gr) – același ca și cel din rugăciunea Domneasca – cel tradus ca „ispită„. Prin urmare, atunci când Dumnezeu le îngăduie, încercările ne pot fi de folos. Ele sunt, paradoxal, un motiv de bucurie prin rezultatele pe care le produc. Această situație este totuși diferită de aceea a ispitirii cu scopul de a face pe cineva să păcătuiască.
Dumnezeu ispitește? Nu! El îngăduie ispita sau încercarea? Da. Dar nu ne va lăsa singuri, ci ne va însoți prin clipele grele.
„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-l fi văzut, credeţi în El, fără să-l vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentrucă veţi dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre.” (1 Petru 1:5-9)
Putem să ne oprim și la un exemplu din viața lui Isus:
„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit. ” (Matei 4:1-2).
Vedem că, dacă nu sărim peste primele capitole, avem bazele pentru un răspuns valid la întrebarea de mai sus. Dumnezeu conduce, îngăduie, dar diavolul este cel care ispitește cu scopul de a ne tenta spre păcat. Iar omul lui Dumnezeu, trecând prin astfel de situații, devine mai puternic, mai matur în credința lui.
Dar oare este greșit să recunoaștem, în rugăciunile noastre, faptul că încercările ne dor, că ne rănesc și că nu ne plac? Nicidecum! Dumnezeu este Tatăl nostru. El vrea să ne ajute să trecem prin probleme și este gata să ne asculte, să ne învețe, să ne dea putere, nicidecum să negăm ceea ce simțim. Chiar Domnul Isus, în rugăciunea Lui din Ghetsimani, a strigat cu durere către Tatăl ceresc:
”Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39)
Câteva concluzii (3 sunt câteva, nu?):
- Dumnezeu ne conduce, uneori, prin situații grele, pentru a ne testa, pentru a ne crește. El ÎNGĂDUIE asta, spre binele nostru. Biblia spune însă si ca „nu va îngădui să fim ispitiți peste puterile noastre”.
- Diavolul ispitește. Vina, totuși, ne aparține, dacă cedăm ispitei.
- Ispita NU este păcat. Poți trece prin ispită și fără să păcătuiești.
Și ca sa încheiem tot cu Iacov incursiunea noastră:
„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1:12)
la martzianu' 