Se spune că, la Școala Duminicală, un învățător a întrebat-o pe una dintre micuțele mai gălăgioase:
– Ei, de ce crezi tu că trebuie să facem liniște în biserică?
Micuța s-a uitat în ochii învățătorului și i-a răspuns candid:
– Pentru că unii oameni dorm și nu am vrea să îi trezim!
Dacă sunteți dintre aceia care, istoviți după o săptămână grea, aveți tendința de a (mai) ațipi în biserică, astăzi vă dau o veste bună:
La noapte veți dormi mai mult cu o oră și… de data aceasta o puteți face acasă!
Diseară vom face trecerea la ora de iarnă! Astfel, ora 4 va deveni ora 3. Dacă aveți telefoane inteligente, nu trebuie să faceți nimic, ora se va schimba singură. Dacă nu, faceți-vă ajustările necesare pe ceasul deșteptător. Nu de alta, dar, decât să dormiți singuri, la biserică sau la job, mai bine să o faceți în patul vostru călduț de acasă.
În urmă cu ceva vreme am dat peste o întrebare, poate doar pe jumătate pusă ”la mișto” de un puștan, ”ateu militant”. Sunt sigur că cei mai mulți dintre noi s-au confruntat cu ea, măcar o dată în viață. Iaca și întrebarea (citez):
”Cum arată Dumnezeu, dacă ziceți că există? E invizibil sau incolor?”
Ce ați răspunde în acest caz? Este drept că, unele biserici îl portretizează pe Dumnezeu Tatăl sub forma unui bătrân cu barbă mare, albă, cu părul lung. Pare mai degrabă un pensionar blajin, nevolnic decât Dumnezeul care despărțea apele Mării Roșii sau care ține totul în mâna Lui. Nu, nu găsim în Biblie că Dumnezeu ar arăta așa, iar cei care o fac scot din context pasaje cum ar fi cel din Daniel capitolul 7…
Atunci cum ”arată” Dumnezeu?
Atunci când punem o astfel de întrebare facem o gravă eroare de categorie. Cum așa? Să vedem… Pe de o parte avem o lume naturală, fizică – și un simț corespondent (în acest caz, văzul). Pe de altă parte avem realitatea transcendentală, cea care depășește granițele naturalului și nu se aplică legilor sale… Și unii dintre noi au decis să le pună împreună, alăturând caracteristici specifice primei categorii la a doua categorie! E oarecum ca și când am întreba… ”cum miroase culoarea roz”?
În Exod 33:20, Dumnezeu Însuși îi spune lui Moise:
”Eu cred că dacă biserica ar fi făcut tot ceea ce trebuia să facă nu am mai avea pe nimeni care să doarmă pe străzi”. (Michael W. Smith)
Adesea ne este greu să pășim în afara zonei noastre de confort, din păcate. Ne creem cluburi duminicale selecte, unele mai mari și altele mai mici, unde tot ceea ce vrem este să ne simțim bine. Și apoi le numim ”biserici”. Muzica, predicile, mirosul, luminile, scaunele, temperatura, totul este făcut în ala fel încât să ne mulțumească. Și apoi plecăm, devenind brusc oameni comuni, lumești, timp de o săptămână.
Semănăm tot mai puțin cu Hristos, pentru că dragostea celor mai mulți se răcește…
Doamne, ajută-ne să facem ceea ce ar trebui să facem! Și ajută-ne să te iubim pe Tine și pe semenii noștri tot așa cum Tu ne-ai iubit mai întâi!
Priveam zilele trecute la copii cum se joacă. Fetițele încalță pantofii mamei. Își iau poșetă și se dau cu ruj, se transformă de la un minut la altul în doamna învățătoare, în doamna asistentă sau într-o mămică iubitoare. Băieților le place să se dea șoferi sau polițiști, luptători de comando sau meseriași care repară diferite lucruri prin casă. Adesea pot fi văzuți împreună, jucându-se cu rândul de-a mama și de-a tata, de-a părinții și copiii, etc.
Privind la joaca copiilor, aparent inutilă pentru mintea nesuferit de pragmatică a adultului, m-am dus cu gândul la noi, cei ”care suntem”. O, cât de des creștinii imaturi și iresponsabili se joacă de-a biserica! De câte ori nu fac din lucrurile serioase un simulacru, o maimuțăreală ieftină și pe care nu sunt dispuși să o ducă până la capăt! Ne facem că ne pasă, ne facem că iubim, ne facem a duce un trai sfânt, trișăm și nu dăm socoteală, una vorbind și alta trăind. Mai rău, luăm pauză de la pocăință ori de la lecțiile Tatei și schimbăm rolurile sau regulile jocului atunci când ne taie capul… Cel mai trist este că, atunci când totul este la iveală, alegem calea tristă a mizeriei ascunse sub preș, negarea și eliminarea celor incomozi.
Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica, am înțeles marea deosebire dintre ei: copiii iau totul mult mai în serios! Copiii au învățat să se bucure de jocul lor.
Privind copiii care se joacă de-a adulții și creștinii care se joacă de-a biserica am înțeles marea asemănare dintre ei: și unii și alții vor da socoteală pentru neascultarea din timpul jocului. Tata îi pedepsește pentru îi iubește…
Mi-ar placea să pot spune mai multe pe tema asta, să privesc mai mult și mai de aproape. Dar nu pot: privitul doare, uneori…
„De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5:12; NTR)
Din când în când și la ceva vreme (tot mai des din păcate) mai apare câte un superstar evanghelic, pastor, evanghelist, vorbitor, scriitor, etc., într-o lume creștină debusolată și care caută cu o disperare tot mai acerbă înlocuirea bisericii vii, formate din oameni ai lui Dumnezeu, cu o imensă sală de teatru. Aceasta, condimentată cu elemente de training și cu un permanent spectacol sub formă de muzică, speech-uri motivaționale și o toleranță politicoasă dincolo de limitele trasate de sus, își măsoară succesul în numărul de participanți și în ”income”, având ca model una sau alta dintre megabisericile existente pe mapamond. Ne ridicăm împărați, ne facem un nume, ne îndepărtăm de Sursă, pe măsură ce dragostea celor mai mulți se răcește.
Internetul vuiește de tot felul de vome pseudo-creștine (scuzați-mi exprimarea plastică), aberații care nu au alt scop decât denigrarea credincioșilor din alte culte decât cel majoritar – pe plan local. Se face abuz de cuvinte cum ar fi ”sectanți, eretici, rătăciți” și se încercă a se aresta Biserica lui Hristos de către o singură confesiune. Cel mai grav este că cei mai mulți dintre semidocții care lansează astfel de provocări nu își cunosc temeinic Sciptura, istoria și mai ales… MINT!
M-am gândit că ar fi util să vă reamintesc ”reamintirea” fiecărui an – anume că la noapte vom trece la ora de iarnă. Asta implică, în modul cel mai practic, faptul că vom dormi o oră în plus…
Și cei mai mulți dintre noi vor striga în cor:
URAA!
Prin urmare, cu excepția faptului vreți să prindeți loc în față la biserică – mergând cu o oră mai devreme, să vă dați ceasurile cu o oră înapoi. Adică, după cum deja se știe, ora 4 va deveni ora 3…
Ca o regulă, trecerea la ora de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie. Ora de iarnă este, de fapt, cea oficială pentru toate statele de pe Glob. Motivația acestei practici este aceea de a folosi cât mai mult lumina naturală, aceea oferită de Soare, economisindu-se energia electrică.
România a introdus pentru prima oară diferențierea dintre ora de vară și cea de iarnăîn anul 1932, aceasta fiind suspendată în 1943 și reintrodusă în 1979.
Greg Laurie și-a început lucrarea la doar 19 ani, la Calvary Chapel, atunci când mentorul său, pastorul Chuck Smith, i-a oferit oportunitatea de a conduce un studiu biblic pentru 30 de persoane. Din acest grup s-a format una dintre cele mai mari biserici americane, cu peste 15.000 de membri – Harverst Christian Fellowship.
Materialul se prezintă sub forma unui interviu, înregistrat în vederea pregătirii SoCal Harvest Crusade 2013. Din păcate, nu am cunoștință de o variantă subtitrată în limba română.
Într-o lume tot mai dominată de egoism și nepăsare civică, unul dintre rolurile primordiale ale bisericii ar trebui să fie lupta – eficientă, pe față și bazată pe principii sănătoase – împotriva fenomenelor antisociale care influențează iremediabil destine și distrug vieți. O abordare practică și care are la bază o corectă fundamentare în realitățile vremurilor pe care le trăim va aduce beneficii, atât pe termen scurt (în viața indivizilor, în societate) dar și pentru eternitate.
Astăzi vă propun să ne oprim la traficul de persoane și exploatarea sexuală. Ca unul care a observat fenomenul de aproape – prin prisma implicării, timp de mai mulți ani, în lucrul direct cu persoanele fără adăpost – subiectul va fi mereu actual, atâta vreme cât va exista un singur traficant și o singură victimă, existentă sau potențială. Salut implicarea tot mai serioasă în acest domeniu a unei organizații creștine relativ tinere, pe nume ”eLiberare”. Deși aceasta s-a lansat oficial pe 1 aprilie, nu sunt deloc o glumă, după cum singuri o afirmă pe site-ul lor.
Am învăţat un lucru de la tata, atunci când încă mai trăia: dacă ai nevoie de ceva şi nu ştii ce să faci, strigă la… nevoie! Iar nevoia îți va da puteri nebănuite pentru a găsi idei și soluții. De cele mai multe ori răspunsul este mai simplu decât ai fi crezut.
Adesea, viața ne pune în fața unor provocări care necesită daruri ce ne lipsesc. Deși nu avem nici o vină, tare ne-am dori să putem face mai mult! Acela este cel mai bun moment să căutăm soluții, să fim creativi și proactivi – în loc să ne plângem sau, mai rău, să ne mulțumim cu puțin…
Săptămânile trecute am avut ocazia să testez modul în care tehnologia ne poate fi nu doar duşman şi ispită, ci și prieten apropiat – care să pună umărul la buna desfăşurare a programelor din biserica noastră. Faci parte dintr-o congregaţie mică şi fără mari posibilităţi financiare? Nu aveţi o echipă completă de închinare sau vă lipsesc cu desăvârșire instrumentiştii capabili să conducă acest timp special? Nu disperați! Programul vostru de duminică sau studiul de casă nu trebuie să fie sec şi plictisitor. Puteţi încerca una dintre soluţiile de mai jos.
”Iată Eu stau la ușă și bat” sunt cuvintele Domnului Isus către biserica din Laodicea și către o mare parte a Bisericii din zilele noastre. Ele însă se pot aplica și unor situații mai pământene, când echipe de câte doi, politicoase și încărcate de broșuri și reviste, îți vor bate mieros la ușă, pentru a te convinge de un ”adevăr” care diferă total de ceea ce bunica te învăța atunci când erai mic sau de ceea ce ai auzit la biserică. De multe ori, creștinul sincer dar neobișnuit cu studiul sistematic al Scripturii este pus în fața situației de a-și apăra credința în fața unor astfel de încercări de destabilizare, venite din partea unor oameni care, deși bine intenționați, sunt ei înșiși înșelați.
În cazul de față mă voi referi la interpelarea venită din partea unui domn de la Martorii lui Iehova (ce-i drept, nu la ușă, ci pe net), care dorea să-mi demonstreze că Isus Hristos este o simplă creatură și nu Însuși Dumnezeu, folosind, așa cum procedează de obicei reprezentanții acestei secte, un text scos din context. Este vorba de versetul din Apocalipsa 3:14. Răspunsul meu pentru domnul în cauză este parte a unei discuții mai lungi, fiind adaptat pentru a putea fi redat în acest articol, lucru pe care îl voi face în cele ce urmează:
În urmă cu câteva ore, o bună prietenă m-a întrebat sec, aparent din senin: ”Vai, Marian, ai aflat de ultimul scandal din blogosferă?”. ”Nu”, i-am răspuns, ”nu prea mai sunt la curent cu ce se întâmplă în blogosfera creștină.” De ce? Dintr-o scârbă amestecată cu tristețe, ca să fiu sincer până la capăt. Creștinii au învățat mult prea repede (well, unii dintre ei, ca să nu generalizăm) tainele bălăcărelii ”onlain”, de dragul expunerii și a traficului. Să fie cât se poate de clar: observ și nu judec – nu arăt cu degetul. Eu însumi am mai căzut în capcana asta nefericită și nu mă laud cu acele momente. Mi se pare cu atât mai trist cu cât, adesea, lansatorii de provocare sunt persoane publice din mediul evanghelic, formatori de opinie, oameni respectați și cu o influență periculos de ispititoare.
După ce mi-a zis că este vorba de un clip al lui Sunny (de care nu auzisem, neinformatul de mine) – ”Eu mi-s Doamne pui de dac” – o încercare de a adapta folclorul românesc, folosindu-l în închinare – am făcut o strigare scurtă la amicul Goagăl. Ăsta, baiat bun cu toată lumea, mi-a dat repede informația…
Tot ce avem vine de la Dumnezeu, căruia toate lucrurile îi aparțin. Ce poate face El, însă, printr-un om care a înțeles importanța dărniciei?…
Filmulețul de mai jos (din păcate doar în limba engleză) prezintă povestea unui astfel de om, care, prin modul în care și-a însușit mesajul lui Dumnezeu i-a inspirat și pe ceilalți, producând schibări radicale în comunitate până la a genera reconstrucția unui oraș demolat în urma războiului.
Mă impresionează în mod special povestea unei doamne infirme, care nu poate merge, dar care și-a donat singura găină pentru reconstrucția bisericii. Mă smerește, mă inspiră, mă face să visez și să cred că se poate…
Un mesaj care este adresat parcă direct către bisericile din această parte a lumii. Până când vom aștepta ca alții să ne ajute, să ne hrănească săracii, să ne sprijine misionarii, să ne construiască bisericile? Până când ne vom ține inimile legate de cele pământești, adunând mai mult decât vom avea vreodată nevoie? Este timpul să învățăm a dărui, acesta fiind unul dintre secretele binecuvântării.
VIDEO: In 2001 Western Uganda was at war. One town led by Hannington Bahemuka chose to focus on what they had and trust God to rebuild their war-torn town through their own generosity.
Conform afirmațiilor unui parlamentar britanic (Mike Weatherley) bisericilor care refuză a oficia uniuni între persoane de același sex ar trebui să li se retragă licența. Deși căsătoriile între persoanele de același sex nu se oficiază legal în această țară, parteneriatul civil adoptat în 2005 le conferă acestora aceleași drepturi egale ca și în situația în care ar fi căsătorite.
Distinsul parlamentar scrie, într-o scrisoare adresată joia trecută Primului Ministru David Cameron:
Atâta timp cât grupurile religioase refuză să oficieze ceremonii pentru cuplurile de același sex va exista inechitate.
În replică Reverendul Phillip Wells, de la Calvary Evangelical Church – Viaduct Road, righton răspunde:
”Noi nu sentem membri ai bisericii de Stat. Atâta timp cât bisericile independente nu încalcă legile Statului nu ar trebui să le spunem ce să facă și ce nu – este o chestiune ce ține de libertatea religioasă. ”
Libraria Brancoveanu va invita sambata 4 iunie ora 18 la vizionarea filmului crestin “Strada Azusa”!
În 1906, William J. Seymour, un pastor din Louisiana, s-a rugat Domnului şi răspunsul Lui a fost renaşterea Străzii Azusa. A zguduit fundaţiile bisericii, a pus bazele Bisericii Penticostale moderne şi a schimbat vieţile a 600 milioane de oameni pentru totdeauna.
Acest documentar conţine relatările unui martor adunate de Frank Bartleman, lider al anilor 1907 din timpul trezirii spirituale de pe strada Azusa, cu o introducere de Vinson Synan. Pentru o mai buna organizare va rugam sa va confirmati participarea.
Va multumim.
Zona: langa statia de metrou Constantin Brancoveanu, Sos. Oltenitei, nr.56 C, imediat dupa Banca Romaneasca.
Imaginea de mai sus ni-l prezintă pe pastorul Doug Western, de la Kendale Acres Free Will Baptist Church – Sanford, N.C., conducând serviciul de Paște al congregației sale; asta deoarece clădirea bisericii abia se mai ține, după ce tornadele de săptămâna trecută au distrus aproape totul în calea lor.
Astfel, uitându-ne la situația altor frați de-ai noștri, nu putem să nu putem fi încă o dată mulțumitori pentru micuța încăpere în care se întrunește Calvary Chapel București. Visăm la o mansardă mai mare și la posibilitatea ca serviciile noastre să poată găzdui mai mulți oameni, în situația în care la evanghelizarea de astăzi am avut aproape 70 de participanți din afara bisericii, copii, adolescenți și adulți. Dar, ca mai mereu, ajută să ne uităm în jur, fie și online, pentru a redescoperi secretul mulțumirii și a ne face așteptarea mai ușoară…
Am învățat, din viață, din experiență și din Scriptură că Dumnezeu iubește copiii într-un mod special. Dorința Lui intimă este ca fiecare dintre ei să-L cunoască încă de mic și să intre într-o relație personală cu El, fapt ce îi va schimba tot restul vieții. Fundația Echipare pentru Generația de Mâine este unul dintre mijloacele prin care planul Lui de mântuire a copiilor se conturează tot mai mult, cu fiecare zi. Citește mai departe…
Mulți dintre noi, ăștia mai obosiții, au impresia că somnul e mai dulce… duminica dimineața. Adică deh, ne trezim toată săptămâna cu noaptea în cap, fără crâcnire, dar duminica parcă ne trage ceva în jos, tocmai când ar fi momentul să o ne pregătim petru a merge la Casa Domnului. Unii dintre cei mulți și cad pradă ispitei, trăgând o perversă (ok, ca la Târgu Ocna, dacă insistați) la ceas, resemnându-se și consolându-și eventualul partener de pat și de viață:
– Lasă dragă, că mergem după amiază!…
Dacă nu vă regăsiți în descriere, ferice de voi! Totuși, cel puțin la fel de ferice este dacă, deși ispitiți, săriți voioși din pat și vă pregătiți pentru a petrece timp cu Creatorul vostru și cu cei pe care îi numiți frați.
Însă cum ar fi, oare, să nu mai trebuiască să facem chinuitoarea deplasare care ne strică somnul din ziua de odihnă? Citește mai departe…
Și a fost, ieri, o nouă ocazie de a mă reîntâlni cu copiii din Ferentari, la grupa de școală duminicală organizată special pentru ei de către biserica noastră.
Și ei au venit, la fel de entuziaști și de plini de viață ca întotdeauna, purtând, în buzunarele minții, o lume specială, puțin ciudată și paralelă pentru noi, adulții care își fac anevoios loc acolo, pentru a-i înțelege și pentru a-i iubi. Și iarăși a fost ”fun”, agitație, vacarm și energie cât pentru o navetă spațială! Iar noi ne-am dorit, încă o dată, să fim pentru a doua oară copii, fie și din dorința egoistă de a ține pasul cu distracția…
Cristos își cheamă copiii la o relație personală cu El. Poate că, în timp, ne-am pierdut dragostea dintâi și ne-am răcit față de El; poate că nu am trăit ca și Mântuitorul, oferind modele; poate că am pierdut focul și adevărul dureros din predicarea Evangheliei, oferindu-le oamenilor entertainment și nu oportunitatea conectării la divinitate. Știm atât de multe DESPRE DOMNUL, dar îl cunoaștem atât de puțin PE EL…
Doamne, ajută pocăiții să se pocăiască!
VIDEO:Liviu Olah, om al rugaciunii…
”Isus poate învia pe orice ”Lazăr” din morți, dar noi trebuie să dăm piatra la o parte (de poticnire).” LIVIU OLAH
Ieri după amiază a izbucnit un incendiu la Biserica Baptistă Betania din localitatea Ostrovul Corbului, Comuna Hinova, Județul Mehedinți. Detașamentul de Pompieri din Drobeta Tr. Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și zece pompieri. La sosirea acestora, incendiul se manifesta în interiorul lăcaşului de cult, pe o suprafaţă de cca. 80 mp, cu posibilităţi de propagare la parter, precum şi la două case de locuit învecinate.
Au ars circa 80 mp pardoseală, obiecte de mobilier (aproape 80 scaune, o bibliotecă cu cărţi religioase), aparatură electronică (o orgă muzicală, două boxe audio, un calculator), dar şi aparatură electrocasnică (3 aparate aer condiţionat). Acoperişul construit pe schelet metalic şi învelitoare din tablă s-a degradat, la fel ca şi pereţii laterali, confecţionaţi din tablă şi căptuşiţi cu vată minerală. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.
Îl cunosc personal pe pastorul și interpetul Alin Gârlea, un om al lui Dumnezeu dedicat trup și suflet lucrării din zonă, astfel că pot înțelege momentele grele prin care trece împreună cu oamenii din acel minunat colțișor de țară. Vă rog să-i sprijiniți în rugăciune pe frații noștri atât de greu încercați.
Dincolo de hilarul din spatele ideii, realitatea ilustrată e una tragică şi ar trebui să ne pună pe gânduri… Vă invit să reflectaţi şi să le redaţi copiilor voştri locul pe care îl merită.
Îmi surprind, din vreme în vreme, o parte dintre prietenii ori colegii de serviciu chemându-ne entuziaşti la biserică. Nu la biserica lor, ci de regulă la alte biserici, pe la care umblă la ocazii. Şi nu ca să aibă părtăşie cu fraţii lor, ci ca să audă vorbind ori să vadă vreuna dintre „vedetele” evanghelice arhicunoscute. Să nu citiţi ironie în ghilimelele mele, pentru că nu e! Noi le conferim acest statut, cu care oamenii smeriţi ai lui Dumnezeu nu se simt deloc confortabil!
„Ai auzit? Vii şi tu? Nu? Vine Pustan!” (l-am ales pe dumnealui ca exemplu doar pentru că sunt sigur că va înţelege ce zic şi nu se va supăra; sunt mulţi alţii, ce vin mai de departe, oferind exemple cel puţin la fel de relevante).
De cele mai multe ori răspund simplu: NU. Toţi se miră. Dar nu prea mult, ca să nu întârzie la porţia de emoţie. Dacă am vreme îi întreb şi: de ce? De cele mai multe ori răspunsul se rezumă la priviri sfinte, duhnind a dojană…
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura„. MATEI 7:1-2
Una dintre molimele care crează cel mai mare dezastru în vieţile celor din jurul nostru este… judecata. Biserica este locul în care te-ai aştepta cel mai puţin să o regăseşti. Aici, în adunarea imperfecţilor şi a păcătoşilor iertaţi, ai zice că întotdeauna se va găsi toleranţă, răbdare, îngăduinţă şi o abordare înţeleaptă. Nu mă refer, desigur, la a nu spune păcatului pe nume sau la a nu acţiona cu fermitate în a-l combate, dar, din păcate, ne este atât de lesne să fim toleranţi, îngăduitori, răbdători, doar cu propriile neascultări şi abateri. Judecata aproape că mi-a ucis entuziasmul şi dorinţa din primele zile în care l-am cunoscut pe Hristos. Mi-am jurat atunci că o voi combate pentru întreg restul vieţii…
Slujirea ultimilor ani mi-a oferit harul şi onoarea de a cunoaşte tot felul de oameni. De la simplii şi nebăgaţii în seamă „boschetari” şi până la oameni cu statură socială, intelectuală sau spirituală foarte înaltă, am luat câte puţin parte la viaţa fiecăruia; le-am împărtăşit bucuriile şi le-am ascultat durerile. Slăbiciunea şi robia păcatului a fost elementul comun tuturor acestor suflete, atât de multe, dar mai ales, atât de diferite.… Citeşte mai departe
Nu îmi place să scriu despre asta… O fac doar pentru că ne întoarce cu gândul către o discuție mai veche, despre păcat și limitele până la care acesta permite accesul la pozițiile publice, oficiale – să le spunem așa – de slujire în biserică. Și pentru că vor tot apărea, de acum înainte, precedente care vor duce din ce în ce mai departe compromisul, îngustând noțiunea de păcat.
Un pastor luteran, care de multă vreme combate cu virulență acceptarea persoanelor gay ca membri în bisericile aparținând confesiunii din care face parte (vezi în foto coperta Lavender Magazin, prezentată de președintele publicației, Stephen Rocheford, unde pastorul este prezentat cu litere mari ca „ANTIGAY”), a fost descoperit că participă la un grup de suport destinat bărbaților ce se confruntă cu această problemă. Cu toate acestea, oficiali ai bisericii au afirmat că în curând Rev. Tom Brock, păstorul în cauză, se va întoarce la amvonul bisericii din Minneapolis, deoarece „a acționat în concordanță cu credința sa, participând la acest grup”.
Biserica Catolică din Franța se confruntă cu o reducere drastică a lucrătorilor dornici de a îmbrăca haina preoției. Cifrele sunt îngrijorătoare și dau de gândit serios asupra a ceea ce rezervă viitorul. Dacă în 1975 existau nu mai puțin de 42.000 de preoți, astăzi numărul acestora s-a redus astăzi la 24.000, aflându-se în continuare în cădere liberă.
„Ce este de făcut?”, s-au întrebat cu îngrijorare capii acestei Biserici. Răspunsul a venit sub forma unei campanii de recrutare inedite și cu apel la mijloacele moderne. Astfel a fost marcată apariția unui forum pe… Facebook, dar și a unui website, sub motto-ul „Et pourquoi pas moi?”, care s-ar traduce prin „De ce nu eu?”.
Pe 25 aprilie a fost lansată o operațiune ce a costat nu mai puțin de 250.000 euro, și care va dura până pe 5 mai. Au fost trimise 70.000 de cărți poștale ce prezentau veșmântul preoțesc echipat cu o insignă pe care se putea citi mesajul „Jesus is my Boss”. Scopul acestei campanii a fost acela de a recruta tinerii dornici de a urma o carieră de preot.
Am intrat pe Facebook să citesc mai multe despre această campanie, dar și pentru a urmări reacțiile vizitatorilor. Din păcate pagina nu mai există (mă întreb care o fi motivul) în schimb, a apărut în replică un alt forum, intitulat de asemenea „Et pourquoi pas moi?”, dar cu o altă insignă aplicată la costum, ce proclamă „Satan is my Boss„. Culmea este că, imediat după lansare, nu au întârziat să apară și susținători ai anticampaniei celor ce și-au ales un alt șef.
Nu demult am fost chemat, impreuna cu consoarta, in biroul pastoral pentru a fi urecheati cu blandete. De ce? Pentru ca tinuta noastra (de fapt nu a mea, ci a partenerei) este una necorespunzatoare. Ca pantalonii, de orice forma ar fi ei, pusi pe femei, aduc „lumea” in biserica. A fost atat de deranjant pentru unul dintre cei prezenti (prefer sa il prezint fara nume si fara cap) incat s-a ridicat sa ia atitudine. Si nu oricand, ci la ora la care intreaga adunare s-a strans pentru studiu biblic. M-am uitat cu atentie la consoarta si am privit-o cu un ochi critic si nu am gasit nimic de reprosat. Mai mult, i-am precizat celui din fata noastra, incurcat la randu-i, ca moda-i pacatoasa a fost ideea mea; si a fost…
Lejer tinuta sotiei mele ar fi acceptata la scoala, la gradinita, la Parlament, fara sa duca cu gandul la nimic imoral sau iesit din comun… Cred ca lucrul acesta este valabil si in cele mai multe dintre bisericile anului 2008. Atunci, va intreb, care este problema?… citeste restul articolului
Textele de pe acest blog pot fi preluate numai cu permisiunea autorului (Marian Zaharia) si doar in scopuri necomerciale, cu specificarea sursei si a numelui autorului. Va multumesc pentru intelegere!
Publicat de martzian 
Și a fost, ieri, o nouă ocazie de a mă reîntâlni cu copiii din Ferentari, la grupa de școală duminicală organizată special pentru ei de către biserica noastră.
la martzianu' 